În era post-Freudiană, vederile noastre legate de coşmaruri sunt cam asemănătoare şi le considerăm un amestec de imagini stranii provocate de conexiuni neurologice aleatorii. În vreme ce unii, ca şi Freud, acordă importanţă acestor frământări ale subconştientului, ne consolăm totuşi cu idea că aceste vise urâte sunt separate de lumea reală.

Fireşte, lucrurile nu au stat mereu aşa. Pe la începutul secolului al XIII-lea, „mare” din „nightmare” se referea la un spiriduş despre care se credea că venea noaptea şi îi sufoca pe cei adormiţi cu gânduri diavoleşti.

Trei secole mai târziu, cuvântul nu mai făcea referire în popor la spiriduş, ci la sufocare.

Prima referinţă a sensului cuvântului pe care îl ştim astăzi drept vise mai puţin fericite este marcată abia în 1829, iar doi ani mai târziu s-a consemnat şi prima sa înregistrare ca o metaforă pentru orice eveniment sau experienţă care ne afectează grav.

În prezent, prin „ostracizare” se înţelege îndepărtarea cuiva din viaţa publică sau dintr-o colectiv, excludere, exilare, surghiunire. Termenul a fost preluat în mai multe limbi, mai ales pe filiera franceză, din greacă. Iar etimologia este cât se poate de interesantă.

Odată cu inventarea democraţiei, Atena antică avea un mijloc uimitor de simplu de a scăpa de membrii mai puţin dezirabili ai societăţii sale. Ostracizarea, aşa cum se numea metoda, consta în scrierea numelor cetăţenilor Atenei pe care societatea dorea să-i elimine pe plăcuţe de ceramică (cunoscute drept „ostrakon”). Ghinionistul atenian al cărui nume avea cea mai mare frecvenţă de apariţie era apoi îndepărtat din oraş pentru o perioadă de 10 ani.

Prin „ipohondrie” denumim obsesia nesănătoasă legată de propria stare de sănătate, ideea fixă a cuiva că suferă de o boală pe care, în realitate, nu o are. Există şi un exemplu faimos în personajul Argan din piesa „Bolnavul închipuit” de Moliere.

Etimologic, termenul vine de la latinescul „hypocondrie”, compus de la „hypo” (care înseamnă „sub”), „chondro” (cu sensul de „cartilaj”) şi sufixul „ium” (care indică un grup). Iniţial, acesta era un termen medical care desemna toate organele ce se aflau sub cartilajul pieptului. Orice boală care afecta aceste organe, se credea, putea duce la „melancolie”, un sentiment vag de nelinişte fără nicio cauză evidentă.

Cuvântul „arhipelag” ne duce imediat cu gândul la un grup de insule. Şi nu e o greşeală, doar că etimologia este surprinzătoare.

Originea este termenul grecesc „arhipélagos”, care înseamnă încă din vechime „marea principală”, adică Marea Egee, care separă Grecia de Turcia. Aceasta este înţesată de insule. De fapt, Marea Egee era atât de renumită pentru insulele sale, încât această caracteristică a acoperit destul de repede etimologia, prin „arhipelag” fiind denumite orice grupări similare de insule. Şi nu doar în limba română, ci în multe limbi.

Imaginaţi-vă doi negustori, fiecare oferind la schimmb câte un produs. Între ei există un arbitru care este atât de hotărât să aranjeze un schimb corect încât, dacă el consideră că un produs are o valoare mai mică decât celălalt, proprietarul produsului mai ieftin va trebui să adauge diferenţa, în bani peşin, în cadrul schimbului. Ambii negustori pun simultan în pălăria arbitrului o mână cu o sumă mică de bani. Dacă sunt de acord cu evaluarea, dau drumul banilor în pălărie, dacă nu, îi ţin în mână. Schimbul are loc doar dacă ambii negustori sunt de acord, caz în care arbitrul este recompensat pentru corectitudinea sa prin păstrarea banilor depuşi garanţie. Dacă doar un negustor e de acord, acesta ia toţi banii din pălărie, iar arbitrul şi celălalt negustor nu iau nimic. Acesta este un joc atestat încă de la mijlocul secolului al XVII-lea şi denumit „hand in cap” („mâna în pălărie”).

În timp, denumirea jocului a devenit „hand-in-cap”, „hand i’cap”, „handicap„.

Pe un principiu similar, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea au apărut cursele de cai de tip handicap, în care caii evaluaţi mai bine primeau o greutate în plus, astfel încât şansele să fie egalizate.

Astfel, pe la sfârşitul secolului al XX-lea, „handicap” a ajuns să însemne greutate în plus, de unde a derivat ulterior sensul referitor la dizabilităţi.

Cuvântul „blockbuster„, cu sensul de „succes extraordinar”, este un succes în sine, depăşind graniţele limbii engleze, fiind utilizat şi în alte limbi.

Interesant este că sensul iniţial a cam fost uitat. Era o bombă enormă, suficient de mare ca să distrugă un întreg tronson de clădiri. Construită de către Royal Air Force a Marii Britanii la începutul anilor 1940, prima bombă, ce cântărea 4.000 de pfunzi (aproape 2 tone), a fost folosită în timpul unui atac asupra Germaniei din 1941. În doi ani de zile, RAF a început să folosească bombe de trei ori mai mari, iar în 1943 a lansat mai mult de 25.000 de bombe. Numele „blockbuster” a fost imediat popularizat de presă şi până la sfârşitul anilor 1950 descria orice făcea praf tot cartierul, în sens figurat.