12 sept.

„The Blessed Damozel” de Dante Gabriel Rossetti

The blessed damozel leaned out
From the gold bar of Heaven;
Her eyes were deeper than the depth
Of waters stilled at even;
She had three lilies in her hand,
And the stars in her hair were seven.
Her robe, ungirt from clasp to hem,
No wrought flowers did adorn,
But a white rose of Mary’s gift,
For service meetly worn;
Her hair that lay along her back
Was yellow like ripe corn.
Herseemed she scarce had been a day
One of God’s choristers;
The wonder was not yet quite gone
From that still look of hers;
Albeit, to them she left, her day
Had counted as ten years.
(To one, it is ten years of years.
…Yet now, and in this place,
Surely she leaned o’er me — her hair
Fell all about my face. . . .
Nothing: the autumn-fall of leaves.
The whole year sets apace.)
It was the rampart of God’s house
That she was standing on;
By God built over the sheer depth
The which is Space begun;
So high, that looking downward thence
She scarce could see the sun.
It lies in Heaven, across the flood
Of ether, as a bridge.
Beneath, the tides of day and night
With flame and darkness ridge
The void, as low as where this earth
Spins like a fretful midge.
Slăvita doamnă desfăcu
A cerului perdele;
Îi erau ochii mai adânci
Ca apa din cişmele;
Trei crini avea în mâna ei
Şi-n păru-i şapte stele.
De flori nempodobit, veșmântul
Ea îl purta descins;
Un alb răsur dat de Maria
De gât îi era prins
Şi părul ei bălan ca grâul
Se revărsa aprins.
O zi i se părea c-a fost
În ceruri cântăreaţă;
Uimirea tot mai stăruia
Pe liniştita-i faţă;
Măcar că pentru cei din jur
O zi era o viaţă.
(Iar pentru mine, vieţi şi vieţi…
…Acum, aici, odată
M-a-mbrăţişat şi-mi era faţa
În păru-i îngropată.
Frunzişul toamnei cade. Anul
Va asfinţi îndată).
În casa din vecii zidită
A Domnului stătea,
În tinda unde-ncepe spaţiul
Peste genunea grea
Şi soarele, din înălţime,
I se părea o stea.
Încinge tinda ca o punte
Eterul temerar;
Jos, zi şi noapte se îngână
Şi-şi caută hotar
Pân-spre pământul ce se-nvârte
Cu zumzet de bondar.

