Rezultate

15 sept.

a cihăi

Verbul a cihăi face parte din fondul popular al limbii, fiind un regionalism din Moldova, care – se pare – vine dintr-un termen maghiar ce se traduce prin a lătra. Cuvântul înseamnă „a insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruinţele”, fiind echivalent cu expresia „a bate la cap pe cineva” şi stabilind sinonimie, în contexte diferite, cu verbe precum a bodogăni, a cicăli, a dăscăli, a sâcâi, a stărui.

Probabil cea mai cunoscută frază din literatura română în care apare acest termen este pasajul din Amintiri din copilărie de Ion Creangă: „Şi tot cihăia mama pe tata să mă mai dea undeva la şcoală, căci auzise ea spunând la biserică, în Parimei, că omul învăţat înţelept va fi şi pe cel neînvăţat slugă-l va avea”. Încercând, mai întâi, a-şi convinge soţul de necesitatea şcolii, femeia recurge apoi la o metodă mai simplă şi mai la-ndemână, la care – se ştie – nimeni nu poate rezista… Comentariile naratorului sunt absolut savuroase, iar determinarea mamei face din ea una dintre figurile emblematice ale Amintirilor.

Continuare »

09 iul.

„Troilus and Criseyde. Book I” de Geoffrey Chaucer

The double sorwe of Troilus to tellen,
That was the king Priamus sone of Troye,
In lovinge, how his aventures fellen
Fro wo to wele, and after out of Ioye,
My purpos is, er that I parte fro ye.
Thesiphone, thou help me for tendyte
Thise woful vers, that wepen as I wryte!
De Troil, rigăi Priam fiu mezin –
Cât încă sunt cu voi aici – agale
Voi depăna: cum a sorbit din plin
Iubirea cu amarurile sale
Şi bucurii, şi-apoi cumplita-i jale.
Ajută-mi, Tisiphona, să înstrun
Trist viersul meu ce plânge cât îl spun.


Continuare »

28 ian.

a vremui

Verbul a vremui se formează de la substantivul vreme cu sufixul -ui şi se referă la timp, fiind sinonim cu a trece, a curge, a se scurge. Totul e firesc până aici, căci, într-un fel de desfăşurare logică a deducţiilor lingvistice, pare de la sine înţeles sensul. Dar surpriza mea a fost să constat că aceasta este, de fapt, a doua semnificaţie a termenului în discuţie. Primul – şi, deci, cel mai utilizat – sens se referă exclusiv la vremea rea, însemnând adică „a fi sau a se face vreme urâtă, cu ploaie, ninsoare, viscol, vijelie”, sinonimele fiind, în acest caz, a viscoli şi a omeţi… Ce mai! tot ce vă doriţi vreo 6 luni pe an, cum îi stă românului bine!

Când am pornit în căutarea verbului, am fost convinsă că ştiu ce vrea să spună, iar răsucirea asta metaforică spre negativ m-a tulburat puţin. Se pare că – da! – sunt atât de puţine lucruri la fel de puternice ca spaima în faţa vremelniciei!… Că e „bietul om subt vremi” zicea demult cronicarul, iar nouă ne plac vorbele înţelepte, aşa că ne-am apucat a ne căina. E adevărat că nu suntem eterni, dar cine vrea să trăiască o veşnicie când tinereţea, puterea şi frumuseţea durează atât de puţin? Şi e adevărat că nu toţi suntem destinaţi a face lucruri măreţe, dar e absurd să crezi doar în elefanţi când în lume există şi furnici…

Continuare »

31 oct.

„A Grammarian’s Funeral” de Robert Browning

Shortly after the revival of learning in Europe. Curând după începutul Renaşterii în Europa.
Let us begin and carry up this corpse,
Singing together.
Leave we the common crofts, the vulgar thorpes
Each in its tether
Sleeping safe on the bosom of the plain,
Cared-for till cock-crow:
Look out if yonder be not day again
Rimming the rock-row!
That‘s the appropriate country; there, man‘s thought,
Rarer, intenser,
Self-gathered for an outbreak, as it ought,
Chafes in the censer.
Leave we the unlettered plain its herd and crop;
Seek we sepulture
On a tall mountain, citied to the top,
Crowded with culture!
All the peaks soar, but one the rest excels;
Clouds overcome it;
No! yonder sparkle is the citadel‘s
Circling its summit.
Thither our path lies; wind we up the heights:
Wait ye the warning?
Our low life was the level‘s and the night‘s;
He‘s for the morning.
Step to a tune, square chests, erect each head,
‘Ware the beholders!
This is our master, famous calm and dead,
Borne on our shoulders
Săltaţi coşciugul, dar, cântând în cor.
Noi vom lăsa în urmă,
Împiedicate în priponul lor,
Cătun, ogradă, turmă,
Dormind ferite pe câmpie până
Vor trâmbiţa cocoşii.
Priviţi spre buza crestei cum se-ngână,
Cu bezna, zorii roşii!
Acolo-n vârf, pe nenfricatul stei,
Gândirea mult aleasă,
Ca din cădelniţă, din sinea ei,
Se zbate ca să iasă.
Lăsăm cireada şesului – noi sus
Va să-i săpăm mormântul,
Pe-un munte-ncins de-oraş, unde şi-a spus
Cultura greu cuvântul!
Înalt e orice pisc, ci unul doar
Mai sus de nouri suie.
Priviţi! L-încearcănă ca un pojar
Lumini din cetăţuie.
Poteca-aceasta urcă spre tării.
Ce aşteptaţi? Noi, bieţii,
Suntem ai nopţii şi-ai câmpiei fii;
El este-al dimineţii.
Păşiţi făr-a privi, cu pieptul plin,
Semeţi, în pas cu corul.
Pe umeri ducem, renumit, senin
Şi mort, pe-nvăţătorul.


Continuare »

28 sept.

“Povestea codrului” de Mihai Eminescu

Împărat slăvit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Toate înflorind din mila
Codrului, Măriei-Sale.
Mighty emperor is the forest,
High dominion does he wield,
And a thousand races prosper
‘Neath the shelter of his shield.


Continuare »

27 dec.

a crăciuni

Din seria „cuvintelor inventate la fericire”, face parte si a crăciuni: vorbă născută din zare senină de ger, din miracol de naştere divină, din dor al lumii de neprihănire, din nevoie de dăruire şi primire. Ivită din cântec de colindă şi din zâmbet de copil, din om de zăpadă şi clinchet de zurgălăi. Ţesută din miros de brad şi floare de ger la fereşti, cu frunză de vâsc şi paie în iesle. Zămislită din bucuria prinsă în ochii celor pe care îi iubim, din îmbrăţişările calde ale revederilor, din surprizele descoperite sub pomul împodobit, din lacrimile de fericire, din mirosul bucatelor gătite după tradiţie şi din râsetele mesenilor aşezaţi să le guste. Şi răsărită din toate gesturile mici şi din toate fleacurile care vă încălzesc inimile şi vă încântă sufletele, diferite pentru fiecare în parte.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro