Probabil mizau pe faptul că etichetele se aruncă

Verbul a blestema este vechi de când limba, probabil ca şi obiceiul. Cel dintâi sens indicat de dicţionare se referă la „a invoca urgia divinităţii împotriva cuiva”, moment în care trimite la a afurisi, a anatemiza şi a excomunica. Termenul funcţionează şi în spaţiul laic, cu diferite grade de intensitate, de la simpla aruncare cu zisa – „a vorbi de rău pe cineva” (sinonim cu a ponegri, a defăima) până la adevărata artă. Mi se pare interesant felul în care dicţionarele fac diferenţă între simpla rostire a unor termeni din această sferă – „a exprima, a rosti un blestem împotriva cuiva”, şi o oarecare nuanţă faptică, de acţiune – „a supune unui blestem, a condamna la nenorocire”, care depăşeşte simpla rostire a vorbei la mânie.

Dincolo de convingerea mea interioară că tot blestemul se întoarce asupra celui care i-a dat drumul în lume, e captivant felul în care rostirea acestuia poate fi, de la început, îndreptată împotriva propriei persoane, atunci când asimilează gestul de „a cârti, a se revolta împotriva vieţii, a soartei” (deja nenorocite, din câte se vede, deci fără vreo noimă şi necesitate a adăugirii şi agravării afuriseniei). Şi, tot astfel, e de remarcat nuanţa reflexivă, cea care se referă la „a face jurământ, a se jura”, luând asupră-şi blestemul drept pedeapsă, recunoscut meritată, şi asumată în caz de vină. Cele mai des folosite sinonime, extrem de încărcate conotativ, sunt a înjura, a ocărî şi a huli.

Continuare »

A europeniza face parte dintre verbele monosemantice, asupra cărora nu planează prea multe îndoieli şi incertitudini legate de sens. Presupune, desigur, „a adopta sau a face să adopte îmbrăcămintea, obiceiurile, purtările caracteristice europenilor”. Scopul final este de a deveni asemănător cu europenii, din punct de vedere cultural şi comportamental. Şi, ca în cazul oricărei transformări sau deveniri, aceasta se poate face voluntar sau impus, evoluţia spre un anumit statut fiind sau nu o manifestare a propriei voinţe. În cazul acestui cuvânt, apare întrebarea: care este – totuşi – statutul spre care se tinde? Europeanul este cel care face parte din populaţia de bază a Europei, sau care este originar de pe acest continent, însă mi se pare că diferenţele dintre multele neamuri care locuiesc în acest spaţiu sunt considerabile. Europenizarea înseamnă, deci, a face un străin să semene cu un neamţ, sau cu un italian? Cu un irlandez, sau cu un grec?

Continuare »

Verbul a observa îşi diferenţiazǎ sensurile în funcţie de prezenţa sau absenţa intenţionalitǎţii în realizarea acţiunii, şi de scopul acesteia. Prin urmare, se poate referi la o banalǎ bǎgare de seamǎ, la simpla remarcǎ involuntarǎ, fiind sinonim cu a percepe, a sesiza, a constata, sau pur şi simplu a zǎri, a vedea, a distinge fugitiv cu privirea, reţinând rapid detalii. Pe de altǎ parte, observarea se poate face sistematic, referindu-se fie la examinarea cu atenţie pentru formarea unei pǎreri sau însuşirea unor cunoştinţe (a studia, a cerceta, a scruta), fie la supravegherea rǎuvoitoare şi urmǎrirea pe ascuns (a spiona, a iscodi, a pândi), care poate avea ca justificare nevoia de a controla.

Într-o altǎ accepţie, verbul poate sǎ aibǎ un rol în comunicare, o finalitate exprimabilǎ, sǎ se refere la a face o remarcǎ, a constata verbal ori a semnala o situaţie, a exprima o observaţie. Şi nici atunci (sau mai ales atunci) lucrurile nu sunt deloc simple, pentru cǎ atragerea atenţiei cuiva poate sǎ aibǎ conotaţii binevoitoare, dar poate fi profund criticǎ în anumite circumstanţe, moment în care observaţia devine sinonimǎ cu dojana şi cu reproşul.

Continuare »

Verbul a manipula este sinonim cu a mânui şi a manevra. În sensul cel mai banal pe care îl poate avea, el pare a se fi născut dintr-o necesitate evidentă de a folosi, cu ajutorul mâinilor, diverse obiecte. Complicând puţin lucrurile, mărind miza şi sporind dificultatea operaţiunii, verbul se mai poate referi la aranjarea cu grijă în vederea executării unor experienţe sau operaţii tehnice, ştiinţifice sau medicale. Însă ceea ce mi se pare mie că îl individualizează între termenii care pot avea aproximativ aceleaşi conotaţii, este referirea la exercitarea unei forme de control asupra minţii umane.

Continuare »

Datorită meseriei mele, verbul a nota face parte dintre îndeletnicirile mele zilnice. Fie că este vorba despre „a însemna ori a consemna ceva în scris”, fie că are legătură cu „a aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note”, cuvântul acesta se găseşte deopotrivă în oricare zi ce-mi este dată sub soare (ori sub lună, ca să spun drept, că dau note şi în somn!). În afara sferei mele de activitate, termenul se mai foloseşte pentru „a transcrie o melodie cu ajutorul notelor” în muzică şi pentru „a reprezenta prin semne grafice convenţionale” elemente chimice, geometrice, valori numerice etc. Mă ocup mai puţin de frumos sunătorul a nota sinonim cu „a naviga, a pluti”, însă mi se întâmplă uneori să mă trezesc, ciudoasă, „notând pe cineva undeva în vederea sancţionării lui”…

Continuare »