Around her, lovers, newly met
‘Mid deathless love’s acclaims,
Spoke evermore among themselves
Their heart-remembered names;
And the souls mounting up to God
Went by her like thin flames.
And still she bowed herself and stooped
Out of the circling charm;
Until her bosom must have made
The bar she leaned on warm,
And the lilies lay as if asleep
Along her bended arm.
From the fixed place of Heaven she saw
Time like a pulse shake fierce
Through all the worlds. Her gaze still strove
Within the gulf to pierce
Its path; and now she spoke as when
The stars sang in their spheres.
The sun was gone now; the curled moon
Was like a little feather
Fluttering far down the gulf; and now
She spoke through the still weather.
Ci-n preajma dânsei era pacea
Luminii curgătoare
Şi-a liniştii. Pe serafimi
În zborul lor nici boare
Nu-i abătea şi nici răsunet
Din piscuri sau ponoare.
Ea se plecă şi se desprinse
Din cearcănul vrăjit,
Se rezemă pe caldu-i piept
Ca de-un pervaz râvnit,
Iar crinii de pe braţu-i strâns
Păreau c-au adormit.
Vedea cum timpul, printre lumi,
Pulsează-ameţitor;
Privirea-i căuta poteca
‘N al hăului pripor;
Apoi vorbi, cântând cum cântă
Planetele în cor.
Sfinţise; luna ghemuită
Plutea peste genună
Ca fulgul; şi tăcerea oarbă
Căta să şi-o supună.
Her voice was like the voice of the stars
Had when they sang together.
(Ah sweet! Even now, in that bird’s song,
Strove not her accents there,
Fain to be hearkened? When those bells
Possessed the mid-day air,
Strove not her steps to reach my side
Down all the echoing stair?)
‘I wish that he were come to me,
For he will come,’ she said.
Lord, Lord, has he not pray’d?
Are not two prayers a perfect strength?
And shall I feel afraid?
‘When round his head the aureole clings,
And he is clothed in white,
I’ll take his hand and go with him
To the deep wells of light;
As unto a stream we will step down,
And bathe there in God’s sight.
‘We two will stand beside that shrine,
Occult, withheld, untrod,
Cu-un glas, ca-al sferelor cereşti
Când cântă împreună.
(Nu mi-a trimis prin tril de păsări
Cântarea care-mi place?
Când clopotele stăpâneau
A dulce-amiezii pace,
Pe scara de ecouri, paşii
Nu i-a-ndreptat încoace?)
„Ah, de-ar veni la mine”, spuse ‒
„El ar dori să vie!
Nu ne-am rugat –el pe pământ
Şi eu în cer? Tărie
Nu este-n două rugi unite?
Teamă de ce să-mi fie?
Când nimbu-i va încinge fruntea
Şi-o fi în dalb veşmânt,
Am să-i arăt ale luminii
Izvoare câte sunt
Şi ca-ntr-un râu ne vom scălda
În văzul Celui Sfânt.
Vom sta lângă altarul tainic
Whose lamps are stirred continually
With prayer sent up to God;
And see our old prayers, granted, melt
Each like a little cloud.
‘We two will lie i’ the shadow of
That living mystic tree
Within whose secret growth the Dove
Is sometimes felt to be,
While every leaf that His plumes touch
Saith His Name audibly.
‘And I myself will teach to him,
I myself, lying so,
The songs I sing here; which his voice
Shall pause in, hushed and slow,
And find some knowledge at each pause,
Or some new thing to know.’
(Alas! We two, we two, thou say’st!
Yea, one wast thou with me
That once of old. But shall God lift
To endless unity
Was but its love for thee?)
A cărui flăcărui
Fără-ncetare sunt stârnite
De rugi nălţate Lui;
Şi-a noastre s-or topi, primite,
Ca pâcle albăstrui!
Vom sta culcaţi în umbra sacră
A pomului ceresc;
Adesea, frunzele-i Porumbul
Cu grijă-l oploşesc
Şi când le-atinge el cu pana,
Sfânt Numele-i rostesc.
Stând astfel, ce cântări cunosc
Chiar eu l-oi învăţa;
Şi glasu-i blând mă va-ntrerupe
Şi în tăcerea mea
Ştiinţă nouă şi putere
El pururi va afla.
Noi doi, spui tu… Cândva, demult,
Fusesem una. Dar
Cum să înveşnicească Domnul
Al contopirii har,
Când sufletu-mi era al tău
Prin dragostea lui doar?)
‘We two,’ she said, ‘will seek the groves
Where the lady Mary is,
With her five handmaidens, whose names
Are five sweet symphonies,
Cecily, Gertrude, Magdalen,
Margaret and Rosalys.
‘Circlewise sit they, with bound locks
And foreheads garlanded;
Into the fine cloth white like flame
Weaving the golden thread,
To fashion the birth-robes for them
Who are just born, being dead.
‘He shall fear, haply, and be dumb:
Then will I lay my cheek
To his, and tell about our love,
Not once abashed or weak:
And the dear Mother will approve
My pride, and let me speak.
‘Herself shall bring us, hand in hand,
To him round whom all souls
Kneel, the clear-ranged unnumbered heads
Bowed with their aureoles:
„Noi doi”, grăi, „vom cerceta
Dumbrăvile Mariei
Şi-a ei cinci serve-al căror nume
Sunt cinci mari simfonii:
Cecilia, Gertrude, Magdalena,
Marg‘ret şi Rosalie.
Li-i părul împletit şi fruntea
Cununi le-o înconjor;
Şi roată stând, torc fir de flăcări
Din aurit fuior
Spre-a ţese-mbrăcăminte celor
Născuţi după ce mor.
De s-o sfii şi o să tacă,
Eu faţa-mi o s-o-nclin
Spre-a lui, de dragoste vorbindu-i
Nesfiicios, deplin,
Şi Sfânta-mi va ierta mândria
Şi eu am să-l alin.
Ea ne va duce, mână-n mână,
La Domnul, Cărui gloate
Se pleacă-adânc, împresurându-l
Cu frunţile nimbate;
And angels meeting us shall sing
To their citherns and citoles.
‘There will I ask of Christ the Lord
Thus much for him and me: —
Only to live as once on earth
With Love, — only to be,
As then awhile, for ever now
Together, I and he.’
She gazed and listened and then said,
Less sad of speech than mild, —
‘All this is when he comes.’ She ceased.
The light thrilled towards her, fill’d
With angels in strong level flight.
Her eyes prayed, and she smil’d.
(I saw her smile.) But soon their path
Was vague in distant spheres:
And then she cast her arms along
The golden barriers,
And laid her face between her hands,
And wept. (I heard her tears.)
Şi-n cale îngeri ne-or cânta
Din lire minunate.
Şi pentru el şi mine-atâta
Voi cere Celui Sfânt:
În dragoste să vieţuim
Ca-altdată pe pământ –
Atunci, puţin, acum –de-a pururi,
Căci draga lui eu sunt.”
Privi şi ascultă; şi vorba-i
Se stinse-apoi, blajină:
„Când va veni.” Tăcu. O-nvăluise
Un freamăt de lumină
Şi-un stol de serafimi. Cu ochii
Ea se ruga senină.
(Surâsu-i l-am văzut). Când ei
Pieriră-n nesfârşit,
Ea braţele îşi sprijini
De gardul aurit
Şi faţa-şi coperi şi plânse.
(Cum plânge-am auzit).
Dante Gabriel Rossetti traducere de Leon Leviţchi

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • No related posts:

© 2021 blog.ro-en.ro