Verbul a prefera are, în dicţionare, o serie de explicaţii care se referă, toate, la aceeaşi idee de bază – a alegerii a ceva în detrimentul a altceva –, discutând însă mai mult sau mai puţin motivele acestei alegeri. Astfel, prima lămurire care apare notată este sensul extins, cel general, însemnând „a da întâietate sau precădere unui lucru, unei situaţii sau unei fiinţe, în raport cu altceva sau cu altcineva”.

Definiţia pare însă a fi insuficientă, pentru că această acordare de întâietate se face pe baza unor evaluări – de multe ori personale – şi a unor ierarhizări. Dicţionarele completează lămuririle, în consecinţă, subliniind că verbul se referă la „a considera ceva sau pe cineva mai bun, mai valoros, mai important etc., în raport cu altceva sau cu altcineva”, ori „a aprecia mai mult ceva sau pe cineva, a ţine mai mult la …, a-i plăcea mai mult ceva sau cineva”.

De asemenea, preferinţa se poate baza, de fapt, pe o predilecţie, pe o înclinaţie ori pe un talent personal – alegem în funcţie de ceea ce iubim sau în funcţie de ceea ce ne pricepem să facem. Dintre termenii înrudiţi, se remarcă locuţiunea adverbială de preferat (=preferabil), iar dintre sinonime menţionăm a alege, a conveni, (înv.) a protimisi. Verbul nu acceptă alăturarea lui „mai bine sau mai mult”, dar stabileşte o echivalenţă cu „a plăcea mai mult, a vrea mai bine, a admite mai degrabă, a stima mai mult”.

Toată lumea are preferinţe. Şi nu prea te poţi bate cu ele. Sigur, se pot schimba în timp, dar lucrurile preferate la un moment dat câştigă orice bătălie în care cineva are de gând să le pună la încercare şi în care, desigur, este permis a alege cu inima. Mai mult decât atât, chiar dacă, forţat de împrejurări, omul alege altceva decât ceea ce preferă, asta nu înseamnă neapărat că n-o să-i mai placă ce-i plăcea; preferinţele vor rămâne acolo, undeva, ascunse şi vor rodi în linişte.

Habar n-am de ce prefer albastrul, de ce îmi place îngheţata, de ce iubesc orhideele, din ce motiv îl ascult cu plăcere pe Sting şi pentru care cauză agreez zăcutul pe nisip, la soare, ori călătoriile. Dar, în exact această combinaţie unică, preferinţele astea care sunt doar ale mele, mă fac ceea ce sunt, determină alte alegeri şi contribuie la descoperirea unei feţe a lumii, care celorlalţi le este necunoscută. În aceeaşi măsură, probabil, contribuie la incapacitatea mea de a pricepe până la capăt nevoile, perspectiva şi semnificaţiile pe care alţii le dau lumii în care trăim. Dar, până la urmă, n-ar fi cu totul plictisitor să vedem viaţa în exact aceleaşi culori?