A cădea. Frunze. Simt nevoia să lămuresc de la început contextul, să circumscriu cumva universul de aşteptare al celui care citeşte. Pentru simplul motiv că verbul acesta intră în atât de multe combinaţii semantice, încât este imposibil să le inventariez fără să plictisesc groaznic cetitoriul… Prin urmare, ne oprim asupra semnificaţiei de bază, care presupune „a se deplasa de sus în jos sub acţiunea forţei de gravitaţie, a se lăsa în jos, a pica”. Este folosit cu sens figurat despre fenomene ale naturii şi ale vieţii – iarnă, ger, seară, ploaie sau timp (iar la cum a năvălit peste noi, putem spune şi despre toamnă), fiind sinonim cu a se lăsa, a veni, a se apropia. Atunci când se referă la „a se desprinde din locul unde era fixat”, verbul e utilizat pentru dinţi, păr, fulgi sau frunze, mişcarea descrisă având aceeaşi traiectorie – de sus în jos. Pe lângă toate astea, când vine frigul, mie îmi cad în călcâie şi simţul umorului şi nădejdea…

Iar în ziua în care mă întâlnesc cu Toamna, îi cad în genunchi şi-i arăt supunere. O rog cu umilinţă să-mi ierte îndrăzneala. Şi stărui să plece. Căci cade întotdeauna, pe neaşteptate şi din întâmplare, peste toate venele şi arterele mele, mi le-mpotmoleşte şi mi le-ngheaţă. Auzindu-mă, ea cade pe gânduri şi se-nţelege că nu prea-i cade bine, căci se ştie iubită, adulată şi nu şi-ar închipui că sunt şi supuşi ce n-o vor… Lumina aurie îi cade pe chipul îngândurat şi mă tem un moment că blestemul ei greu o să mă facă să cad în delir, la pat… ori să cad fie la examen, fie la sorţi, fie pe mâna cui nu trebuie… să cad la datorie în vreo luptă şi câte şi mai câte năluciri de dezastru, cum mi-au căzut rău sorţii de dimineaţă, când baba Maranda s-a uitat în adâncul murdar al ceştii mele de cafea. Mă limpezesc, însă, când ochii negri ai Toamnei se opresc asupra mea. Cădem la învoială să primească fiecare dintre noi două ce i se cade: eu mă aleg cu razele cele calde – încă – ale Soarelui, cu splendoarea culorilor din frunzişuri, cu puful hainelor groase şi al şosetelor călduroase, cu adăpostul casei mele după câte o zi grea, cu dorul şi aşteptarea verii următoare… Ea se alege cu câteva luni. Din viaţa mea.