29 ian.
„L’envoy de Chaucer a Scogan” de Geoffrey Chaucer
| Shattered are the high statutes of heaven, which were created to endure eternally; for I see that the seven shining gods can wail and weep and suffer, even as a mortal creature on earth. Alas! Where can this come from? I die almost with fear at this aberration. By the eternal word it was determined of yore that not a drop of tears should escape down from the fifth circle; but now Venus so weeps in that her sphere that she will drown us on earth. |
Sfărâmate sunt cereştile dreptăţi Ce s-au durat ca-n veci să dăinuiască, De văd cum cele şapte zeităţi Plâng, jeluie şi stau să pătimească Precum acei din stirpea pământească. Vai, unde-şi are-asemeni fapt izvor? E-anapoda, iar eu de groază mor. Statornicit din veci a fost, se zice, Ca dintr-a cincea sferă nu cumva Un strop de lacrimă în jos să pice. Dar plânge Venus azi în sfera sa Încât în lacrimi ne va îneca. |
| Alas! Scogan, this is for your offence, you are cause of this pestilential deluge. Have you not said, blaspheming this goddess, through pride or extreme rashness, such things as are forbidden in love’s law? That, because your lady looked not upon your pain, you gave her up therefore at Michaelmas? Alas, Scogan! Never before, by man or woman, was Scogan blamed for his tongue! Also in scorn you called Cupid to witness for those rebellious words you spoke, wherefore he will no longer be your lord. And, Scogan, though his bow be not broken, he will not be avenged with his arrows on you, or me, or any of our figure; of him we shall have neither hurt nor cure. |
Vai! Scogan, tu porţi vina pentru-aceasta; Tu ne-ai adus potopul şi năpasta. Au nu chiar tu ai spus, hulind pe zei, Din ifos sau pripeală, cel cuvânt Ce e oprit de legea dragostei: Că draga nevăzându-ţi chinul crunt, De Sfânt Mihai tu ai zvârlit-o-n vânt? Vai! Scogan, vârstnici şi nici juni vreodată N-au zis de Scogan că e limbă lată. Ba l-ai mai luat pe Cupid martur ţie Când vorbe răzvrătite-ai stat a spune, Drept care nu mai vrea stăpân să-ţi fie. Şi arcu-i, chiar de are coarde bune, El nu vrea cu săgeţi să se răzbune Pe tine, sau pe mine, şi-alţi de-un soi, Căci ne-a iertat de grijuri pe-alde noi. |
| Yet now surely, friend, I fear ill-fortune for you, lest for your guilt the vengeance of Love go forth upon all those who are gray and round of figure–who are people so likely to succeed in love! Then we shall have no reward for our labor. |
Mi-i groază că prin fapta ta, vreun dor De răzbunare pe Amor l-asmute Să dea în cei cărunţi şi rotunjori Ce scriu despre iubeţi, ca să-i ajute, Doar nerăsplătiţi avea-vom pe-întrecute. |
| But I well know you will answer and say, ‘Lo, old Grisel is pleased to rhyme and be merry!’ Nay, Scogan, say not so, for I pray you hold me excused, God help me so! Nor, by my faith, think I ever to wake my muse into rhyme, who sleeps even as my sword rusts peacefully in my sheath! While I was young I put her forth in the public. But all shall pass away that men write in prose or rhyme; let every man take his turn in his day. |
Ci una ştiu, că tu vei spune: „Iacă, Îi arde lui Moş Nea de viers şi joacă!” Nu, Scogan, nu, căci uite-mi cer iertare – Mă jur pe Cer! – în nici un stih vreodată, Din somn nu vroi să-mi tulbur muza care Îmi rugineşte-n teacă împăcată. Ehei, ce-o mai scoteam în lume-altădată! Dar toate trec ce-n stih sau proză pui, Şi fiece bărbat la vremea lui… |
| Envoy | Envoy |
| Scogan, who kneels at the source of the stream of grace, of all honor and excellence, at the end of this stream am I, dull as if dead, forgotten in solitary wilderness. Yet, Scogan, think on Tully’s Friendship, make mention of your friend there where it may fructify! Farewell! And look that you never again flout Love! |
Tu, Scogan, îngenunchi lângă izvor De har, de cinste şi de vrednicie, Iar la coada lui de plictis mor Uitat în singurateca pustie, – Dar aminteşte-ţi de prietenie, Şi-o vorbă-a ta de bine da-va roadă! Te las! – şi nu mai sta cu-Amor la sfadă. |
| Geoffrey Chaucer | traducere de Dan Duţescu |