Verbul a compensa este mai bogat decât pare la prima vedere, în principal, datorită faptului că vine chiar prin relatinizare (compensare), pe filieră franceză (compenser). Înseamnă „a înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal ca valoare); a completa sau a înlocui ceva insuficient cu altceva, a declara echivalentă valoarea a două lucruri”. Principiul care stă la baza acestei acțiuni are în vedere încercarea de „a îndrepta un rău printr-un bine ori a răsplăti în mod corespunzător”.

Alte două sensuri ale termenului funcționează în domeniile științifice, unul în fizică – „a micșora sau a anula efectului unei anumite acțiuni, a neutraliza în mod reciproc, a înlătura erorile de deviație ale unei busole”, celălalt în medicină – „a face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru, a-și restabili echilibrul funcțional”. Lexemul se mai poate referi la „determinarea valorii mijlocii sau a celei mai probabile a unui șir de măsurători, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale”.

În funcție de fiecare dintre aceste sensuri și de contextul în care este utilizat, verbul are și suficient de numeroase sinonime, precum a (se) contrabalansa, a (se) cumpăni, a despăgubi, a (se) echilibra, a (se) pondera, a precumpăni, a răsplăti, a recompensa. Destul de multe, destul de variate, și mai vechi, și mai noi, având în vedere atât aspecte materiale, cât și echivalări sentimentale, și obținute prin mijloace foarte variate de îmbogățire a vocabularului – derivare, compunere savantă, împrumut din alte limbi, într-o interesantă diversitate.

Asta poate pentru că ele toate încearcă să acopere, lingvistinc vorbind, o realitate indiscutabilă, care se manifestă peste tot în viețile noastre. Căci cred că una dintre constantele reale ale existenței este legea compensației. Nu, nu primim întotdeauna ceea ce vrem, e adevărat, dar niciodată nu rămânem cu mâna goală. Sigur, e posibil ca, din neatenție, să ne uităm în cealaltă mână și să nu observăm ceea ce tocmai am primit, dar…

E bine că îmbătrânim însă și, încet-încet, devenim pricepuți, cu răbdare, să căutăm mai atent și compensațiile. Pentru că ele par ar veni din potolirea unei nevoi curioase a universului de a nu lăsa întrebări fără răspuns, aproape la fel cum natura nu suportă vidul, așa că, de cele mai multe ori, o pierdere aduce cu sine o răsplată. Important este să o accepți și să înveți că o meriți.