Arhiva categoriei 'Poezie'

01 nov.

„Keith of Ravelston” de Sydney Thompson Dobell

The murmur of the mourning ghost
That keeps the shadowy kine,
‘O Keith of Ravelston,
The sorrows of thy line!’
Aşa se tânguia fantasma
Care năluci de vaci păzea:
„O, Keith din Ravelston, mi-a fost
Osânda stirpei tale, grea…”


Continuare »

25 oct.

„Up-Hill” de Christina Rossetti

Does the road wind up-hill all the way?
Yes, to the very end.
Will the day’s journey take the whole long day?
From morn to night, my friend.
Au calea tot în sus va năzui?
– Da, până la sfârşit, mereu.
Durează-al zilei drum întreaga zi?
– Din zori în seară, dragul meu.
But is there for the night a resting-place?
A roof for when the slow dark hours begin.
May not the darkness hide it from my face?
You cannot miss that inn.
Dar s-o găsi vreun cuib tihnit sub stele,
Pentru-ale nopţii ore-ntunecate?
Pot beznele-a-l fura privirii mele?
– Să treci de hanu-acela nu se poate.
Shall I meet other wayfarers at night?
Those who have gone before.
Then must I knock, or call when just in sight?
They will not keep you standing at that door.
Mai întâlnesc alţi, noaptea, călători?
– Cei altă dată duşi.
Ajuns la porţi, să bat de multe ori?
– Nu te vor ţine-acolo pe la uşi.
Shall I find comfort, travel-sore and weak?
Of labour you shall find the sum.
Will there be beds for me and all who seek?
Yea, beds for all who come.
Slab, istovit de drum, găsesc hodină?
– Aici să-ţi afli tihna poţi.
Şi truda mea şi-a tuturor se-alină?
– Da, sunt culcuşuri pentru toţi.
Christina Rossetti traducere de Tudor Dorin

18 oct.

„Autumn” de Thomas Hood

The autumn skies are flushed with gold,
And fair and bright the rivers run;
These are but streams of winter cold,
And painted mists that quench the sun.
De aur ud e-al Toamnei cer,
Şi aleargă gârle lucitoare;
Dar ele-aduc iernatic ger
Şi ceţi ce tabără spre soare.
In secret boughs no sweet birds sing,
In secret boughs no bird can shroud;
These are but leaves that take to wing,
And wintry winds that pipe so loud.
Prin crângul tainic sturzi nu sunt,
Prin cârnguri sturzul nu se-aude;
Ci frunze-s doar, zburând pe vânt,
Şi zvon de vijelii zălude.
‘Tis not trees’ shade, but cloudy glooms
That on the cheerless valleys fall;
The flowers are in their grassy tombs,
And tears of dew are on them all.
Sub pomi nu-i umbră, pâcle-s doar,
Ce cad pe văile-ntristate;
Flori zac pe fânul funerar,
Şi-i rouă – lacrimi – peste toate.
Thomas Hood traducere de Tudor Dorin

11 oct.

„October” de William Morris

O love, turn from the changing sea and gaze,
Down these grey slopes, upon the year grown old,
A-dying ‘mid the autumn-scented haze
That hangeth o’er the hollow in the wold,
Where the wind-bitten ancient elms infold
Grey church, long barn, orchard, and red-roofed stead,
Wrought in dead days for men a long while dead.
Iubire-ntoarce-ţi chipul dinspre mare,
Uite drumeagul coborând uşor.
Deasupra lui, a toamnei blândă boare
Învăluie întregul trist decor.
Străvechii ulmi semeţ se desfăşor
Pe lângă schit, livadă, şură, casă –
Sunt amintiri ce oamenii le lasă…
Come down, O love; may not our hands still meet,
Since still we live today, forgetting June,
Forgetting May, deeming October sweet? –
Oh, hearken! hearken! through the afternoon
The grey tower sings a strange old tinkling tune!
Sweet, sweet, and sad, the toiling year’s last breath,
To satiate of life, to strive with death.
Da, se prea poate să ne pierdem iar,
Trăind minutul şi uitând de mai,
Cu gândul la molatecul brumar.
Ascultă cum bătrânul turn dă grai
Tristeţilor în straniul lor alai!
Atinge anul cea din urmă strună,
Prea beat de viaţă moartea s-o răpună.
And we too – will it not be soft and kind,
That rest from life, from patience, and from pain,
That rest from bliss we know not when we find,
That rest from love which ne’er the end can gain?
– Hark! how the tune swells, that erewhile did wane!
Look up, love! – Ah! cling close, and never move!
How can I have enough of life and love?
Şi noi, n-am strânge oare-n suflet pace
Dacă-am lăsa de-o parte chin, răbdare,
Belşug cu neştiutele-i soroace
Şi dragoste ce-n veci de veci nu moare –
Auzi firava cântului chemare?
Iubire, stai alături, nu fugi!
Ah, mai am timp destul pentru-a iubi?
William Morris traducere de Victor Frunză

04 oct.

