Rezultate

28 ian.

a vremui

Verbul a vremui se formează de la substantivul vreme cu sufixul -ui şi se referă la timp, fiind sinonim cu a trece, a curge, a se scurge. Totul e firesc până aici, căci, într-un fel de desfăşurare logică a deducţiilor lingvistice, pare de la sine înţeles sensul. Dar surpriza mea a fost să constat că aceasta este, de fapt, a doua semnificaţie a termenului în discuţie. Primul – şi, deci, cel mai utilizat – sens se referă exclusiv la vremea rea, însemnând adică „a fi sau a se face vreme urâtă, cu ploaie, ninsoare, viscol, vijelie”, sinonimele fiind, în acest caz, a viscoli şi a omeţi… Ce mai! tot ce vă doriţi vreo 6 luni pe an, cum îi stă românului bine!

Când am pornit în căutarea verbului, am fost convinsă că ştiu ce vrea să spună, iar răsucirea asta metaforică spre negativ m-a tulburat puţin. Se pare că – da! – sunt atât de puţine lucruri la fel de puternice ca spaima în faţa vremelniciei!… Că e „bietul om subt vremi” zicea demult cronicarul, iar nouă ne plac vorbele înţelepte, aşa că ne-am apucat a ne căina. E adevărat că nu suntem eterni, dar cine vrea să trăiască o veşnicie când tinereţea, puterea şi frumuseţea durează atât de puţin? Şi e adevărat că nu toţi suntem destinaţi a face lucruri măreţe, dar e absurd să crezi doar în elefanţi când în lume există şi furnici…

Continuare »

28 aug.

Utilizarea cratimei în limba engleză, conform recomandărilor Uniunii Europene

Persoanele care învaţă limba engleză consideră, în general, dicţionarul cel mai însemnat ajutor al lor. Multe dicţionare sunt prezentate drept dicţionare ale elevului. Apoi sunt manualele de gramatică care tratează părţile de vorbire, împărţirea în părţi de vorbire şi analiza.

Uniunea Europeană a dat publicităţii propriul său manual pentru limba engleză, ghid pentru autori şi traducători redactat într-un stil clar, concis şi direct. Iată un exemplu: „Cuvintele terminate în „-ise/-ize”. Folosiţi „-ise”. Ambele modalităţi de ortografie sunt corecte în engleza britanică, însă forma în „-ise” este mai frecvent folosită în mijloacele de comunicare în masă.”. De remarcat că, fiind un ghid oficial european, acesta ţine cont de realităţile englezei britanice, care în unele cazuri diferă de engleza americană.

Continuare »

21 mai

a tuna

Verbul a tuna e de sezon: ploile cu fulgere şi tunete sunt semne incontestabile ale venirii anotimpului cald. Prin urmare, primul sens al termenului se referă exact la acest aspect, însemnând „a se produce sau a se auzi, a răsuna tunetul” (în urma unei descărcări electrice în atmosferă), situaţie în care sinonimele sunt a detuna, chiar a trăsni. Dintr-un alt punct de vedere, se pare că există un sens învechit al cuvântului, care are în vedere acţiunea de „a trage cu tunul sau cu alte arme de foc”.

În mod evident, elementul fundamental de semnificaţie este cel sonor. Prin extindere de sens, cuvântul poate fi folosit cu referire la „a produce un zgomot mare, a scoate un vuiet puternic”, stabilind sinonimie cu a bubui, a vui. În registru figurat, verbul are în vedere tonalitatea glasului uman – „a vorbi cu glas ridicat, ce răsună puternic”, sinonim cu a striga, a ţipa, a urla. Cele mai frumoase sunt, desigur, expresiile: a tuna şi a fulgera („a fi furios, a face scandal”), a tunat şi i-a adunat (ironic, despre cei care se potrivesc la rele).

Continuare »

09 apr.

a îmboboci

Verbul a îmboboci ascunde, sub aparenta banalitate a sunetelor articulate, miracolul vieţii, sau cel puţin al (re)începerii ei. Nu are foarte multe explicaţii de dicţionar, de parcă însăşi simplitatea ar fi vreo condiţie implicită a esenţei sale. Sensul de bază are în vedere lumea vegetală din jurul nostru, vorbind despre plante – „a face boboci” sau despre muguri – „a începe să se desfacă”. Termenul are şi o semnificaţie metaforică (şi mereu mi-o amintesc pe bunica privindu-ne cu drag şi alintându-ne „bobocul mamei!”), care priveşte strălucirea omului tânăr sau fericit ca pe un miracol – „a deveni frumos şi atrăgător ca o floare”. Dicţionarele nu precizează sinonime, cu excepţia unui regionalism pe care nu-l mai auzisem – a împupi.

Continuare »

03 nov.

„Scrisoarea III” de Mihai Eminescu

Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură
Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte…
Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
— Las’ să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino,
Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o…
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.
Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care creşte într-o clipǎ ca în veacuri, mereu creşte,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;
Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde;
Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari;
Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână —
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri,
Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri
Mările ţǎrmuitoare şi cetăţi lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaş covor,
Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor —
Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.
Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung;
Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung
Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător.
Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă,
Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă,
Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt
Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ.
A Sultan among those who over a language reign,
Who where the flocks are pastured, there stretches their domain,
Was sleeping on the hillside, his head laid on his arm,
When came to him a vision that did his spirit charm:
He saw the moon that nightly across the heavens ranged
Turn from her wonted journey and to a maiden changed,
He saw her glide towards him, with lovely downcast head,
And there was sorrow in her eyes; but spring bloomed at her tread;
While all the forest trembled, so wondrous war her grace,
And a thrill of silver ripples ran o ‘er the water’s face.
A mist like sparkling diamonds that did the vision daze
Lay on the earth enchanted, a bright illumined haze,
While the sound of whispered music sang through that wonderland,
And o ‘er the starry heavens a midnight rainbow spanned…
Her hair in raven tresses about her shoulders fell,
And taking his hand in hers, she these grave words did tell:
„Let be our lives united, my pain let yours enfold
That through your sorrow’s sweetness my sorrow be consoled…
Writ was it through the ages and all the stars record
That I shall be your mistress, and you shall be my lord.”
Now, as the Sultan marveled, softly she withdrew
And he felt as if within him a wondrous tree upgrew;
A tree that in an instant raised loftily its head
And to the far horizons its thrusting branches spread;
A tree of such a stature that even at midday
The farthest lands and oceans under its shadow lay.
While at the earth’s four corners rose up against the sky
Atlas, Caucasus, Taurus and the Balkan mountains high;
The wide Euphrates, Tigris, the Nile, the Danube old,
All ‘neath its boughs protecting their mighty waters rolled.
Asia, Europe, Africa and the desert stretching far,
The boats that on the lakes and seas and on the rivers are,
Billowing, boundless cornfields that tossed emerald locks,
And shores, and ships, and harbours with castles on the rocks,
All these spread like a carpet his vision did embrace,
Country next to country set, and race to race…
All these as in a mist of silver did he see,
A vast extending kingdom ‘neath the shadow of a tree.
The eagle that aspires the sky does dawdle not
With lazy wings, nor in among the branches squat ;
And now a wind of conquest the ancient forest fills
And shouts of Allah ! Allah ! echo among the hills,
As though a rising tempest does o’er the ocean roar
The deafening clash of battle, the thunderous clang of war;
Till loudly does the forest to that great gale resound
And bow before new Rome its branches to the ground.


Continuare »

13 sept.

a cădea

A cădea. Frunze. Simt nevoia să lămuresc de la început contextul, să circumscriu cumva universul de aşteptare al celui care citeşte. Pentru simplul motiv că verbul acesta intră în atât de multe combinaţii semantice, încât este imposibil să le inventariez fără să plictisesc groaznic cetitoriul… Prin urmare, ne oprim asupra semnificaţiei de bază, care presupune „a se deplasa de sus în jos sub acţiunea forţei de gravitaţie, a se lăsa în jos, a pica”. Este folosit cu sens figurat despre fenomene ale naturii şi ale vieţii – iarnă, ger, seară, ploaie sau timp (iar la cum a năvălit peste noi, putem spune şi despre toamnă), fiind sinonim cu a se lăsa, a veni, a se apropia. Atunci când se referă la „a se desprinde din locul unde era fixat”, verbul e utilizat pentru dinţi, păr, fulgi sau frunze, mişcarea descrisă având aceeaşi traiectorie – de sus în jos. Pe lângă toate astea, când vine frigul, mie îmi cad în călcâie şi simţul umorului şi nădejdea…

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro