„The Banks of the Devon” de Robert Burns
How pleasant the banks of the clear winding Devon, With green spreading bushes and flow’rs blooming fair! But the boniest flow’r on the banks of the Devon Was once a sweet bud on the braes of the Ayr. Mild be the sun on this sweet blushing flower, In the gay rosy morn, as it bathes in the dew; And gentle the fall of the soft vernal shower, That steals on the evening each leaf to renew! |
O, Devon, o, Devon, tu fir de poveste, Cu vesele crânguri şi flori ca de nea, Tu ştii că pe lume nu-i floare, nu este, Ca floarea crescută în Scoţia mea. Gingaşă, sfioasă, blând soare o sclade În zorile roze stropite cu rouă; Uşor s-o dezmirede Prier cu ploi calde Ce spală şi-mproaspătă frunza cea nouă! |
O spare the dear blossom, ye orient breezes, With chill hoary wing as ye usher the dawn; And far be thou distant, thou reptile that seizes The verdure and pride of the garden or lawn! Let Bourbon exult in his gay gilded lilies, And England triumphant display her proud rose: A fairer than either adorns the green valleys, Where Devon, sweet Devon, meandering flows. |
Scuteşte-o, tu, Vifor, de recile-ţi pulberi, Cu-aripa-ţi brumată de ger nu mi-o pirde; Rămâi, hăt, departe, balaur ce-i spulberi Livezii şi luncii podoaba cea verde. Anine-şi Burbonul cu ifose crinii Şi Anglia poarte-şi fălos trandafirul! Mai scumpă e floarea din ţara grădinii Prin care, lin, Devon îşi unduie firul. |
Robert Burns | traducere de Dan Duţescu |