Datorită meseriei mele, verbul a nota face parte dintre îndeletnicirile mele zilnice. Fie că este vorba despre „a însemna ori a consemna ceva în scris”, fie că are legătură cu „a aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note”, cuvântul acesta se găseşte deopotrivă în oricare zi ce-mi este dată sub soare (ori sub lună, ca să spun drept, că dau note şi în somn!). În afara sferei mele de activitate, termenul se mai foloseşte pentru „a transcrie o melodie cu ajutorul notelor” în muzică şi pentru „a reprezenta prin semne grafice convenţionale” elemente chimice, geometrice, valori numerice etc. Mă ocup mai puţin de frumos sunătorul a nota sinonim cu „a naviga, a pluti”, însă mi se întâmplă uneori să mă trezesc, ciudoasă, „notând pe cineva undeva în vederea sancţionării lui”…

Dar în perioada asta a anului, verbul acesta de-a dreptul mă scoate din sănătate! Mentală, fizică, a mediului înconjurător, a mediului de afaceri şi mai ales a celui şcolar! Tot ceea ce-am muncit un semestru întreg trebuie acum verificat şi cuantificat prin prisma răspunsurilor copiilor, convertite în note finale. Ceea ce lor li se pare, desigur, un supliciu. Însă ei sunt departe de a înţelege adevărata semnificaţie a acestui proces, pentru că ceea ce nu pricep e că notele lor sunt, de fapt, notele muncii mele. Iar miza, pentru mine, este semnificativă şi năucitoare, uneori cu rezultate excepţionale, alteori mulţumitoare, câteodată de-a dreptul descurajante… Şi când e mai greu şi mai greu, zic şi eu, odată cu ei – că unde n-ar da Dumnezeu să nu mai verificăm noi niciodată nimica şi să ne încolonăm toţi pe drumul spre Ibiza! Nu maşina – insula!