Poate lucrul care m-a surprins cel mai mult învăţând lingvistica, a fost arbitrarul numelor pe care le au lucrurile. Pentru cei care nu şi-au bătut capul cu aşa materie în şcoli (de mare bătaie de cap aţi scăpat!), trebuie spus faptul că, după toate probabilităţile, numele lucrurilor au fost date la întâmplare, posibil de către indivizi mai creativi, iar procesul a avut la bază pura necesitate (presupun că nu se putea spune „aia” la toate). Misterul numelor este lămurit în Biblie, efortul denominativ aparţinând în parte lui Dumnezeu, în parte lui Adam. Precizarea mi se pare că este chiar un motiv în plus să validăm ipoteza lingvistică precizată la început: acolo unde omul nu are explicaţie, e loc de miracol biblic. Prin urmare, felul în care numim masa „masă” si casa „casă” e o pură întâmplare. Darul lăsat moştenire de Adam este, însă, la îndemâna noastră, pentru că ne exercităm acest drept în fiecare zi. A numi înseamnă a pune sau a da cuiva un nume. Acesta poate avea chiar forma unui calificativ sau a unei porecle, cu scopul de a intitula, a boteza.

Continuare »

Verbul a posti are două dimensiuni fundamentale. Înseamnă, mai întâi, „a respecta posturile prescrise de biserică, a se abţine de la alimente interzise”, a ţine post deci, iar apoi, printr-un soi de ironizare, acoperă orice răbdare de foame, nemâncare sau flămânzire din sărăcie. Mai mult chiar, prin extindere de sens, verbul lămureşte, nediferenţiat, pe „a se abţine de la ceva, a duce lipsă de ceva”. Extrem de frumos îmi sună sinonimul a ajuna, sau expresiile ca mâncare de post, a nu mânca de frupt, şi mai cu seamă minunatele mare cât o zi de post (cu referire la lucruri care par să nu se mai termine ori nu ne fac plăcere) sau nu lipseşte martie din post – trântită cuiva care-i nelipsit dintr-un loc unde-i rost de ceva profit (tot mă-ntreb, ce-are postul cu profitul?).

Continuare »

Unul dintre cele mai extraordinare lucruri de care oamenii sunt capabili este acela de a dărui. Verbul are ca primă explicaţie sinonimia cu a da în dar ceva cuiva şi cu a face un dar cuiva, două acţiuni prin excelenţă creative şi benefice. Atunci când sensul sintagmei se extinde, iar implicaţiile darului cresc, având o mai puternică relevanţă, conotaţiile încep să facă referire la însemnătatea pe care gestul îl are pentru cel căruia i se oferă darul; se foloseşte verbul cu sensul de a cinsti pe cineva cu ceva, a acorda cuiva ceva, a înzestra pe cineva cu ceva sau a dota, moment în care primitorul fie primeşte dovada stimei de care se bucură, fie primeşte cele necesare pentru a-şi începe viaţa sub cele mai bune auspicii. Venind vorba de bani, există obiceiul de a dona pentru ca lucrurile în care credem sau în care ne regăsim interesele să poată demara sau merge înainte. Poate cel mai apropiat, din punct de vedere semantic, este a oferi, care mi se pare că are, în plus, legătură cu ofranda religioasă, văzută ca obligativitate şi necesitate. Iar cea mai complexă şi mai dificilă dimensiune a termenului este cea reflexivă, care presupune dăruire de sine, care presupune pe a se consacra, a se dedica, a se face pe sine dar.

Continuare »

În perioada 12 iulie – 2 august 2009, Institutul Cultural Român organizează cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească în cetatea transilvană de secol XII – Braşov. Spaţiu multicultural, Braşovul (Corona, Kronstradt, Brassó) are renumele unui mare centru comercial medieval, dar şi al unui „bastion“ cultural şi academic, precum şi al locului în care a izbucnit scânteia primelor revolte anticomuniste româneşti.

Programul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania“ din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor“, Grupul de Iniţiativă Locală „Corona“, Biblioteca Judeţeană Braşov.

Continuare »

Verbul a împărtăşi are incluse în dicţionare câteva sensuri, a căror lectură m-a dus cu gândul la elemente fundamentale ale comunicării interumane. Termenul acoperă mai întâi de toate o dimensiune religioasă, însemnând a (se) supune ritualului împărtăşaniei şi stabilind sinonimie cu frumosul a (se) cumineca sau cu a (se) griji, cel care lămureşte singura grijă pe care creştinul trebuie s-o aibă, legat de viaţa sa pământească.

Continuare »

Adunaţii Copăceni – Gathered Tree People
Afumaţi – Neversober
Buhuşi – Boo Hush
Buzău – Really Fat Lip
Călăraşi – Silly-dressed Folks on Horses
Ciorogârla – Nigger-River
Constanţa – The Steadiness
Dor Mărunt – Miniature Melancholy
Huşi – Shoo
Năvodari – Networkers
Oneşti – The Sincere
Piteşti – Youdohide
Satu-Mare – The Rather Roomy Rural Community
Slatina – Slut Tina
Târgu Frumos – The Aesthetically Pleasing Bazaar
Urlaţi – Gimme Some Noise
Voluntari – Town of Unpaid Assistants