01 ian.
„În marea trecere” de Lucian Blaga
| Soarele-n zenit ţine cântarul zilei. Cerul se dăruieşte apelor de jos. Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere îşi privesc fără de spaimă umbra în albii. Frunzare se boltesc adânci peste o-ntreagă poveste. |
The sun at noo holds high the balance of the day. The sky gives itself to the waters down below. With soft eyes, the cattle passing look fearless at their shadows in pools. Branches vault a huge roof tell the whole story of the world. |
| Nimic nu vrea să fie altfel decât este. Numai sângele meu strigă prin păduri după îndepărtata-i copilărie, ca un cerb batrân după ciuta lui pierdută în moarte. |
Everything is happy to be what it is. Only my blood shouts through the forest in search of its lost youth like an old stag in search of the mate death stole from him. |
| Poate a pierit subt stânci. Poate s-a cufundat în pământ. În zadar i-aştept veştile, numai peşteri răsună, pâraie se cer în adânc. |
Perhaps she lies under some rocks somewhere. Perhaps the earth has swallowed her up. I wait in vain for news but only caves resound and springs ask to go deeper. |
| Sânge fără răspuns, o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi ciuta călcând prin moarte. |
Blood without answer, if the earth were filled with silence you would hear the death run of the deer. |
| Tot mai departe şovăi pe drum — şi, ca un ucigaş ce-astupă cu năframa o gură învinsă, închid cu pumnul toate izvoarele, pentru totdeauna să tacă, să tacă. |
On and on, swaying on the road — like a killer who gags with a handkerchief I try to stop the mouth of springs forevere, forever, with my fist. |
| Lucian Blaga | traducere de R. MacGregor-Hastie |