Verbul a ura e… de sezon. Se construiește cu dativul (deci a ura cuiva) și înseamnă „a adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit; a închina în sănătatea cuiva”. Termenul vine din latinescul orare, având chiar și o semnificație parcă mai apropiată de sensul etimonului – „a recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova, cu plugușorul etc.” Nu are – ca să știți – nicio legătură cu interjecția ura!, cuvânt venit din rusă și din franceză.

Sinonimele nu sunt foarte numeroase, dar sunt destul de variate: a binecuvânta, a blagoslovi, a colinda, a da, a dori, a felicita, a pofti, a prii. Sunt utilizate în contexte diferite, fie la sărbători ale tuturor, fie la aniversări personale, la începutul unei acțiuni ori al unui nou drum. Se poate folosi pentru a spune, pur și simplu, „bună seara” ori pentru a dori, pentru tot restul vieții, mult bine și noroc, sănătate și fericire. Atunci când se referă la obiceiul de „a umbla de la casă la casă, în seara de Anul Nou”, e sinonim cu a hăi.

Continuare »

Verbul a celebra face parte din segmentul (relativ) nou al limbii, construit printr-o influență târzie a limbii latine (celebrare), pe filieră franceză (célébrer). Termenul înseamnă, în primul rând, „a săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie”. Celălalt sens este mai extins și se referă la evenimente importante sau zile memorabile – „a sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc., a marca în mod solemn”.

În funcție de context, se folosesc o serie de sinonime, care sunt destul de variate – a aniversa, a lăuda, a oficia, a proslăvi, a sărbători, a săvârși, a serba. Toate conotațiile termenului par a fi pozitive, subliniind participarea afectivă generală, asociată cu solemnitatea ori cu petrecutul, alături de și în mijlocul oamenilor pe care îi iubim. Dată fiindu-i efemeritatea, omul găsește ieșiri de sub timp, în sunete de veselie și în scurte rătăciri de fericire.

Continuare »

Verbul a (se) destabiliza nu are foarte multe sensuri şi nu pune prea multe probleme de interpretare, referindu-se la „a face să-şi piardă sau a-şi pierde stabilitatea; a-şi pierde caracterul stabil, a deveni instabil”. Termenul se formează de la antonimul său, a stabiliza, cu prefixul des-, conform unui corespondent din limba franceză (déstabiliser) şi unuia din engleză (destabilize).

Viața aduce cu sine o mulțime de elemente destabilizatoare, care distrug armonia câştigată, uneori, cu extrem de multă dificultate. Echilibrul este incredibil de fragil şi dispare brusc, prăbuşindu-se absurd într-o falie apărută nejustificat, după ani şi ani de liniște şi nemișcare, în țesătura aparent trainică a timpului ce ne este sortit.

Continuare »

Verbul a compensa este mai bogat decât pare la prima vedere, în principal, datorită faptului că vine chiar prin relatinizare (compensare), pe filieră franceză (compenser). Înseamnă „a înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal ca valoare); a completa sau a înlocui ceva insuficient cu altceva, a declara echivalentă valoarea a două lucruri”. Principiul care stă la baza acestei acțiuni are în vedere încercarea de „a îndrepta un rău printr-un bine ori a răsplăti în mod corespunzător”.

Alte două sensuri ale termenului funcționează în domeniile științifice, unul în fizică – „a micșora sau a anula efectului unei anumite acțiuni, a neutraliza în mod reciproc, a înlătura erorile de deviație ale unei busole”, celălalt în medicină – „a face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru, a-și restabili echilibrul funcțional”. Lexemul se mai poate referi la „determinarea valorii mijlocii sau a celei mai probabile a unui șir de măsurători, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale”.

Continuare »

Verbul a (se) ponegri are atât nuanţă tranzitivă, atunci când se referă la „a vorbi pe cineva de rău, a trata cu hule”, cât şi nuanţă reflexivă, atunci când acţiunea întreprinsă presupune şi reciprocitate, răspuns cu aceeaşi măsură. Termenul este alcătuit, prin derivare, din prefixul po- ataşat cuvântului negri, după model slav, într-un soi de compromis între sinonimele a po[nosi] şi a [în]negri, iar sonoritatea cuvântului mi se pare fascinantă.

Asociereile semantice cu răul sunt evidente, iar în registrul arhaic funcţiona chiar un adjectiv – ponegru/poneagră, care însemna „foarte negru” şi care avea, cu valoare substantivală, înţelesul de „femeie foarte rea”. Sinonimele sunt mai des folosite – a bârfi, a blama, a calomnia, a cleveti, a defăima, a denigra, a detracta, a huli, a ponosi. Antonimele sunt, de asemenea, destul de numeroase: a elogia, a glorifica, a lăuda, a proslăvi.

Continuare »