Verbul a opta este, de obicei, urmat de prepoziţia „pentru” şi se referă la „a prefera din două sau mai multe lucruri, soluţii, situaţii etc. pe cea considerată mai convenabilă; a se decide în favoarea cuiva sau a ceva”. Termenul este sinonim cu a alege sau a se pronunţa (pentru), iar folosirea lui pare să aibă în vedere lucruri, persoane sau situaţii care nu se pot obţine sau face în acelaşi timp. Are aer mai nou, iar contextele de utilizare nu sunt prea numeroase.

Mie întotdeauna cuvântul ăsta mi s-a părut lipsit de agresivitate şi tensiune. Calm, relaxat, calculat. Nu mă aruncă în neagră deprimare cum face alegerea, nu-mi inspiră nici responsabilitatea votării, nici seriozitatea pronunţării. Pare mai echilibrat şi implică, într-o mai mare măsură (am eu impresia), preferinţa personală. Sigur, probabil exagerez puţin, că specia umană amestecă un strop de dramă în orice, dar eu aşa îl simt.

Pot să optez pentru un fel de mâncare sau altul – în funcţie de pofte, pentru un autor sau altul – în funcţie de gust, pentru un soi de muzică – după chef, pentru un loc de vacanţă – în funcţie de tentaţii, pentru un candidat sau altul – după preferinţe, optez pentru o slujbă sau alta – pe măsura satisfacţiilor, pentru un film sau celălalt – pe baza unor recomandări ori a unor anticipări personale. Oricum ar fi, opţiunile îmi par altfel decât alegerile. Mai simpatice.