Verbul a noroci face parte dintre cele foarte rar folosite în limba română, probabil pentru că termenul de la care se formează, noroc, este prea larg utilizat şi intră în atâtea combinaţii lingvistice expresive. Însă, căutându-l şi temându-mă că DEX-ul nu-mi va fi de mare folos, am descoperit că mă înşelasem; este destul de bine reprezentat acolo, iar numărul de sinonime este impresionant.
Prima observaţie a fost aceea că aria sa de răspândire este registrul popular şi familiar, lucru pe care l-am găsit parţial justificat de conotaţia folclorică, de superstiţie, pe care o are cuvântul. Pentru că ceea ce m-a frapat cel mai mult a fost faptul că, în ciuda credinţei unora dintre noi că norocul înseamnă bunăstare financiară, verbul acesta se leagă de două noţiuni prin excelenţă metaforice şi filozofice: fericirea şi predestinarea. Cea dintâi explicaţie dată este echivalentă cu „a face pe cineva fericit” sau „a aduce cuiva noroc”, insistând apoi pe „a ferici”, „a deveni fericit”, „a avea norocul, fericirea să…”. Cea de-a doua dimensiune se referă la aranjamente stelare şi este extrem de bogată în sinonime: „a ursi”, „a meni”, „a hărăzi”, „a sorti”, „a (pre)destina”, „a hotărî”, „a rândui”. Iar când lucrurile nu vin de la sine sau cum ne-am fi dorit noi, se poate apela la vrăji, prestabilind viitorul, verbul folosit fiind acelaşi. În ultimă instanţă, cele trei concepte, care pot funcţiona perfect independent unul de altul, dau cele mai bune rezultate când se ţin de mână: destinul e obligat să-ţi fie favorabil, că de-asta e al tău şi nu al vecinului, iar norocul te-ar putea ajuta să ţi-l împlineşti, adică să-ţi găseşti fericirea. Dar, aşa cum spune înţelepciunea populară, norocul ţi-l poţi găsi sau ţi-l poţi ocoli.

Continuare »

La Editura Polirom a apărut cartea cu CD inclus „Limba engleză. Simplu şi eficient” de Alina-Antoanela Crăciun-Ştefaniu şi Radu Lupuleasa. Este un manual pentru începători, dar şi pentru cei care vor să-şi perfecţioneze cunoştinţele de limba engleză.

Din cuprins: Alfabetul • Pronunţia • Articolul • Substantivul • Pronumele • Adjectivul • Gradele de comparaţie ale adjectivului • Adverbul • Verbul • Corespondenţa timpurilor verbale • Verbe modale • Subordonatele condiţionale • Diateza pasivă • Vorbirea indirectă • Cuvinte interogative • Exprimarea datei şi a orei • Exerciţii • Cheia exerciţiilor.

Continuare »

Atunci când în limba engleză trebuie să exprimi neputinţa de a face ceva, ai la dispoziţie trei variante: „can not„, „cannot” sau „can’t„. Toate sunt negaţii ale verbului „to can” („a putea”), practic sinonime, dar cu diferenţe de nuanţă.

Forma cea mai des întâlnită este cea contrasă, „can’t„, perfectă pentru vorbirea curentă, chiar şi pentru un limbaj mai oficial. Dacă totuşi se doreşte punctarea unui ton mai serios, poate fi de preferat „cannot” (cândva se folosea şi scrierea „canot”, dar a ieşit din uz). Forma în două cuvinte, „can not„, este folosită mai rar, dar poate fi utilă atunci când trebuie accentuat „not”, ori atunci când „not” face parte dintr-o expresie, cum ar fi „not only”.

Unul dintre verbele al căror sens este prin excelenţă tributar mişcării este a dansa. Din punctul meu de vedere, asta e una dintre cele mai pasionale expresii ale spiritului uman, fie că este vorba despre tobele aborigenilor, despre îmbrăţişarea a doi îndragostiţi în singurătate, despre varianta club, sau despre balet. Izvorul tuturor dansurilor pare să fie nevoia spiritului uman de exteriorizare şi de expresivitate.

