Rezultate

31 aug.

„The Cataract of Lodore” de Robert Southey

“How does the water
Come down at Lodore?”
My little boy asked me
Thus once on a time;
And moreover he tasked me
To tell him in rhyme.
Anon, at the word,
There first came one daughter,
And then came another,
To second and third
The request of their brother,
And to hear how the water
Comes down at Lodore,
With its rush and its roar,
As many a time
They had seen it before.
So I told them in rhyme,
For of rhymes I had store;
And ’t was in my vocation
For their recreation
That so I should sing,
Because I was Laureate
To them and the king.
Cum vine oare apa la Lodora?
Odrasla într-o bună zi îmi cere
Să-i povestesc. Eu, vrând să-i fac plăcere,
Numaidecât s-alătură şi sora,
Şi-o altă surioară mai veni.
Şi mare fu dorinţa tuturora,
Şi toţi voiau cu orice preţ a şti
Cum se coboară apa la Lodora,
În furia şi măreţia ei,
Aşa precum o mai văzuse ei.
Deci nu mă las nici eu prea mult rugat,
Căci, îndrăgit al rimelor sonore,
Sunt şi al lor, în anumite ore,
Şi-al regelui poet laureat.


Continuare »

09 mart.

„The Ronalds of the Bennals” de Robert Burns

In Tarbolton, ye ken, there are proper young men,
And proper young lasses and a’, man;
But ken ye the Ronalds that live in the Bennals,
They carry the gree frae them a’, man.
În Tarbolton, ştiţi, sunt tineri vestiţi
Şi fete nurlii peste poate;
Dar cele din Bennals, din neamul lui Ronalds,
În umbră le lasă pe toate.


Continuare »

03 feb.

„The Bard: A Pindaric Ode” de Thomas Grey

„Ruin seize thee, ruthless King!
Confusion on thy banners wait,
Tho’ fann’d by Conquest’s crimson wing
They mock the air with idle state.
Helm, nor hauberk’s twisted mail,
Nor even thy virtues, tyrant, shall avail
To save thy secret soul from nightly fears,
From Cambria’s curse, from Cambria’s tears!”
Such were the sounds, that o’er the crested pride
Of the first Edward scatter’d wild dismay,
As down the steep of Snowdon’s shaggy side
He wound with toilsome march his long array.
Stout Glo’ster stood aghast in speechless trance;
To arms! cried Mortimer, and couch’d his quiv’ring lance.
„Prinţ nendurat, urgie ţie!
Să-ţi vezi zăludele drapele
Pleoştite chiar când către ele
Vânt roş de cuceriri adie;
Nici coif, nici za, nici trunchiul tău vânjos
Nu îţi vor fi, Tirane, de folos
Să-ţi aperi, noaptea, cugetul
De-al Cambriei blestem şi de-al ei plâns!”
Aceste vorbe au umplut de-oroare
Pe mult fălosul Eduard-Întâi,
Când şerpuiau pe-abruptele ponoare
Din Snowdon – trudnic şir – oştenii săi.
Ca-n transă, mut, sta Glo’ster spăimântat;
„La arme!” strigă Mortimer şi lancea i-a vibrat.


Continuare »

21 iul.

speechless

Putem auzi adesea în limba engleză adjectivul „speechless” – adică „mut de uimire”, „fără cuvinte”.

Ce uită lumea este originea acestui cuvânt. În engleza veche, „speechless” însemna exact ceea ce descrie: „mut”. Nu pe moment, ci permanent. Incapabil de a vorbi din cauza unei probleme fizice.

Sensul figurat a apărut în perioada englezei de mijloc. Probabil este o găselniţă a marelui poet Geoffrey Chaucer. Ideea a prins atât de bine, încât – în timp – sensul original a fost uitat. Şi uite aşa, sensul figurat a devenit sensul propriu.

03 iun.

„Astrophil and Stella – Sonnet XXXII” de Philip Sidney

Morpheus the lively son of deadly sleep,
Witness of life to them that living die,
A prophet oft, and oft an history,
A poet eke, as humors fly or creep,
Since thou in me so sure a power dost keep,
That never I with clos’d-up sense do lie,
But by thy work my Stella I descry,
Teaching blind eyes both how to smile and weep;
Vouchsafe of all acquaintance this to tell:
Whence hast thou ivory, rubies, pearl and gold,
To show her skin, lips, teeth, and head so well?
‘Fool,’ answers he, ‘no Indies such treasures hold,
But from thy heart, while my sire charmeth thee,
Sweet Stella’s image I do steal to me.’
Morfeu, fiu viu al somnului de moarte,
Tu, martor vieţii mortului-trăind,
Profet adesea, or poveste fiind,
Poet, cu toane – trist, or vesel foarte;
Cum tu, în mine, cert, păstrezi o parte
Şi-a mele simţuri nu le ştiu dormind,
Prin tine, Stella mea – plângând, zâmbind –
Mi-nvaţă ochii orbi cum să se poarte!
De unde-aduci tu fildeş şi rubine
Şi perle şi-aur, dându-i ei culori:
Ten, buze, dinţi şi păr, atât de bine?!
Tont! – zice – Nici în Indii nu-s comori,
Ca-n inima-ţi, când vraja-ţi creşte-n jur,
De-acolo, chipul Stellei eu ţi-l fur!
Philip Sidney traducere de Dan Duţescu

11 mai

a defăima

Verbul a defăima înseamnă, în primul rând, „a vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a vătăma reputaţia cuiva”, fiind sinonim cu a bârfi, a blama, a calomnia, a cleveti, a denigra, a huli, a ponegri, a ponosi. Foarte rar, se foloseşte şi cu valoare reflexivă, stabilind echivalenţă de sens cu a (se) face de râs, a se compromite.

De asemenea rar utilizat şi învechit, termenul se poate referi la „a pune într-o situaţie de inferioritate, lezând demnitatea”, având în vedere sinonimie cu verbe precum a desconsidera, a dispreţui, a înjosi, a nesocoti, a subaprecia, a umili. Dintre antonime, se pot preciza a cinsti, a elogia, a glorifica, a preamări, a venera.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro