Rezultate

13 mart.

a aromatiza

Verbul a aromatiza este parte a procesului de relatinizare, venind din latinescul aromatizare, pe filieră franceză – aromatiser. Este un verb tranzitiv care înseamnă, mai întâi de toate, „a da un miros sau un gust plăcut unei substanțe, cu ajutorul aromelor”. Procedeul, în sine, are în vedere realizarea unui adaos sau amestec de aromate (cuvânt pe care l-am găsit ca sinonim al lui mirodenii).

Există și un termen specializat, care se referă la „a obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică” (care are în moleculă un ciclu de 5-6 atomi de carbon cu o structură specifică). Care nu ne pricepem la chimie, nu ne băgăm unde nu ne fierbe oala cu… molecule de carbon, și ne vedem de celelalte sensuri.

Continuare »

06 mart.

a (se) încânta

Verbul a (se) încânta este format prin derivare (prefixul în- și cuvântul de bază cânta) după model francez – enchanter, și are foarte puține explicații, dar extrem de multe sinonime. Termenul înseamnă, mai întâi de toate, „a produce o stare de bucurie, de mulțumire, de satisfacție, a stârni entuziasmul”.

Cuvântul are și două accepții mai explicite, una cu referire la „a face să fie cuprins de uimire și admirație”, stabilind sinonimie cu a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a vrăji, iar cealaltă cu sensul de „a ademeni prin făgăduințe; a înșela cu promisiuni”, echivalent al lui a ademeni, a amăgi, a iluziona, a înșela, a juca, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa.

Varianta reflexivă are, între echivalente, pe a (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. Iar dintre celelalte – extrem de numeroase! – sinonime, menționăm, amestecate: a atrage, a bucura, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a entuziasma, a hipnotiza, a înșela, a magnetiza, a mângâia, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji.

Continuare »

07 feb.

„Fake news” este cuvântul anului pentru Macquarie Dictionary

Expresia „fake news”, care descrie poveşti fără o bază în realitate, a fost aleasă de Macquarie Dictionary dreptul cuvântul anului. Se spune că practica creării zvonurilor false, propagandei şi a dezinformării au influenţat rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA.

Alegerea substantivelor compuse este o altă modă cu tendinţă crescătoare a celor care aleg neologisme. Comitetul Macquarie, din care fac parte comentatorul politic Annabel Crabb şi autoarea Kate Grenville, a ales „fake news” în defavoarea lui „halal snack pack” (mâncare de fast food care combină straturi de cartofi prăjiţi, brânză rasă, carne de halal doner kebab, plus usturoi şi sos de barbecue şi chili) şi a lui „enby” (care descrie o persoană ce nu se identifică nici cu genul masculin, nici cu genul feminin).

Continuare »

16 ian.

a patina

Verbul a patina este – evident! – unul de sezon și are dedicate, în dicționarele explicative, două articole diferite. Primul dintre acestea se referă la sensul folosit pentru obiectele de metal oxidabil și înseamnă „a căpăta patină”, fiind sinonim cu a se învechi, a se uza. Termenul se folosește și pentru acțiunea de „a face (prin diferite procedee tehnice) ca un obiect să capete patină”.

Cel de-al doilea articol are în vedere semnificația care ne interesează în mod deosebit zilele-astea. Există – evident! – o accepție pozitivă și una negativă, una care ne place și una care nu ne place, așa cum sunt, de altfel, toate lucrurile și treburile anotimpului ăstuia! Așadar, verbul se referă la oameni („a se da pe gheață cu patinele, a practica patinajul”) sau la roțile vehiculelor („a se învârti pe loc fără să înainteze”).

Prin extindere de sens, se ajunge foarte ușor la „a nu putea să înainteze sau a aluneca, abătându-se de la direcția de înaintare”, cu referire la întreaga mașină, nu doar la roți, sau „a se deplasa prin alunecare pe o suprafață lucie”, pentru orice altă situație. Cele mai cunoscute sinonime, utilizate în funcție de cât de dorită și controlată este acțiunea, sunt a derapa și a glisa. Dar îmi place patinatul cu mașina. Nu neapărat momentul în care pierd controlul, ci momentul în care, cuminte, mașina mea se redresează și îmi demonstrează, de fiecare dată, că ne înțelegem…

Continuare »

10 ian.

Cuvinte pe cale de dispariţie în limba engleză

Victoria luptei dintre cuvinte nu se va măsura în urale, ci în tăcere. Este o bătălie sângeroasă bazată pe modul în care vorbim, iar victimele sunt cuvintele pe care le folosim în mod normal în fiecare zi, dar e posibil ca nu pentru multă vreme.

În fiecare an dicţionarele adaugă termeni în dicţionare. Dar ce se întâmplă cu acei termeni care şi-au trăit veacul? Când a fost ultima oară când aţi folosit termenul „fortnight” pentru a vă referi la „două săptămâni” libere? A mai rostit cineva cuvântul „bonzer” („excelent”) în ultimul deceniu? Aceste cuvintele, ca şi multe altele pe lângă acestea, se află pe lista termenilor pe cale de dispariţie.

Continuare »

26 dec.

a (se) abate

Verbul a (se) abate vine din latinescul abbattere, prin franțuzescul abattre, și are numeroase sensuri, verbul având valoare reflexivă, dar și tranzitivă sau intranzitivă, după caz. Este determinat uneori prin „din drum/cale” și echivalent, în primul rând, cu a (se) îndepărta, a devia, a divaga, fie de la o direcție inițială, fie – cu sens figurat – de la o normă sau regulă fixată, de la o linie de conduită sau de gândire etc. Un al doilea sens se referă la „a se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial)”.

Deseori, termenul are în vedere fenomene ale naturii, calamități, nenorociri („a se produce în mod violent; a veni, a cădea pe neașteptate, cu furie, cu forță”) sau idei, toane ori capricii („a trece cuiva ceva prin minte”, sinonim cu a apuca, a cășuna, a distrage, a năzări, a sustrage, a veni), dar și vești, noutăți – situație în care este sinonim cu a întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. De asemenea, cuvântul poate avea în vedere acțiunea de „a doborî/culca la pământ” ori de „a-și întoarce ochii, căutătura”. Dintre antonime, dicționarele menționează a (se) îndrepta.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro