| The mosquito knows full well, small as he is he’s a beast of prey. but after all he only takes his bellyful, he doesn’t put my blood in the bank. |
Mărunt cum e, țânțarul multe prea bine știe Că-i animal de pradă. Dar dacă stai să te gândești El pântecele doar și-l burdușește Dar sângele-mi la bancă nu-l depune. |
D.H. Lawrence | traducere de Veronica Focșăneanu |
| The glory of the beauty of the morning, – The cuckoo crying over the untouched dew; The blackbird that has found it, and the dove That tempts me on to something sweeter than love; White clouds ranged even and fair as new-mown hay; The heat, the stir, the sublime vacancy Of sky and meadow and forest and my own heart: – The glory invites me, yet it leaves me scorning All I can ever do, all I can be, Beside the lovely of motion, shape, and hue, The happiness I fancy fit to dwell In beauty’s presence. Shall I now this day Begin to seek as far as heaven, as hell, Wisdom or strength to match this beauty, start And tread the pale dust pitted with small dark drops, In hope to find whatever it is I seek, Hearkening to short-lived happy-seeming things That we know naught of, in the hazel copse? Or must I be content with discontent As larks and swallows are perhaps with wings? And shall I ask at the day’s end once more What beauty is, and what I can have meant By happiness? And shall I let all go, Glad, weary, or both? Or shall I perhaps know That I was happy oft and oft before, Awhile forgetting how I am fast pent, How dreary-swift, with naught to travel to, Is Time? I cannot bite the day to the core. |
Bogatul strai al dimineții, cucul Ce cântă pentru rouă cât timp încă Nu a găsit-o mierla, porumbelul Care cunoaște-un simțământ mai gingaș Ca dragostea; nori albi grupați simetric, Îmbietori ca fânul nou-cosit; Căldura, zvonul, sacra toropeală Din cer, livezi, păduri, din pieptul meu, Mă copleșesc… Sunt rușinat la gândul A ceea ce pot fi și ce pot face ’N această minunată lumea-a formei, Mișcării și culorii; fericirea Mi-o-nchipui vrednică să stea alături De slava lor. Să-ncep chiar astăzi Să cat în cer sau iad înțelepciune Și vlagă pe măsura frumuseții? Cu gândul că-aș putea găsi ce vreau, Să tulbur furnicarele și-n tufe Să umblu după vietățile mărunte, Scurt-trăitoare, poate fericite, Din cele despre care nu știu nimic? Sau să mă-mpac, vai, cu neîmpăcarea, Ca un lăstun, cu aripile lui? Iar la sfârșitul zilei să mă-ntreb Ce-i frumusețea și ce-am vrut să spun Prin fericire? Și să uit de toate, Voios sau supărat, sau amândouă? Ori să-nțeleg că fericit am fost Adeseori, uitând că-s ferecat, Că Timpul zboară și n-am cum să-l prind? Din zi nu știu să mușc până la miez. |
Edward Thomas | traducere de Leon Levițchi |
Verbul a traversa vine din franțuzescul traverser, fiind deci un neologism. Înseamnă „a trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum, a unei ape) pe cealaltă parte”, fiind sinonim cu a parcurge, a străbate, a tăia (de-a curmezișul), a trece (peste sau dincolo) – cu referire la munți, țări, mări, oceane etc.
Termenul are și două utilizări mai rar întâlnite, din limbaj marinăresc. Prima se referă la „a prinde ancora cu cârligul de traversieră și a o așeza orizontal”, iar a doua are în vedere acțiunea de „a așeza o vergă travers pe punte”.
Atunci când are sens figurat, cuvântul este echivalent cu a trăi, a simți, a suporta, dar și cu a depăși, deoarece se presupune că asta durează o anumită perioadă de timp, finalizându-se cu eliminarea emoțiilor negative și ducerea la bun sfârșit a unui proces de vindecare. Se traversează, astfel, perioade dificile ori crize de tot soiul.
