Verbul a (se) veșteji s-a format, prin derivare, de la cuvântul de bază veșted (adjectiv). Înseamnă, în primul rând, „a deveni sau a face să devină veșted; a-și pierde prospețimea și frăgezimea, a începe să se usuce” – despre plante și părți ale lor. Sensul figurat se referă la oameni, la ceea ce ține de natura omenească – „a-și pierde vlaga, forța, vigoarea, vioiciunea sau puritatea”. Tot în sfera umană, el se poate folosi cu sensul de „a condamna în mod public”.

Cum se observă, explicațiile nu sunt din cale-afară de numeroase, dar sinonimele sunt multe și expresive: a (se) îngălbeni, a (se) ofili, a păli, a (se) usca, a îmbătrâni, a slăbi, a lâncezi, a tânji, a (se) trece, a defăima, a stigmatiza, a blama, a condamna, a dezaproba, a fana, a înfiera, a osândi, a păta, a dezonora, a necinsti, a proscrie, a critica, a reproba, a respinge – precum și o serie de regionalisme și arhaisme. Sunt multe feluri de-a zice același sfârșit…

Continuare »

Verbul a (se) găti are mai mult sensuri, care mie mi se par extrem de diferite. Termenul pare a fi un derivat al lui „gata”, conform albanezului gatit. Primul dintre acestea se referă la „a (se) îmbrăca frumos; a face să devină (mai) frumos, adaugând elemente decorative”.

Extrem de expresive mi se pare sinonimele, mai ales regionalismele și arhaismele echivalente: a (se) aranja, a (se) dichisi, a (se) ferchezui, a (se) împodobi, a înfrumuseța, a orna, a ornamenta, a pavoaza, a (se) dichisi, a (se) spilcui, a (se) sclivisi, a (se) drege, a (se) moța, a (se) muchilipsi, a (se) podobi, a (se) tocmi, a (se) câștiga, a (se) pădăi, a (se) puțui, a (se) puțului, a (se) schili, a (se) stoli, a (se) stolisi.

Continuare »

Verbul a petrece vine, se pare, din latinescul *petraicere și are grozav de multe sensuri. De la – pur și simplu – „a-și duce viața”, până la – deloc simplul – „a conduce la groapă”, cuvântul ăsta pare a acoperi cele mai multe dintre momentele esențiale ale existenței umane. Cu o elasticitate semantică impresionantă, guvernează orice aspect al petrecerii noastre pe această planetă.

Dintre toate aceste accepții însă, m-am oprit la cea mai plăcută: „a-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a consuma timpul în distracții, a se deda plăcerilor lumești”. Este sinonim cu a (se) amuza, a chefui, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a râde, a se veseli.

Continuare »

Verbul a durea vine din latinescul dolere și are două sensuri principale, primul dintre acestea referindu-se la „a face să simtă o suferință fizică, a produce cuiva o suferință fizică” și având în vedere părți ale corpului, răni sau lovituri. Este echivalent al lui a chinui, a suferi, a ține. Cel de-al doilea sens este unul figurat și înseamnă „a produce cuiva o suferință morală”, fiind sinonim cu a mâhni, a îndurera, a întrista.

Expresiile care se formează cu ajutorul lui sunt extrem de expresive: a atinge pe cineva unde-l doare (a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor; a jigni pe cineva cu sau fără premeditare, a-l ataca unde este vulnerabil), a-l durea inima/sufletul (a-i părea rău, a fi mâhnit), nici capul nu-l doare (nu se sinchisește, puțin îi pasă), a-l durea în spate (a nu-l interesa, a nu-i păsa), a se lega la cap fără să-l doară (a-și crea complicații inutile) etc.

Continuare »

Verbul a țopăi este format prin derivare, de la interjecția „țop” cu sufixul „-ăi”, și înseamnă „a face sărituri repetate, a sări de pe un picior pe altul, a se mișca dezordonat și aruncând picioarele”, fiind sinonim cu a sălta. Folosit foarte des cu sens peiorativ, ironic, verbul este echivalent cu „a se mișca în ritmul unui dans”, fiind sinonim cu a dansa ori a juca (fără eleganță, cu temperament). Una dintre variantele fonetice ale termenului este a țupăi.

Dintre toate sinonimele lui a dansa, acesta pare a fi cel mai expresiv în a sugera negativul. Sensul său principal se referă la animale și la mișcările lor naturale, sugerate onomatopeic prin interjecția țup-țup, iar privitor la oameni, cel mai neutru sens apare în structuri de tipul a țopăi de bucurie, atunci când mișcarea apare ca expresie necontrolată a unui puternic sentiment, imposibil de stăvilit.

Continuare »

Verbul a dănțui face parte din fondul mai vechi al limbii, fiind folosit însă și astăzi în registrul popular. Este un derivat al substantivului danț, fiind format cu ajutorul sufixului -ui. Dicționarele nu precizează neapărat o explicație a termenului, sensul (dedus cu ușurință, de altfel) fiind lămurit prin sinonimia cu a dansa, a juca ori a sălta.

Una dintre expresii se remarcă prin utilizare mai frecventă (cel puțin în spațiul religios ortodox), fiind legată de un rit bisericesc extrem de important. Este vorba despre celebrul „Isaia dănțuieşte”, numele unei cântări care se intonează la sfârșitul cununiei, structura ajungând a fi utilizată și pentru a desemna, în sens figurat, căsătoria propriu-zisă.

Prin extindere de sens, verbul se poate referi fie la orice mișcări sincronizate cu un anumit ritm („a-şi mişca corpul în cadență”), fie la gesturi similare dansului („a umbla făcând mișcări ca de dans”). În ultimă instanță, se poate chiar şi „dănțui pe funie (sau pe frânghie)” care se explică în sens propriu – „a umbla pe funie, făcând fel de fel de figuri, a face echilibristică”.

Continuare »