Verbul a frustra a fost o surpriză pentru mine, căci, uitându-mă după el în DEX, am constatat că are un singur sens de bază – „a lipsi pe cineva (în special statul sau o instituție a lui) de un drept sau de un bun legitim”. Prin urmare, primul sens al termenului se referă la o lipsă sau o pierdere pe care o poate suferi statul ori o instituție – lucru absolut incompatibil cu ceea ce, în mintea mea, se lega de o stare de spirit pe care verbul acesta o conota.

Totuși, cuvântul face o trimitere și la oameni, fiind un echivalent al lui a priva ori a păgubi și stabilind sinonimie, prin extindere de sens, cu a înșela. Iar în acest context, paguba materială poate fi asociată, evident, cu sentimentul de frustrare – de care, presupun, statul și instituțiile sale sunt străine. Noi, pe de altă parte, trăim deplin acest simțământ sufocant și distructiv, care îți dă măsura desăvârșită a neputinței și nimicniciei. Mi se pare, însă, greșit să reducem totul la motive de ordin material.

Continuare »

Verbul a responsabiliza se înscrie între neologismele care au ajuns la noi din limba franceză – responsabiliser – destul de numeroase şi având, de obicei, foarte puţine semnificaţii, probabil datorită specializării lingvistice iniţiale. În cazul acesta, verbul este tranzitiv şi reflexiv, însemnând „a deveni sau a face să devină responsabil”. Şi atât.

Câteva sugestii suplimentare le oferă adjectivul/substantivul corespunzător – responsabil (tot din franceză – responsable), care se referă la cel „care poartă răspunderea unui lucru, a unui fapt” sau „care are o funcţie de conducere sau o sarcină de răspundere, căreia i s-a încredinţat o responsabilitate; şef”. Şi toate sunt clare.

Continuare »

Verbul a (se) maturiza este unul cuminte, care are doar două sensuri importante. Primul dintre acestea este cel denotativ, propriu, care se referă la procesul biologic, determinat de îmbătrânirea organismelor vii sub puterea neabătută a trecerii timpului – „a deveni sau a face să devină matur, a atinge maturitatea”, sinonim cu a (se) matura.

Cel de-al doilea sens este cel figurat, care îmi pare mie chiar mai des folosit şi care are conotaţii pozitive – „a ajunge sau a face să-şi însuşească o bogată experienţă, multe cunoştinţe, un mod echilibrat, plin de răspundere, de a judeca; a atinge maturitatea spirituală”. Este sinonim cu a (se) coace – având şi acesta, desigur, sens figurat.

Continuare »

Verbul a declina are multe sensuri diferite, între care cu greu se poate găsi o conexiune. Primul dintre acestea se referă la „a trece un nume gramatical – substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol, prin toate cazurile sale” (termenul vine, pe filieră franceză, din latină, deci poate avea în vedere şi numărul părții morfologice), operaţiune ce presupune, desigur, modificarea formei cuvântului.

Într-o altă accepție, mai rară și apărând mai ales în expresii, termenul se folosește cu referire la faptul de „a-și declina numele, calitatea”, deci a le spune cu voce tare, a le preciza, a face să fie cunoscute, stabilind sinonimie cu a (se) prezenta, a (se) recomanda. Trebuie, desigur, stabilit faptul că acest sens este considerat învechit, deși structura „a-și declina identitatea” se utilizează.

Continuare »

Verbul a opta este, de obicei, urmat de prepoziţia „pentru” şi se referă la „a prefera din două sau mai multe lucruri, soluţii, situaţii etc. pe cea considerată mai convenabilă; a se decide în favoarea cuiva sau a ceva”. Termenul este sinonim cu a alege sau a se pronunţa (pentru), iar folosirea lui pare să aibă în vedere lucruri, persoane sau situaţii care nu se pot obţine sau face în acelaşi timp. Are aer mai nou, iar contextele de utilizare nu sunt prea numeroase.

Mie întotdeauna cuvântul ăsta mi s-a părut lipsit de agresivitate şi tensiune. Calm, relaxat, calculat. Nu mă aruncă în neagră deprimare cum face alegerea, nu-mi inspiră nici responsabilitatea votării, nici seriozitatea pronunţării. Pare mai echilibrat şi implică, într-o mai mare măsură (am eu impresia), preferinţa personală. Sigur, probabil exagerez puţin, că specia umană amestecă un strop de dramă în orice, dar eu aşa îl simt.

Continuare »

Dacă vă numiţi Trump sau Hilton, există şansa de a vă fi născut „cu o lingură de argint în gură”. Dacă nu, sigur ştiţi pe cineva care pare să se fi născut astfel.

Expresia englezească rezervată celor care s-au născut în familii înstărite, fără să trebuiască să-şi câştige averea, se trage dintr-un obicei vechi. Naşii obişnuiau să dăruiască o lingură la botezul finului, ceea ce semnifica responsabilitatea lor pentru binele copilului. Dacă naşul era înstărit, atunci lingura era din argint. Dacă erau săraci, atunci linguriţa era din cositor sau tinichea, ori un bileţel pe care scria „pentru tine o lingură, iar la celălalt capăt o furculiţă”.