12 nov.
„Cimitirul roman” de Lucian Blaga
| Huliţi au fost romanii de unii învăţaţi din vremi mai nouă că metafizică n-ar fi creat ca alte glorioase seminţii, doar apeducte, colisee, foruri, drumuri, eterna urbe, castre şi troiane de hotar. Huliţi au fost romanii că numai case-ar fi clădit, cu atrii primind de sus lumina şi-avertisment ţinând pe praguri: cave canem. |
Abused have been the Romans by certain scholars of more recent times for not creating metaphysics like other glorious nations, but only aqueducts, roads, colosseums, forums, the eternal city, castra, border, earthwork. Abused have been the Romans for building only houses, with atria receiving daylight from above, and with the warning on their doorsills: cave canem. |
| De ţi-ar fi dat s-ajungi vreodat’ la Roma, şi-adânc în ţară, prietene, pe Via Appia te-ai pierde, a-i înţelege-atuncea ce nedreaptă-i cumpăna cu care oamenii, popoarele, virtutea unul altuia şi inima şi-o cântăresc. Căci ai vedea un Drum, care se duce, se tot duce-n peisaj, piatră cu piatră potrivind, un drum flancat, de-a stânga şi de-a dreapta, de sarcofage, urne, mauzolee, păstrând cenuşă, osemnite-adăpostind. |
If fate would have you come to Rome some day and deep into the countryside, my friend, along the Via Apia you were to wander, you would then understand, oh, how unjust the balance is in which people and peoples weigh each other’s hearts and virtues. For you would see a Way unrolling on and on into the landscape, stone after stone, all fitting, a Way lined left and right with urns, sarcophaguses, mausoleums preserving ashes, relics sheltering. |
| Aşa vedeau romanii Drumul, orice limite-nfruntând, în marea-mpărăţie a vieţii-naintând prin moarte sădită-n şiruri pe două rânduri. Cei ce la umbra chiparoşilor în sarcofage dorm ascultă sunetul de scuturi şi de lănci, marşul cohortelor, roţile de care, nechezul cailor. Acestea toate, la rândul lor, acuma nu mai sunt, dar morţii cei mai vechi, aceia mai ascultă la drumul care sună pe pământ. |
Thus did the Romans see the Way, defying every limit, into the mighty realm of life through death advancing, laid out in rows on either side. And those who in the shade of cypresses in sarcophaguses are sleeping, hear the sound of shields and lances, hear the cohorts marching, the wheels of chariots, the horses’ neighing. In due course all this no longer does exist but the more ancient dead still listen to the Way that sounds on earth. |
| Aşa închipuiau romanii cimitirul: un drum flancat pe două rânduri de tăceri. Aceasta-i metafizica romană: un Drum. Un drum ce-naintează printre morţi, nu printre vii. |
Thus did the Romans visualize a cemetery: a way lined with two rows of silences. And that is Roman metaphysics: a Way. A way advancing through the dead, not through the quick. |
| Poezie de Lucian Blaga | Traducere de Dan Duţescu |