Rezultate
27 ian.
My Damon was the first to wake
The gentle flame that cannot die;
My Damon is the last to take
The faithful bosom’s softest sigh:
The life between is nothing worth,
O cast it from thy thought away!
Think of the day that gave it birth,
And this its sweet returning day. |
Damon al meu a-ncins întâi
Un jar ce n-am cum să-mi alin,
Din sufletul supus tot lui
Îi las şi ultimul suspin.
O, anii seci de mai nainte,
În gând nu ni-i vom mai trezi!
Doar prima zi tu ţine-o minte,
Şi-a revederii dulce zi. |
Buried be all that has been done,
Or say that naught is done amiss;
For who the dangerous path can shun
In such bewildering world as this?
But love can every fault forgive,
Or with a tender look reprove;
And now let naught in memory live
But that we meet, and that we love. |
Ce-a fost cândva, azi e-n mormânt;
Sau zic: nu-i nimeni culpeş… Oare
Căi numai drepte unde sunt
În astă lume-amăgitoare?
Dar ierţi orice dacă iubeşti,
Sau, ne mustrăm din ochi, blajin;
Şi-acum atât să-ţi aminteşti:
Că ne-ntâlnim, că ne iubim… |
| George Crabbe |
traducere de Tudor Dorin |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Limba engleză, Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
20 mai
With how sad steps, O Moon, thou climb’st the skies!
How silently, and with how wan a face!
What, may it be that even in heav’nly place
That busy archer his sharp arrows tries!
Sure, if that long-with love-acquainted eyes
Can judge of love, thou feel’st a lover’s case,
I read it in thy looks; thy languish’d grace
To me, that feel the like, thy state descries.
Then, ev’n of fellowship, O Moon, tell me,
Is constant love deem’d there but want of wit?
Are beauties there as proud as here they be?
Do they above love to be lov’d, and yet
Those lovers scorn whom that love doth possess?
Do they call virtue there ungratefulness? |
Eşti tristă, lună, şi precum un fur
Sui treptele ceresculu lăcaş…
Ai crede că pârdalnicul arcaş
Săgeţile-şi trimite şi-n azur!
Surată, dacă ochii ce-s desprinşi
Cu dragostea o pot şi judeca,
Tu-i înţelegi pe cei în mreje prinşi;
Blajină milă-i în privirea ta.
Statornicia faţă de iubite
E şi la voi o faptă de nătâng?
Frumoasele-s la fel de-nchipuite?
Le place-a fi curtate dar îl plâng
Pe-acel care iubeşte ca nebun?
Vrituţii nerecunoştinţă-i spun?
|
| Philip Sidney |
traducere de Leon Leviţchi |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Limba engleză, Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
19 mart.
The Percy out of Northumberland,
An avow to God made he
That he would hunt in the mountains
Of Cheviot within days three,
In the maugre of doughty Douglas,
And all that e’er with him be. |
Sir Percy din Northumberland
Jurase cu glas tare
Că-n Cheviot, până-n trei zile,
Va-ncepe vânătoare
În ciuda dârzului sir Doulas
Şi-al oastei câtă are; |
The fattest harts in all Cheviot
He would kill and carry away.—
‘By my faith,’ said the doughty Douglas again,
‘I will let that hunting if I may!’ |
C-o să răpună şi-o să ia
Cei mai graşi cerbi din Cheviot.
– „Poftească! Zise dârzul Douglas,
Am să-i îngădui – de-am să pot! |
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
12 sept.
The blessed damozel leaned out
From the gold bar of Heaven;
Her eyes were deeper than the depth
Of waters stilled at even;
She had three lilies in her hand,
And the stars in her hair were seven.
Her robe, ungirt from clasp to hem,
No wrought flowers did adorn,
But a white rose of Mary’s gift,
For service meetly worn;
Her hair that lay along her back
Was yellow like ripe corn.
Herseemed she scarce had been a day
One of God’s choristers;
The wonder was not yet quite gone
From that still look of hers;
Albeit, to them she left, her day
Had counted as ten years.
(To one, it is ten years of years.
…Yet now, and in this place,
Surely she leaned o’er me — her hair
Fell all about my face. . . .
Nothing: the autumn-fall of leaves.
The whole year sets apace.)
It was the rampart of God’s house
That she was standing on;
By God built over the sheer depth
The which is Space begun;
So high, that looking downward thence
She scarce could see the sun.
It lies in Heaven, across the flood
Of ether, as a bridge.
Beneath, the tides of day and night
With flame and darkness ridge
The void, as low as where this earth
Spins like a fretful midge. |
Slăvita doamnă desfăcu
A cerului perdele;
Îi erau ochii mai adânci
Ca apa din cişmele;
Trei crini avea în mâna ei
Şi-n păru-i şapte stele.
De flori nempodobit, veșmântul
Ea îl purta descins;
Un alb răsur dat de Maria
De gât îi era prins
Şi părul ei bălan ca grâul
Se revărsa aprins.
O zi i se părea c-a fost
În ceruri cântăreaţă;
Uimirea tot mai stăruia
Pe liniştita-i faţă;
Măcar că pentru cei din jur
O zi era o viaţă.
(Iar pentru mine, vieţi şi vieţi…
…Acum, aici, odată
M-a-mbrăţişat şi-mi era faţa
În păru-i îngropată.
Frunzişul toamnei cade. Anul
Va asfinţi îndată).
În casa din vecii zidită
A Domnului stătea,
În tinda unde-ncepe spaţiul
Peste genunea grea
Şi soarele, din înălţime,
I se părea o stea.
Încinge tinda ca o punte
Eterul temerar;
Jos, zi şi noapte se îngână
Şi-şi caută hotar
Pân-spre pământul ce se-nvârte
Cu zumzet de bondar. |
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
25 iul.
My heart aches, and a drowsy numbness pains
My sense, as though of hemlock I had drunk,
Or emptied some dull opiate to the drains
One minute past, and Lethe-wards had sunk:
‘Tis not through envy of thy happy lot,
But being too happy in thine happiness, –
That thou, light-winged Dryad of the trees,
In some melodious plot
Of beechen green and shadows numberless,
Singest of summer in full-throated ease. |
Mi-i somn în simţuri… Inima mă doare
Şi pare-se cucută doar şi opiu
De-o clipă c-am băut cu însetare;
M-afund în Lethe, de neant m-apropiu.
Nu pizmuindu-ţi neamu-n aste ore,
Ci-n fericirea ta prea fericită,
Driada-n crâng, cu aripi jucăuşe,
În melodii sonore,
Prin fagii verzi, de umbre-nvăluită,
Cânţi vara din cu drag umflată guşe. |
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
18 iul.
Subiect
Alcătuiţi o compunere, pornind de la următoarele versuri:
Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă.
Continuare »
Publicat de Lucian Velea in Limba română, Perle, Umor
2 comentarii - Comenteaza! Recomanda!