Verbul a importuna face parte dintre verbele cele (relativ) noi, care au ajuns la noi pe filieră franceză – din importuner, dar există, de pildă, și în italiană – importunare. Semnificațiile nu sunt deloc numeroase, verbul având în vedere acțiunea de „a plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa; a supăra cu cereri neîncetate”.

Termenul este livresc şi se utilizează destul de rar, dar are extrem de multe sinonime: a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a plictisi, a stingheri, a stânjeni, a supăra, a tulbura. De remarcat faptul că există și un element substantival/adjectival corespunzător – importun, mai rar folosit decât echivalentul său, inoportun (cu rădăcini în latinescul importunus), pentru care nu există, însă, un verb (a inoportuna nu este o formă acceptată).

Prin urmare, aş spune că pare ciudată diferența – sau mai bine spus discrepanța – dintre folosirea în rare cazuri a acestui cuvânt şi frecvența cu care ne importunăm unii pe alții. Uneori mi se pare că trăim încă într-un loc în care oamenii nu reușesc să conviețuiască unii cu alții fără să se zdrelească ori chiar fără să se zdrobească. Cred că a face lucrurile la momentul oportun e un talent pe care nu toată lumea îl are. Dar, dacă așa stau lucrurile, probabil că cel mai demn de laudă este efortul de a încerca!