Cuvântul „mullet” este folosit din secolul al XV-lea pentru a desemna un fel de peşte cu aripioare ţepoase, iar astăzi e folosit în continuare pentru a descrie un peşte al cărui cap este mare şi plat – muglid, familie din care cel mai cunoscut este chefalul.

Pe de altă parte, termenul denumeşte tunsoarea scurtă în partea de sus şi cu chică lungă în spate, care a avut o perioadă de popularitate în anii ’80, dar care a ajuns să fie ridiculizată.

Ceea ce nu mulţi oameni ştiu, este că denumirea acestei tunsori a fost scornită de cei de la The Beastie Boys. În cântecul „Mullet Head”, versurile descriu cum se face tunsoarea: „Number one on the side and don’t touch the back / Number six on the top and don’t cut it wack.”

Ca regulă generală, “tawdry” este un adjectiv folosit uneori pentru a descrie negativ vestimentaţia ţipătoare, prin care cineva caută să arate mai important decât este în realitate – în special vestimentaţia la modă a snobului modern care are resursele ce-l fac să se comporte ca un lord.

Originile acestui termen se referă însă la o sfântă şi la judecata lui Dumnezeu. Sfânta Audrey a fos cândva Regina Northumbriei, dar a murit în 679 de la o tumoare la gât. Ea a considerat-o ca pe o pedeapsă divină pentru colierele somptuoase pe care le purtase când era tânără, iar Dumnezeu i-ar fi dat tumoarea ca să o absolve de frivolitatea din tinereţe. După ce a murit, populaţia îşi amintea de ea prin vânzarea de “tawdry lace” (contracţie de la “St. Audrey’s lace” – colierul Sfintei Audrey), până când, la sfârşitul secolului al XVII-lea, “tawdry” a devenit o descriere pentru tot ce era extrem de ostentativ („ţipător”, „strident”, „împopoţonat”).

Blugii („blue jeans” în engleză, adică jeans albastru) sunt văzuţi în prezent ca un articol vestimentar de zi cu zi, însă au istorie lungă, fiind iniţial purtaţi ca salopete de lucru. Pentru multă lume reprezintă confortul, mai ales pentru cei care lucrează. Foarte interesant este că mereu au reprezentat comoditatea, începând din secolul al XV-lea, când navigatorii italieni au fost primii care i-au purtat.

Aceşti navigatori au pornit din Genova, oraşul italian în care s-au confecţionat primii pantaloni din denim, rezistenta ţesătură din bumbac. Acest fapt a fost deseori subiectul disputelor istorice, doarece termenul „denim” este un cuvânt francez care provine din expresia „serge di Nimes” (serj din Nimes), fâcând referire la oraşul Nimes unde era, de asemenea, fabricat acest material. În vreme ce Franţa a pretins întâietatea pentru material, Italia şi-a adjudecat întâietatea pentru faimoşii pantaloni, din moment ce „jean” (mai târziu la plural „jeans”) are ca origine „Genes” – denumirea franceză a oraşului Genova.

La prima vedere, pare că „goodbye” (scris şi „good bye” sau „good-bye„) este o combinaţie relativ simplă a cuvintelor „good” şi „bye”, însă acesta este unul dintre cuvintele care au o origine religioasă surprinzătoare. De fapt, vorbitorul îi urează celui care pleacă să fie însoţit de Dumnezeu.

„Goodbye” îşi are rădăcinile în vechea formulare a credincioşilor „God be with you”. Intrând în limbajul cotidian, formularea a fost condensată, cele patru cuvinte distincte devenind „God b’w’y”. Aceasta a fost apoi unificată în cuvântul „Godbwye”. Fiind o formulă de salut, oamenii au început să o pună în rând cu deja cunoscutele „good morning”, „good day” şi „good night”, aşa că s-au simţit îndreptăţiţi să ureze „good bye„, scoţându-l astfel pe Dumnezeu din ecuaţie.

Fanii lui William Shakespeare şi John Green cunosc ideea clasică „the fault in our stars”, ceea ce înseamnă că soarta e scrisă în stele şi ea dictează acţiunile unor personaje precum Romeo şi Julieta. Această idee medievală stă şi la baza unor cuvinte uzuale.

Atât cuvântul românesc „dezastru„, cât şi echivalentul englezesc „disaster„, provin din vechiul cuvânt franţuzesc „désastre”, care la rândul său provine din cuvântul italian „disastro”. Acesta s-a format prin aplicarea prefixului „dis”, care înseamnă „lipsit de”, la cuvântul „astro”, care înseamnă „astru”, aici în sens astrologic – un eveniment rău care se petrece din pricina poziţiei unui anumit astru. Altfel spus, un eveniment lipsit de noroc, de unde şi sinonimul românesc „nenorocire” (care însă îşi are originile în zona slavă).

„Fiasco” este un cuvânt care a pătruns în mai multe limbi şi a traversat mai multe ţări până a ajuns la forma sa actuală. Termenul modern îşi are originea în 1855, argou pentru interpretările teatrale eşuate, însă în 1862 făcea deja referire şi la eşecurile care nu aveau legătură cu scena teatrului.

„Fiasco” vinde din francezul „fiare fiasco”, care se traduce prin „a se dovedi un eşec”. Expresia franceză derivă din cea italiană „far fiasco”, care iniţial însemna „a face o sticlă”.

Nu sunteţi singurii nedumeriţi, dacă vă întrebaţi ce legătură are fabricarea sticlelor cu eşecurile. Există două teorii despre legătura dintre expresii. Una este aceea că meşterii sticlari din Veneţia renunţau la produsele care nu erau perfecte. Singurul lucru posibil cu un produs defectuos era să „facă o sticlă” (un vas fără pretenţii) şi de aceea “fiasco” a căpătat sensul care face referire la eşec. Cealaltă teorie susţine că expresia italiană „fare il fiasco” se adresa celui care pierdea un joc şi trebuia să cumpere următorul rând de băutură, spunând „fă o sticlă” (încoa).