Verbul a (se) răni provine din limba slavă, la fel ca şi substantivul rană – „ruptură internă sau exterioară a ţesutului unei fiinţe vii, sub acţiunea unui agent distrugător”, sinonim cu bubă, leziune, plagă, traumă, vătămătură. Spre deosebire de verb, acesta din urmă intră în componenţa unor expresii destul de des utilizate: bun de pus la rană („om foarte bun”), a pune sare pe rană („a stârni, a agrava lucrurile”), a pune degetul pe rană („a găsi sau a indica pricina, a dezvălui cauza unei situaţii, a prezenta situaţia fără menajamente”).

Acţiunea corespunzătoare se explică prin „a(-şi) face o rană, a (se) vătăma printr-o rană”. Interesant este faptul că sinonimele care se referă la acest sens aparţin unor zone semantice mai rar folosite: livrescul a (se) leza ori a (se) vulnera, popularul a (se) vătăma, regionalele a (se) săgni, a (se) prizări şi învechitul a (se) plăgui. Celelalte, mai des utilizate, au în vedere sensul figurat al termenului, pentru că rana poate fi şi morală, o suferinţă sau un chin sufletesc: a durea, a insulta, a îndurera, a (se) întrista, a jigni, a mâhni, a ofensa, a ultragia.

Continuare »

Verbul a tăia este unul extrem de complex din punct de vedere semantic, făcând parte din fondul principal al vocabularului, cu o multitudine de accepţii şi utilizări. Elementele comune tuturor acestora se referă la „despărţirea, separarea în bucăţi sau elemente componente, cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice sau chimice”. Este sinonim cu a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta şi se referă la teritorii sau alimente, corpuri vii sau neînsufleţite, cărţi de joc sau înţelegeri, dar şi texte (prin eliminarea anumitor pasaje). Intră în combinaţii de cuvinte care dau naştere unor expresii deosebit de plastice, precum a-ţi tăia singur craca de sub picioare, a tăia nodul gordian, a tăia răul de la rădăcină, a tăia şi spânzura, a i se tăia (cuiva) picioarele; poţi să tai cheful şi pofta cuiva sau poţi să-i tai calea.

Continuare »

Verbul a îngheţa se referă la solidificarea apei sau a corpurilor ce conţin acest lichid, la temperaturi mai joase de zero grade Celsius. Atunci când este vorba despre elemente ale naturii, se pot preface în gheaţă râurile şi lacurile (chiar malurile mărilor), solul, dar şi plantele şi animalele, ceea ce le determină, aproape fără excepţie, moartea, deoarece organismele vii nu se împacă deloc cu acest fenomen meteorologic. Atunci când este intenţionat, însă, procesul de îngheţare este unul benefic şi util; în gastronomie, termenul este folosit pentru a numi răcirea puternică a unui produs care, ţinut în congelator, îşi păstrează pentru mai mult timp proprietăţile.

În altă ordine de idei, ne-am obişnuit să folosim acest verb şi legat de corpul omenesc. Din punct de vedere concret, fizic, verbul se poate referi la pierderea sensibilităţii şi amorţirea din cauza frigului, chiar la degerarea unor părţi ale corpului. Explicaţia aceasta simplistă este însă foarte frumos completată cu o sumă de expresii metaforice, care trimit la pierderea capacităţii de a se mişca ori de a reacţiona – a–i îngheţa cuiva inima / sângele în vine, a îngheţa de groază / de emoţie, ori a-i îngheţa cuiva vorba pe buze. Pot exista cauze diverse, iar efectele au toate de-a face cu răcirea instantanee până în măduva oaselor, pe care fiecare dintre noi o experimentează, pus în faţa unor stimuli imprevizibili şi agresivi.

Continuare »

Verbul a răci are trei trimiteri fundamentale, toate referindu-se la scăderile de temperatură, în sisteme de referinţă diverse: fizic, medical şi emoţional. Pentru fiecare dintre acestea există antonime, în mod interesant diferenţiate prin gradul de intensitate – spunem a se încălzi, a-şi reveni ori a se înfierbânta.

De cele mai multe ori, folosim verbul atunci când ne gândim la a deveni sau a face să devină mai rece, fie că avem în vedere obiecte sau lichide, fie că ne plângem de vremea capricioasă care ne aminteşte că iarna e aproape. Iar atunci când este vorba despre timp, cuvântul este sinonim cu a (se) răcori sau cu regionalul a (se) reveni… se vede treaba că în unele locuri răcoarea e normalitatea, iar căldura excepţia de la regulă. Continuând incursiunea printre sensurile verbului, observăm că scăderile ambientale de temperatură pot avea rezultate neplăcute, motiv pentru care vorbim, folosind acelaşi lexem, despre îmbolnăvirea contractând o răceală.

Continuare »

Verbul a relaxa are, spre marea mea surpriză, o accepţie iniţială extrem de… tehnică. Ia ascultaţi cum sună în dicţionare verbul nostru de vacanţă: „a pune un sistem fizic scos din starea de echilibru termodinamic, electric etc. în stare de libertate, acesta revenind lent la vechea stare sau la o nouă stare de echilibru”. Ei? Adevărul e că ceva-ceva sistem fizic am şi eu, nu-i vorbă. Ca să fie treaba bună până la capăt, căutăm repede nuanţa reflexivă a lexemului, şi citim: (despre tensiunile mecanice dintr-un corp) „a scădea fără ca să varieze deformația corpului”. Clar! Ce înţeleg eu de-aici e că, dacă n-ai vreo tensiune mecanică-n buzunar, nu poţi să pleci nici până la bulgari în concediu!

Continuare »

Verbul a se îndoi porneşte, ca semnificaţie, de la ideea de „dublu”, privită însă din puncte de vedere diverse. Se poate referi la plierea unui întreg în două sau mai multe părţi, realizându-se strângerea unei stofe, hârtii sau a unui material, punând marginile una peste alta şi, eventual, repetând operaţiunea, moment în care devine sinonim cu a împături. Acţiunea presupune în acesta caz o oarecare conservare a materiei, pentru că se realizează re-dispunerea şi rearanjarea acesteia, nu modificarea ei ca masă. Lucru ce nu se poate spune despre a îndoi atunci când se referă la lichide, devenind sinonim cu a dilua, a boteza, a subţia deoarece cantitatea creşte, e adevărat, dar îşi pierde proprietăţile; termenul poate fi folosit şi pentru a sugera, deci, dublarea, mărirea, înmulţirea.

Continuare »