Rezultate

22 iul.

„Drinking” de Abraham Cowley

The thirstu earth soaks up the rain,
And drinks and gapes for drink again;
The plants suck in the earth, and are
With constant drinking fresh and fair;
The sea itself (which one would think
Should have but little need of drink)
Drinks twice ten thousand rivers up,
So fill’d that they o’erflow the cup.
The busy Sun (and one would guess
By ’s drunken fiery face no less)
Drinks up the sea, and when he’s done,
The Moon and Stars drink up the Sun:
They drink and dance by their own light,
They drink and revel all the night:
Nothing in Nature’s sober found,
But an eternal health goes round.
Fill up the bowl, then, fill it high,
Fill all the glasses there—for why
Should every creature drink but I?
Why, man of morals, tell me why?
Din ploi pământul sec se-adapă
Şi bea, şi iar cerşeşte apă;
Sorb apă pomii, din pământ,
Şi-s verzi şi-s falnici pururi bând;
(Măcar că unii cred că n-ar
Fi prea setoasă) Marea chiar
Bea râuri zeci de mii – şi doară
Stacana-i dă pe dinafară.
Focosul Soare (şi-ar tot crede
Acel ce-obrazu-aprins i-l vede
Că nu prea suferă de sete)
Bea Marea, iar când e s-apună,
Şi stele beau din el, şi Lună:
Îşi sug lumina lor săracă
Şi-ntreaga noapte beau şijoacă…
Nimic nu-i sobru şi uscat
În largul Firii – necurmat
Auzi prin jur „noroc, vecine!”
Deci umple-mi cupa, umple pline
Şi-aceste căni… De ce oricine
Să bea e slobod, iar eu nu?
Zi, moralistule, zi-mi tu!
Abraham Cowley traducere de Tudor Dorin

12 nov.

„Cimitirul roman” de Lucian Blaga

Huliţi au fost romanii
de unii învăţaţi din vremi mai nouă
că metafizică n-ar fi creat
ca alte glorioase seminţii,
doar apeducte, colisee, foruri, drumuri,
eterna urbe, castre şi troiane de hotar.
Huliţi au fost romanii
că numai case-ar fi clădit, cu atrii
primind de sus lumina
şi-avertisment ţinând pe praguri: cave canem.
Abused have been the Romans
by certain scholars of more recent times
for not creating metaphysics
like other glorious nations,
but only aqueducts, roads, colosseums, forums,
the eternal city, castra, border, earthwork.
Abused have been the Romans
for building only houses, with atria
receiving daylight from above,
and with the warning on their doorsills: cave canem.


Continuare »

19 mai

a ameninţa

Verbul a ameninţa are sensuri multe, aşa cum se cuvine unui cuvânt serios, rămas pe-aici încă de pe vremea romanilor. Înseamnă, întâi de toate, „a arăta intenţia de a face rău cuiva; a face un gest de ameninţare”, lucru pe care îl găsesc interesant, pentru că, de fapt, importanţă mai mare pare a o avea dezvăluirea propriu-zisă, nu atât intenţia – care poate rămâne neconcretizată. Scopul este acela de a intimida ori de a obţine ceva de la cel ameninţat.

Un alt sens al verbului presupune „a constitui o primejdie pentru cineva sau ceva” (a paşte, a pândi, a periclita, a primejdui), fără a implica vreo intenţionalitate, chiar fără a presupune o voinţă în spatele ameninţării. Tot impersonal, termenul înseamnă „a fi gata să…, a fi pe punctul de a…”, iar mai rar se poate referi la „a anunţa, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios”.

Continuare »

29 ian.

„L’envoy de Chaucer a Scogan” de Geoffrey Chaucer

Shattered are the high statutes of heaven, which were
created to endure eternally; for I see that the seven
shining gods can wail and weep and suffer, even as a
mortal creature on earth. Alas! Where can this come
from? I die almost with fear at this aberration. By the
eternal word it was determined of yore that not a drop
of tears should escape down from the fifth circle; but
now Venus so weeps in that her sphere that she will drown us on earth.
Sfărâmate sunt cereştile dreptăţi
Ce s-au durat ca-n veci să dăinuiască,
De văd cum cele şapte zeităţi
Plâng, jeluie şi stau să pătimească
Precum acei din stirpea pământească.
Vai, unde-şi are-asemeni fapt izvor?
E-anapoda, iar eu de groază mor.
Statornicit din veci a fost, se zice,
Ca dintr-a cincea sferă nu cumva
Un strop de lacrimă în jos să pice.
Dar plânge Venus azi în sfera sa
Încât în lacrimi ne va îneca.


Continuare »

16 ian.

„Insensibility” de Wilfred Owen

I

Happy are men who yet before they are killed
Can let their veins run cold.
Whom no compassion fleers
Or makes their feet
Sore on the alleys cobbled with their brothers.
The front line withers,
But they are troops who fade, not flowers
For poets‘ tearful fooling:
Men, gaps for filling
Losses who might have fought
Longer; but no one bothers.

I

Ferice de acei ce pân-a fi ucişi
Îşi seacă vinele. De-acei
Pe care campasiunea nu-i batjocoreşte
Nici nu-i sileşte să-şi rănească talpa
Pe-aleile pavate cu atâţia fraţi.
Când nu mai face faţă linia întâi,
Ei sunt ostaşi ce mor, nu flori
Jelite de poeţi hilari;
Spărturi ce trebuiesc umplute
Şi pierderi ce-ar mai fi putut lupta;
Dar nimănui nu-i pasă.


Continuare »

05 dec.

„Cu mâine zilele-ţi adaogi” de Mihai Eminescu

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.
Your days increase with each tomorrow,
With yesterday your life grows less,
In front of you there lies, however,
The present day with its distress.
Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.
Whenever one man falls, another
Comes up, continuing the race
Just as the sun goes down, yet only
To rise above some other place.
Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.
It merely seems that other wavelets
Flow down the stream by the same bed,
It seems it is another autumn,
Although the selfsame leaves fall dead.
Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.
The empress of the gorgeous morning
Walks steadly before our night;
And Death himself is an illusion,
A treasurer of life and light.
Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.
For every transitory moment
This truth I learn and will rehearse;
One moment props eternal being
And rolls the mighty universe.
De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.
Let, then, the present year evanish,
Let it be buried in the past;
For even now you own the treasure
Which in your soul you held so fast.
Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.
Your days increase with each tomorrow,
With yesterday your life grows less,
In front of you there lies, however,
The present day with its distress.
Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.
The splendid sights, the charming landscapes
In quick succession fly away,
Yet ever they repose unchanging
Under the thought‘s eternal ray.
Mihai Eminescu traducere de Leon Leviţchi

© 2024 blog.ro-en.ro