09 ian.
„Semne” de Lucian Blaga
Porumbii-prooroci îşi scaldă aripile înnegrite de funingine în ploile de sus. Eu cânt — semne, semne de plecare sunt. |
Prophetic doves bathe in the rain up there, wings blackened by soot. I sing — signs, they are signs of leaving. |
Din oraşele pământului fecioare albe vor porni cu priviri înalte către munţi. Pe urma lor vor merge tineri goi spre sori păduratici, şi tot ce e trup omenesc va purcede să mai înveţe odat‘ poveştile uitate ale sângelui. |
From the cities of the world white girls, virginal, will set out, their eyes raised to the mountains. Following them, naked young men will go towards the forest suns and everything which is human body will go on to learn once more the forgotten fables of the blood. |
Mi-am pecetluit cu ceară casa, să nu mai întârziu unde jocuri şi răstigniri n-or mai trece pe uliţi şi nicio adiere de om din veac în veac pe subt bolţi. Poduri vor tăcea. Din clopote avântul va cădea. |
I have sealed my house with wax not to stay later where games and crucifixions will go no more through the streets and no breath of man will rise for centuries beneath the vaults. The bridges will be silent, excitement leave the bells. |
Din depărtatele sălbăticii cu stele mari doar căprioare vor pătrunde în oraşe să pască iarba rară din cenuşă. Cerbi cu ochii uriaşi şi blânzi intra-vor în bisericile vechi cu porţile deschise, uitându-se miraţi în jur. |
From wild lands far away under huge stars only wild deer will come down to the cities to graze the grass scattered among the ashes. Deer with big, kind eyes will go into the old churches, doors open wide, marvel as they look about. |
Lepădaţi-vă coarnele moarte, batrânilor cerbi, cum pomii îşi lasă frunza uscată, şi-apoi plecaţi: aci şi ţărâna înveninează, aci casele au încercat cândva să ucidă pe copiii omului. Scuturaţi-vă de pământ şi plecaţi, căci iată — aci vinul nebun al vieţii s-a scurs în scrum, dar orice alt drum duce în poveste, în marea, marea poveste. |
Throw away your dead horns, old deer, as the trees shed their dry leaves and then go; here even the dust is poisonous, here even the houses have tried once to kill the sons of man. Shake off the dust of the earth and leave, for look — here the mad wine of life runs out into the ashes but every other road leads to myth and fable, to great, great fable. |
Lucian Blaga | traducere de R. MacGregor-Hastie |