Verbul a aromatiza este parte a procesului de relatinizare, venind din latinescul aromatizare, pe filieră franceză – aromatiser. Este un verb tranzitiv care înseamnă, mai întâi de toate, „a da un miros sau un gust plăcut unei substanțe, cu ajutorul aromelor”. Procedeul, în sine, are în vedere realizarea unui adaos sau amestec de aromate (cuvânt pe care l-am găsit ca sinonim al lui mirodenii).

Există și un termen specializat, care se referă la „a obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică” (care are în moleculă un ciclu de 5-6 atomi de carbon cu o structură specifică). Care nu ne pricepem la chimie, nu ne băgăm unde nu ne fierbe oala cu… molecule de carbon, și ne vedem de celelalte sensuri.

A început, de ceva vreme, să mă preocupe aromaterapia. Termenul circulă fără a fi consemnat în scripte – Marele dicționar de neologisme din 2000 menționează aromoterapia ca fiind „metodă terapeutică bazată pe efectul produșilor chimici mirositori din uleiurile volatile de plante”. Forma aromaterapie s-a impus însă prin utilizare și, deși norma nu o acceptă încă, toată lumea știe ce reprezintă.

Pentru mine, cel puțin, aceasta este o încercare de a înlătura efectele asteniei de primăvară, altfel decât am procedat până acum. Nu spun că nu am avut rezultate cu vitaminele mele de toată ziua, dar aromele mi se par o soluție mai interesantă și mai puțin invazivă. Înțeleg că e o întreagă știință în spatele rezultatelor benefice, și o desăvârșită artă în realizarea magiei… Mie mi se pare fascinantă revenirea aceasta la vremuri alchimice, la căutări ale vreunei „arome filosofale”. Ori poate, de fapt, nu e o reîntoarcere… pentru că n-am încetat niciodată a căuta?