Verbul a tuna e de sezon: ploile cu fulgere şi tunete sunt semne incontestabile ale venirii anotimpului cald. Prin urmare, primul sens al termenului se referă exact la acest aspect, însemnând „a se produce sau a se auzi, a răsuna tunetul” (în urma unei descărcări electrice în atmosferă), situaţie în care sinonimele sunt a detuna, chiar a trăsni. Dintr-un alt punct de vedere, se pare că există un sens învechit al cuvântului, care are în vedere acţiunea de „a trage cu tunul sau cu alte arme de foc”.

În mod evident, elementul fundamental de semnificaţie este cel sonor. Prin extindere de sens, cuvântul poate fi folosit cu referire la „a produce un zgomot mare, a scoate un vuiet puternic”, stabilind sinonimie cu a bubui, a vui. În registru figurat, verbul are în vedere tonalitatea glasului uman – „a vorbi cu glas ridicat, ce răsună puternic”, sinonim cu a striga, a ţipa, a urla. Cele mai frumoase sunt, desigur, expresiile: a tuna şi a fulgera („a fi furios, a face scandal”), a tunat şi i-a adunat (ironic, despre cei care se potrivesc la rele).

Mie îmi plac tunetele. Sunt simpatice ele, aşa… Grozav de gălăgioase pentru nimic, căci răul deja a trecut. Ar fi putut să te trăsnească, să te atingă vreo descărcare de energie din nor, să te prăjească ori doar să ofere noi sensuri vieţii tale în mod miraculos păstrate. Pentru că, de fapt, de fulger trebuie să te temi. De fulgerul ajuns la pământ şi descărcat fără paratrăsnet… Tunetul e doar un semn că pericolul e departe-departe, în trecut, şi nu te mai poate ajunge. Iar liniştea murmurată rămasă în urma lui e cel mai frumos lucru dintr-o ploaie.