| Cold in the earth—and the deep snow piled above thee, Far, far removed, cold in the dreary grave! Have I forgot, my only Love, to love thee, Severed at last by Time’s all-severing wave? |
Dormi în pământ, sub nea, dormi în neştire; în rece groapă dormi, pe cellalt mal. Au te-am uitat, tu, singura-mi iubire, de care mă desparte-al vremii val? |
| When Earth’s last picture is painted And the tubes are twisted and dried When the oldest colors have faded And the youngest critic has died We shall rest, and faith, we shall need it Lie down for an aeon or two ‘Till the Master of all good workmen Shall put us to work anew. |
Când va fi zugrăvit ăst ultim tablou, şi paletele goale, Când mort va fi ultimul critic, şi culorile pale, Vom lua un repaos – zău, mult necesar – un eon sau chiar doi Până ce Maistorul Bunelor Calfe ne-o pune la trebile noi. |
| And those that were good shall be happy They’ll sit in a golden chair They’ll splash at a ten league canvas With brushes of comet’s hair They’ll find real saints to draw from Magdalene, Peter, and Paul They’ll work for an age at a sitting And never be tired at all. |
Cei buni stând în jeţuri de aur vor fi fericiţi, pe-ndelete Plimbând pe o pânză cât şesul peneluri din păr de comete. Veni-vor sfinţi (Petru şi Pavel şi alţii) model să le fie; Durata şedinţei de poză putând depăşi o vecie. |
| And only the Master shall praise us. And only the Master shall blame. And no one will work for the money. No one will work for the fame. But each for the joy of the working, And each, in his separate star, Will draw the thing as he sees it. For the God of things as they are! |
Doar Maistorul ne-o lăuda; şi să mustre doar Maistorul poate; Şi nu vei lucra pentru bani, şi nici pentru celebritate, Ci (toţi) pentru-a muncii plăcere, sub propria zodie stând; Picta-vei cum tu vezi „modelul”, şi-aşa cum „modelele” sunt. |
| Rudyard Kipling | traducere de Tudor Dorin |
| Out of the night that covers me, Black as the pit from pole to pole, I thank whatever gods may be For my unconquerable soul. |
Din bezna fără de hotar Ce mă-mpresoară pe pământ, Eu, căror zei or fi, dau har Pentru-al meu cuget neînfrânt. |
| In the fell clutch of circumstance I have not winced nor cried aloud. Under the bludgeonings of chance My head is bloody, but unbowed. |
În cruntă gheara-mprejurării Nici n-am icnit, nici n-am ţipat. Sub bâtele-ntâmplării, capul Îmi sângeră, dar neplecat. |
| Beyond this place of wrath and tears Looms but the Horror of the shade, And yet the menace of the years Finds and shall find me unafraid. |
Prin ciudă, lacrimi, suferinţă Mijeşte Groaza umbrelor, Ci anii ce mă ameninţă Mă află tot netemător. |
| It matters not how strait the gate, How charged with punishments the scroll, I am the master of my fate, I am the captain of my soul. |
Cu fapte bune şi mai rele Răbojul mi-e crestat mereu, Dar sunt stăpânul sorţii mele: Cârmaciul sufletului meu. |
| William Ernest Henley | traducere de Dan Duţescu |
| IT was not like your great and gracious ways! Do you, that have naught other to lament, Never, my Love, repent Of how, that July afternoon, You went, With sudden, unintelligible phrase, And frighten’d eye, Upon your journey of so many days Without a single kiss, or a good-bye? I knew, indeed, that you were parting soon; And so we sate, within the low sun’s rays, You whispering to me, for your voice was weak, Your harrowing praise. Well, it was well To hear you such things speak, And I could tell What made your eyes a growing gloom of love, As a warm South-wind sombres a March grove. And it was like your great and gracious ways To turn your talk on daily things, my Dear, Lifting the luminous, pathetic lash To let the laughter flash, Whilst I drew near, Because you spoke so low that I could scarcely hear. But all at once to leave me at the last, More at the wonder than the loss aghast, With huddled, unintelligible phrase, And frighten’d eye, And go your journey of all days With not one kiss, or a good-bye, And the only loveless look the look with which you pass’d: ‘Twas all unlike your great and gracious ways. |
Cu toată hotărârea, Nu însă şi din inimă, îţi spun, Iubito, rămas bun. Ne mângâiem măcar La gândul că ne este drumul clar. Nimic mai lesnicios decât, Cu pas sfielnic dar viteaz, Cu lacrimi pe obraz, Să mergem pe-un făgaş deosebit: Tu, către răsărit, Eu, înspre soare-apune, Ce-a fost, a fost, Speranţa nu mai are niciun rost, Dar, scumpa mea, Atunci când suferinţa, Copilul tristei noastre văduvii, Va fi murit, Şi roua ochilor nu va-neca Trandafirul cerului de seară, Mai ştii? Uimiţi din cale-afară, Acolo unde noaptea-aceasta-i zi, Fără să ne trădăm credinţa În drumul drept ales de noi, Ne vom reîntâlni; Amara noastră pribegie Se va-ncheia la dulcele hotar; Şi, nesfârşit, Ospăţul mulţumirii o să fie De lacrimile recunoaşterii stropit. |
| Coventry Patmore | traducere de Leon Leviţchi |
| Here come I to my own again, Fed, forgiven and known again, Claimed by bone of my bone again And cheered by flesh of my flesh. The fatted calf is dressed for me, But the husks have greater zest for me, I think my pigs will be best for me, So I’m off to the Yards afresh. |
Întorsu-m-am, iată, iar acasă, Iertat şi primit iar în casă, Drăgălit de cosângeni ca să Îi las a mă strânge la sân. Din viţelul cel gras în blid mi-au pus, Dar roşcovele-mi par mai presus… Şi ei blânzi ca porcii mei blânzi parcă nu-s, Aşa că plec iar la stăpân. |
| I O wild West Wind, thou breath of Autumn’s being, Thou, from whose unseen presence the leaves dead Are driven, like ghosts from an enchanter fleeing, |
I O, vânt de-apus, suflare-a Toamnei crunte, De care fug – cum fug de-un vrăjitor Nălucile – noroadele mărunte, |
| Yellow, and black, and pale, and hectic red, Pestilence-stricken multitudes: O thou, Who chariotest to their dark wintry bed |
Gălbui sau negre, ale frunzelor – Tu, care duci în goana ta sireapă Seminţele spre paturile lor, |
| The winged seeds, where they lie cold and low, Each like a corpse within its grave, until Thine azure sister of the Spring shall blow |
Unde vor zace ca un hoit în groapă Până ce Primăvara – sora ta – De trâmbiţă să sune va să-nceapă |
| Her clarion o’er the dreaming earth, and fill (Driving sweet buds like flocks to feed in air) With living hues and odours plain and hill: |
Deasupra gliei, şi va adăpa Cu aer cârdul florilor, umplând Cu-arome şi culori orice vâlcea – |
| Wild Spirit, which art moving everywhere; Destroyer and preserver; hear, oh hear! |
O, duh ce, pretutindenea trecând, Distrugi şi aperi, te aud suflând! |
© 2024 blog.ro-en.ro