Verbul a insista a ajuns la noi pe filieră franceză (insister), din limba latină (insistere). Se referă, în primul rând, la „a persevera într-o acțiune” sau „a manifesta fermitate în acțiuni, atitudini sau sentimente”, cu o posibilă conotație specială „a se ruga insistent pentru ceva”, și își lămurește înțelesul prin stabilirea sinonimiei cu termeni precum a cere, a stărui, a persista.

Un al doilea sens are în vedere demersul de „a scoate în evidență, în relief ceva” ori „a se opri în mod special, a pune accentul” – echivalent cu a accentua, a apăsa, a reliefa, a sublinia. Există, evident, și regionalisme (a bărăni – folosit prin Moldova), dar și termeni cu sens figurat (a pistona).

Nu sunt, de felul meu, o persoană insistentă. Dimpotrivă. Dacă reușiți să vă imaginați exact opusul… și să duceți trăsătura până la transformarea ei în defect al omului, m-ați găsit. Orice semn, cât de mic, că aș deranja, că aș importuna, că n-aș fi agreată ori dorită pe acolo, mă face să bat în retragere și să dispar. Am pierdut multe așa, dar cred că nu era nimic semnificativ cu adevărat…

Dar când ne pregătim pentru bacalaureat… altă treabă. Sunt neîndurătoare. Nu iert nimic, nu uit nimic, nu renunț niciodată la ce-mi trebuie. Oricum ai da-o, trebuie să faci ce se cere. Facem și glume, negociem până ne vine rău, ne enervăm unii pe alții… dar eu insist, și insist, și insist, pentru că soluția este una singură și nu cedez, cu adevărat, până nu se face. Și se face bine.