Prima accepţie a termenului se referă la a executa, după muzică, un dans cu cineva, a invita la dans pe cineva, ori a avea un partener de dans. Există, în funcţie de locul sau mediul în care se desfăşoară dansul, mai multe sinonime parţiale, precum: a juca, a dănţui, a sălta, a sări, a ţopăi. După complexitatea tehnică a dansului, se foloseşte ca explicaţie „a se mişca pe ritm”, „a poseda bine tehnica dansului” sau „a executa un dans după reguli specifice”. Motivul pentru care dansul este o artă rezidă în aceste cuvinte, însă realizările cu adevărat excepţionale presupun nu doar stăpânirea perfectă a tehnicii, ci şi un simţ deosebit al trupului în mişcare, multă creativitate, inspiraţie, chiar geniu. Dansul este definit drept un ansamblu de mişcări ritmice şi variate ale corpului omenesc, executate în acordurile unei melodii şi având caracter religios, de artă sau de divertisment, şi poate fi: ritual, popular, de salon, modern, clasic sau academic.

Continuare »

* Brándenburg intră ca noutate (nume de loc), substantiv propriu neutru ce denumeşte un land al Germaniei; celebra poartă care se cheamă astfel este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Berlinului şi ale ţării

* brandy este un anglicism care păstrează pronunţia bréndi; substantivul neutru primeşte însă articulare românească – brandy-ul şi pluralul brandy-uri, atunci când are sensul de „sorturi, porţii”

! braţétă nu mai este privit drept substantiv feminin, aşa cum era menţionat în vechile norme; cuvântul nu mai funcţionează decât în locuţiunea adverbială „la braţetă”; în limbaj familiar găsim expresii precum „a merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la braţetă”

! brấnză de iépure este una dintre acele descoperiri care îmi încântă plimbările prin DOOM; expresia este una populară şi semnifică un „lucru imposibil”; anterior era un substantiv feminin obţinut prin alăturare cu cratimă, dar astăzi este o structură alcătuită din substantiv feminin + prepoziţie + substantiv masculin. Un alt compus din aceeaşi familie de cuvinte este !brấnză-n-stíclă, un termen care numeşte o „persoană zgârcită”; în varianta nou, termenul e fie de gen masculin, fie de gen feminin, cu genitiv-dativul lui brấnză-n-stíclă şi pluralul brấnză-n-stíclă.

! a se brânzí face parte dintre verbele ce trec în clasa reflexivelor, cu indicativul prezent se brânzéşte, imperfectul se brânzeá şi conjunctivul prezent să se brânzeáscă

! a se bosumflá trece în clasa verbelor reflexive, cu indicativul prezent el/ei se bosúmflă; termenul funcţionează în registrul familiar şi înseamnă „a-şi manifesta supărarea încruntându-se şi strângând buzele”, având etimologie necunoscută, cu sinonimul a se îmbufna. Deşi nu fac obiectul DOOM-ului, foarte frumoase şi expresive sunt regionalismele a se drâmboi, a se bârzoia prin Bucovina, a se dăbălăza în Transilvania şi Maramureş, a se îmbonţa în Oltenia şi Banat, a se răzbuza în Muntenia. Aceeaşi trecere în categoria reflexivelor se petrece şi cu *a se boşorogí, cu indicativul prezent el se boşorogéşte, imperfectul el se boşorogeá şi conjunctivul prezent el să se boşorogeáscă.

* boşimánă este numele limbii vorbite de boşimani/boşimane (substantive şi adjective deja cunoscute); substantivul feminin are genitiv-dativul boşimánei

* botoşél, sinonim al lui botoş şi sinonim al lui papucel, substantiv masculin cu pluralul botoşéi şi articularea botoşéii

! botróş primeşte două silabaţii acceptate bo-troş/bot-roş; substantivul masculin are pluralul botróşi şi articularea botróşii; „pasărea cântătoare cu ciocul foarte scurt, cu pene roşii închise pe piept, negre pe cap, cenuşii pe spate şi albe la coadă” are drept sinonime regionale pe căldăraş, domnişor, lugaci, pasăre-domnească

* Bouarul este numele unei constelaţii; substantivul propriu masculin vine de la popularul bouár/bouári – „păstor de boi”