Unul dintre verbele al căror sens este prin excelenţă tributar mişcării este a dansa. Din punctul meu de vedere, asta e una dintre cele mai pasionale expresii ale spiritului uman, fie că este vorba despre tobele aborigenilor, despre îmbrăţişarea a doi îndragostiţi în singurătate, despre varianta club, sau despre balet. Izvorul tuturor dansurilor pare să fie nevoia spiritului uman de exteriorizare şi de expresivitate.

Prima accepţie a termenului se referă la a executa, după muzică, un dans cu cineva, a invita la dans pe cineva, ori a avea un partener de dans. Există, în funcţie de locul sau mediul în care se desfăşoară dansul, mai multe sinonime parţiale, precum: a juca, a dănţui, a sălta, a sări, a ţopăi. După complexitatea tehnică a dansului, se foloseşte ca explicaţie „a se mişca pe ritm”, „a poseda bine tehnica dansului” sau „a executa un dans după reguli specifice”. Motivul pentru care dansul este o artă rezidă în aceste cuvinte, însă realizările cu adevărat excepţionale presupun nu doar stăpânirea perfectă a tehnicii, ci şi un simţ deosebit al trupului în mişcare, multă creativitate, inspiraţie, chiar geniu. Dansul este definit drept un ansamblu de mişcări ritmice şi variate ale corpului omenesc, executate în acordurile unei melodii şi având caracter religios, de artă sau de divertisment, şi poate fi: ritual, popular, de salon, modern, clasic sau academic.

Continuare »

Dintre toate verbele limbii române, a deveni are o particularitate morfologică unică: este singurul verb prin excelenţă copulativ. Mai simplu spus: nimeni nu poate deveni; trebuie să se precizeze ce anume devine. Îl presupune în acelaşi timp, paradoxal, şi pe a începe, dar şi pe a ajunge să fie ceva. Presupune ca obligatoriu nu numai traseul de parcurs (adică schimbarea, transformarea, prefacerea, preschimbarea, modificarea), dar şi existenţa fără dubiu a punctului terminus – finalul devenirii. Principiul fundamental este, prin urmare, imperativul schimbării, structurale sau superficiale (asta e alegerea noastră, presupun, pentru că verbul acoperă şi pe a căpăta altă formă, şi pe a căpăta alt conţinut). Sinceră să fiu, am impresia că aici e breşa în plan faptic: planul devenirii, mental sau fizic, îl stabilim noi. Nimeni nu devine altceva decât ceea ce hotărăşte singur, ceea ce alege să fie, întrucât singurul lucru pe care îl putem controla este înlăuntrul nostru. De-asta au importanţă gesturile mărunte care îi lovesc pe alţii. Chiar dacă unele dintre ele nu sunt intenţionate, dacă există, înseamnă că e voinţă adâncă în ele, deşi inconştientă. Iar dacă ies la suprafaţă, înseamnă că răul e deja acolo, iar neglijarea lui nu face decât să adâncească prăpastia. Tocmai de-asta, nu spun că e uşoară treabă povestea asta cu a stăpâni ce e în noi. Dimpotrivă, este cel mai greu lucru pe care îl avem de făcut în zilele ce ne sunt date.

Continuare »

Unul dintre cele mai extraordinare lucruri de care oamenii sunt capabili este acela de a dărui. Verbul are ca primă explicaţie sinonimia cu a da în dar ceva cuiva şi cu a face un dar cuiva, două acţiuni prin excelenţă creative şi benefice. Atunci când sensul sintagmei se extinde, iar implicaţiile darului cresc, având o mai puternică relevanţă, conotaţiile încep să facă referire la însemnătatea pe care gestul îl are pentru cel căruia i se oferă darul; se foloseşte verbul cu sensul de a cinsti pe cineva cu ceva, a acorda cuiva ceva, a înzestra pe cineva cu ceva sau a dota, moment în care primitorul fie primeşte dovada stimei de care se bucură, fie primeşte cele necesare pentru a-şi începe viaţa sub cele mai bune auspicii. Venind vorba de bani, există obiceiul de a dona pentru ca lucrurile în care credem sau în care ne regăsim interesele să poată demara sau merge înainte. Poate cel mai apropiat, din punct de vedere semantic, este a oferi, care mi se pare că are, în plus, legătură cu ofranda religioasă, văzută ca obligativitate şi necesitate. Iar cea mai complexă şi mai dificilă dimensiune a termenului este cea reflexivă, care presupune dăruire de sine, care presupune pe a se consacra, a se dedica, a se face pe sine dar.

Continuare »

Collegium de Lyon îl găzduieşte, de câteva luni, pe lingvistul canadian Yvan Rose, specialist în învăţarea limbajului la copii. Cercetătorul îşi concentrează cercetarea pe perioada dintre gângurit şi până la construirea primelor fraze, spre vârsta de 4 ani. Cercetările sale sunt menite să contribuie la o mai bună înţelegere a mecanismelor de învăţare a limbajului la copii şi, din punct de vedere teoretic, la stabilirea unor legături mai concrete între axele de cercetare privind perioadele pre-verbale şi cele verbale.

Privit ca o provocare societală, tehnologică, medicală şi culturală, limbajul rămâne în centrul preocupărilor ştiinţifice majore, necesitând o permanentă extensie a limitelor cunoaşterii în acest domeniu. Communicarea reprezintă una dintre temele ştiinţifice prioritare care pot fi abordate de către cercetătorii invitaţi la Collegium de Lyon.

Continuare »

Asociaţia Traducătorilor din România îi invită pe cei interesaţi la seminarul cu tema „Formarea formatorilor de traducători şi interpreţi”, programat pentru 27-28 februarie-1 martie la Cluj-Napoca, în incinta Hotelului Fullton.

Asociaţia Traducătorilor din România recunoaşte şi sprijină eforturile depuse pentru o formare de calitate a traducătorilor şi interpreţilor profesionişti. În contextul actual în care piaţa traducerilor este într-o continuă creştere, tot mai multe universităţi din ţară şi străinătate îşi îndreaptă atenţia spre formarea în profesiunile limbilor. În România, formarea traducătorilor şi interpreţilor ia cel mai frecvent forma structurilor de tip LMA, dar ea se oferă şi în cadrul altor structuri. Prin acest prim eveniment dedicat formării traducătorilor şi interpreţilor, ATR doreşte să vină în întâmpinarea formatorilor din învăţământul românesc, oferind un cadru profesionist pentru dezbateri şi schimb de experienţă. De asemenea, Asociaţia Traducătorilor din România doreşte să pună bazele unui parteneriat durabil între mediul profesional şi cel academic.

Continuare »

Am avut întotdeauna impresia că verbul a împiedica este un derivat al substantivului piedică. DEX-ul indică însă la etimologie „lat. impedicare”, lucru ce are după părerea mea implicaţii psihologice, oferind şi un soi de explicaţie despre obiceiurile noastre de naţie. Că nu te joci cu moştenirea, ci te conformezi!

Continuare »