29 nov.
„Invictus” de William Ernest Henley
Out of the night that covers me, Black as the pit from pole to pole, I thank whatever gods may be For my unconquerable soul. |
Din bezna fără de hotar Ce mă-mpresoară pe pământ, Eu, căror zei or fi, dau har Pentru-al meu cuget neînfrânt. |
In the fell clutch of circumstance I have not winced nor cried aloud. Under the bludgeonings of chance My head is bloody, but unbowed. |
În cruntă gheara-mprejurării Nici n-am icnit, nici n-am ţipat. Sub bâtele-ntâmplării, capul Îmi sângeră, dar neplecat. |
Beyond this place of wrath and tears Looms but the Horror of the shade, And yet the menace of the years Finds and shall find me unafraid. |
Prin ciudă, lacrimi, suferinţă Mijeşte Groaza umbrelor, Ci anii ce mă ameninţă Mă află tot netemător. |
It matters not how strait the gate, How charged with punishments the scroll, I am the master of my fate, I am the captain of my soul. |
Cu fapte bune şi mai rele Răbojul mi-e crestat mereu, Dar sunt stăpânul sorţii mele: Cârmaciul sufletului meu. |
William Ernest Henley | traducere de Dan Duţescu |