Continuare »
| One road leads to London, One road leads to Wales, My road leads me seawards To the white dipping sails. |
Un drum duce la Londra, Spre Wales un altul duce; Al meu spre mări cu albe Catarguri face cruce. |
| One road leads to the river, And it goes singing slow; My road leads to shipping, Where the bronzed sailors go. |
Un drum duce spre fluviul Cu molcomul său cânt, Al meu spre dana unde-s Matrozi bătuți de vânt. |
| Leads me, lures me, calls me To salt green tossing sea; A road without earth’s road-dust Is the right road for me. |
Mă poartă el, mă cheamă Spre marea verde, vie; Al meu e numai drumul Ce pulberea n-o știe. |
| A wet road heaving, shining, And wild with seagull’s cries, A mad salt sea-wind blowing The salt spray in my eyes. |
Ud, unduios, sălbatic, Cu pescăruși ce țipă, Cu vântul care muge Și spumele-nfiripă, |
| My road calls me, lures me West, east, south, and north; Most roads lead men homewards, My road leads me forth. |
El cheamă și mă-ndeamnă Spre vest, est, nord și sud; Nu duce către casă, Ci-aiure, drumul ud. |
| To add more miles to the tally Of grey miles left behind, In quest of that one beauty God put me here to find. |
Mi-e dat să-nscriu noi mile Pe vechi răbojul meu, Să caut frumusețea Și s-o găsesc mereu. |
John Masefield | traducere de Tudor Dorin |
După cum am învățat la școală, substantivul „money” nu are formă de plural și că se folosește întotdeauna la singular.
Astfel, o propoziție precum „Banii sunt pe masă„, în engleză se traduce prin The money is on the table.
Totuși, dacă vrei să te referi la sume de bani („sums of money”), trebuie să folosești forma de plural: „moneys” (sau „monies„). În consecinţă, şi verbul corespunzător va avea formă de plural: „The moneys of this fund are to be paid through my account.”
| When you have wearied of the valiant spires of this County Town, Of its wide white streets and glistening museums, and black monastic walls, Of its red motors and lumbering trains, and self-sufficient people, I will take you walking with me to a place you have not seen — Half town and half country—the land of the Canal. It is dearer to me than the antique town: I love it more than the rounded hills: Straightest, sublimest of rivers is the long Canal. I have observed great storms and trembled: I have wept for fear of the dark. But nothing makes me so afraid as the clear water of this idle canal on a summer’s noon. Do you see the great telegraph poles down in the water, how every wire is distinct? If a body fell into the canal it would rest entangled in those wires for ever, between earth and air. For the water is as deep as the stars are high. One day I was thinking how if a man fell from that lofty pole He would rush through the water toward me till his image was scattered by his splash, When suddenly a train rushed by: the brazen dome of the engine flashed: the long white carriages roared; The sun veiled himself for a moment, and the signals loomed in fog; A savage woman screamed at me from a barge: little children began to cry; The untidy landscape rose to life: a sawmill started; A cart rattled down to the wharf, and workmen clanged over the iron footbridge; A beautiful old man nodded from the first story window of a square red house, And a pretty girl came out to hang up clothes in a small delightful garden. O strange motion in the suburb of a county town: slow regular movement of the dance of death! Men and not phantoms are these that move in light. Forgotten they live, and forgotten die. |
Când ți se va urî de turlele acestui târg, De albele-i străzi largi, scânteietoarele-i muzee și monasticele ziduri negre, De-automobile stacojii, tramvaie-mpiedicate și figuri încrezătoare-n sine, Să mergem într-un loc pe care nu-l cunoști, Nici sat și nici oraș – Canalul. Mi-e mult mai drag ca vechiul burg; mai drag ca dealurile dimprejur; Canalul, cel mai drept și falnic dintre râuri. Am cunoscut furtuni și-am tremurat; am plâns, înspăimântat, în beznă; Însă nimic nu mă-nfioară-atât ca apa clară A liniștitului canal pe timp de vară la amiazi. Vezi svelții stâlpi de telegraf și sârmele sub apă? Căzând acolo, trupul ar rămâne spânzurat pe veci De firele dintre pământ și aer. Înalte-s stelele, iar apa e adâncă. M-am întrebat ce-ar face-un om căzut în apă de pe-un stâlp. Ar înota spre mine, dumicat de unde; Un tren ar trece val-vârtej; ar fulgera locomotiva; Vagoane albe, deșirate, ar scrâșni; O clipă s-ar ascunde soarele, semnalele și-ar da de veste-n ceață; Pe-un șlep m-ar huidui o disperată; copilașii ar zbiera; S-ar dezmorți peisajul adormit; un joagăr ar porni; O haraba ar hurui spre cheu, hamali s-ar clătina pe punți; Un moș voinic ar da din cap de la fereastra primului etaj Al unei case cubice și roșii, Și-o fată ar ieși să-ntindă rufe într-o grădiniță. Ciudat e freamătul din suburbia Orașului provincial; ciudat e dansul morții, lin și regulat! Sunt oameni, nu fantome, cei ce joacă-n reflector. Trăiesc uitați și în uitare mor. |
James Elroy Flecker | traducere de Leon Levițchi |
© 2024 blog.ro-en.ro