„Rest” de Christina Rossetti

O Earth, lie heavily upon her eyes;
Seal her sweet eyes weary of watching, Earth;
Lie close around her; leave no room for mirth
With its harsh laughter, nor for sound of sighs.
She hath no questions, she hath no replies,
Hush’d in and curtain’d with a blessed dearth
Of all that irk’d her from the hour of birth;
With stillness that is almost Paradise.
Darkness more clear than noonday holdeth her,
Silence more musical than any song;
Even her very heart has ceased to stir:
Until the morning of Eternity
Her rest shall not begin nor end, but be;
And when she wakes she will not think it long.
Apasă greu pe ochii ei, tu, Glie,
Trudiţii ochi pecetluie-i, Pământ;
Cuprinde-o strâns; să n-ajungă-n mormânt
Trist vaier, nici stridentă voioşie.
Ea nu întreabă, nici răspunde, şi e
Tăcută şi-ocrotită, ne-ndurând,
În, parcă, pacea raiului cel sfânt,
Mâhniri ursite nouă din pruncie.
Nopţi limpezi ca amiezile o scaldă,
Tăcerea-ntrece cântecul de lire,
Sub sânu-i stâng nimic nu mai tresaltă;
Hăt până-n dimineaţa Veşniciei
Făr’ de-nceput nici capăt tihna fie-i –
Şi n-o să-i pară lungă la trezire…
Christina Rossetti traducere de Tudor Dorin

27 sept.

„Harp Song of the Dane Women” de Rudyard Kipling

What is a woman that you forsake her,
And the hearth-fire and the home-acre,
To go with the old grey Widow-maker?
De ce părăsiţi voi pe doamnele dane,
Şi vatra şi-ograda de două pogoane,
Spre-a merge cu Baba-ce-face-vădane?
She has no house to lay a guest in—
But one chill bed for all to rest in,
That the pale suns and the stray bergs nest in.
Conac să primească un oaspăt ea n-are –
Doar balia rece, atotprimitoare,
În care se-ncuibă sori pali şi gheţare.
She has no strong white arms to fold you,
But the ten-times-fingering weed to hold you—
Out on the rocks where the tide has rolled you.
Ea n-are braţ alb să te-nlănţuie bine,
Ci numai cu alge-ncâlcite te ţine –
Pe stânci und’ te-aduce mareea când vine.
Yet, when the signs of summer thicken,
And the ice breaks, and the birch-buds quicken,
Yearly you turn from our side, and sicken—
Şi totuşi, când semnele verii sporesc
(Cad ţurţuri, mestecenii înmuguresc)
De-aici, an de an, alte ţări vă momesc –
Sicken again for the shouts and the slaughters.
You steal away to the lapping waters,
And look at your ship in her winter-quarters.
Momiţi de măceluri şi chiot, un jind
Vă mână să-ncepeţi al mării colind,
Spre-al bărcii ponton de iernare pândind.
You forget our mirth, and talk at the tables,
The kine in the shed and the horse in the stables—
To pitch her sides and go over her cables.
Uitaţi de petreceri, de şoltice dane,
De boii, de caii din grajd şi saivane –
Şi-umblaţi pe la navă cu smoală şi-otgoane.
Then you drive out where the storm-clouds swallow,
And the sound of your oar-blades, falling hollow,
Is all we have left through the months to follow.
Cârmiţi apoi unde-s, hăt, nori de furtună;
Şi sunetul vâslei ce-a groază răsună,
E tot ce ne leagănă lună de lună.
Ah, what is Woman that you forsake her,
And the hearth-fire and the home-acre,
To go with the old grey Widow-maker ?
De ce părăsiţi voi pe doamnele dane,
Şi vatra şi-ograda de două pogoane,
Spre-a merge cu Baba-ce-face-vădane?
Rudyard Kipling traducere de Leon Leviţchi

© 2024 blog.ro-en.ro