Verbul a țopăi este format prin derivare, de la interjecția „țop” cu sufixul „-ăi”, și înseamnă „a face sărituri repetate, a sări de pe un picior pe altul, a se mișca dezordonat și aruncând picioarele”, fiind sinonim cu a sălta. Folosit foarte des cu sens peiorativ, ironic, verbul este echivalent cu „a se mișca în ritmul unui dans”, fiind sinonim cu a dansa ori a juca (fără eleganță, cu temperament). Una dintre variantele fonetice ale termenului este a țupăi.

Dintre toate sinonimele lui a dansa, acesta pare a fi cel mai expresiv în a sugera negativul. Sensul său principal se referă la animale și la mișcările lor naturale, sugerate onomatopeic prin interjecția țup-țup, iar privitor la oameni, cel mai neutru sens apare în structuri de tipul a țopăi de bucurie, atunci când mișcarea apare ca expresie necontrolată a unui puternic sentiment, imposibil de stăvilit.

Continuare »

Verbul a dănțui face parte din fondul mai vechi al limbii, fiind folosit însă și astăzi în registrul popular. Este un derivat al substantivului danț, fiind format cu ajutorul sufixului -ui. Dicționarele nu precizează neapărat o explicație a termenului, sensul (dedus cu ușurință, de altfel) fiind lămurit prin sinonimia cu a dansa, a juca ori a sălta.

Una dintre expresii se remarcă prin utilizare mai frecventă (cel puțin în spațiul religios ortodox), fiind legată de un rit bisericesc extrem de important. Este vorba despre celebrul „Isaia dănțuieşte”, numele unei cântări care se intonează la sfârșitul cununiei, structura ajungând a fi utilizată și pentru a desemna, în sens figurat, căsătoria propriu-zisă.

Prin extindere de sens, verbul se poate referi fie la orice mișcări sincronizate cu un anumit ritm („a-şi mişca corpul în cadență”), fie la gesturi similare dansului („a umbla făcând mișcări ca de dans”). În ultimă instanță, se poate chiar şi „dănțui pe funie (sau pe frânghie)” care se explică în sens propriu – „a umbla pe funie, făcând fel de fel de figuri, a face echilibristică”.

Continuare »

Verbul a (se) decide este moștenire latinească (decidere), ajunsă la noi pe filieră franceză (décider) și înseamnă, în primul rând, „a lua o hotărâre, a se fixa în urma unei decizii” (atunci când este intranzitiv și reflexiv). Când acceptă complement direct (a decide ceva sau pe cineva), înseamnă „a da o decizie; a soluționa în mod definitiv”, dar și „a determina pe cineva să facă ceva”.

Sinonimele sunt extrem de numeroase, putându-se folosi, în funcție de context, verbe precum a (se) alege, a comanda, a convinge, a determina, a dispune, a face, a (se) hotărî, a îndupleca, a opta, a ordona, a orândui (popular), a pecetlui (figurat), a porunci, a se pronunța, a soroci (popular), a stabili, a statornici.

Continuare »

Adjectivul „venal” înseamnă acelaşi lucru în limba engleză ca şi în limba română. Numai că – în ambele limbi – puţini ştiu clar ce înseamnă, chiar dacă l-au auzit pe la ştiri sau prin altă parte. Nu este despre vene, ci e definit astfel: care este lipsit de scrupule, care face orice lucru (reprobabil) pentru bani. Altfel spus, coruptibil.

În limba engleză mai există un adjectiv asemănător ca ortografie: „venial„. Catolicii sunt familiarizaţi cu acest cuvânt, care face referire la un păcat mai mic decât păcatul de moarte. Adică „scuzabil”, „de iertat”. Într-un context laic, „a venial fault” („o greşeală scuzabilă”) este cea care nu merită blam aspru.

După cum se observă, nu este nicio asemănare de sens între „venal” şi „venial„. Pentru a evita confuziile, de remarcat că „venal” se referă de obicei la oameni, pe când venial se referă întotdeauna la fapte.

Verbul a corobora vine din latină (corroborare) pe filieră franceză – corroborer. Este un termen livresc, pentru care, în dicționare, nu există nicio definiție propriu-zisă, sensul său fiind lămurit doar prin sinonimii. Se folosește cu referire la fapte, afirmații, ipoteze și este echivalent, în funcție de context, cu a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a consolida, a da putere, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susține.

Un sens mai vechi al termenului se pare că se avea în vedere organismul uman și organele sale, însemnând „a face mai viguros” (sinonim cu a fortifica, a întări). Cele două dimensiuni ale termenului îmi par strâns legate, dar acest din urmă sens nu se mai regăsește în vorbirea curentă. Sensul actual surprinde, așa cum s-a văzut, prin numărul extrem de mare al sinonimelor.

Continuare »

Verbul a deziluziona vine din franțuzescul désillusionner și este un tranzitiv ce se referă la „a pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a înșela așteptările cuiva”. Sinonimele sunt destul de apropiate ca sens – a decepționa, a dezamăgi, dar există și un termen folosit în registrul familiar – a dezumfla.

Cuvântul pare a fi destul de rar folosit și, spre deosebire de a (se) iluziona, care are o nuanță reflexivă extrem de puternică, el are în vedere mai puțin felul în care ne dezamăgim pe noi înșine, cât modul în care reușesc să o facă alții. În unele variante ale DEX-ului, există însă menționată și această… privire din interior, să-i spunem: a se deziluziona înseamnă „a cădea în deziluzie, a ajunge în stare de deziluzie”.

Continuare »