În era post-Freudiană, vederile noastre legate de coşmaruri sunt cam asemănătoare şi le considerăm un amestec de imagini stranii provocate de conexiuni neurologice aleatorii. În vreme ce unii, ca şi Freud, acordă importanţă acestor frământări ale subconştientului, ne consolăm totuşi cu idea că aceste vise urâte sunt separate de lumea reală.

Fireşte, lucrurile nu au stat mereu aşa. Pe la începutul secolului al XIII-lea, „mare” din „nightmare” se referea la un spiriduş despre care se credea că venea noaptea şi îi sufoca pe cei adormiţi cu gânduri diavoleşti.

Trei secole mai târziu, cuvântul nu mai făcea referire în popor la spiriduş, ci la sufocare.

Prima referinţă a sensului cuvântului pe care îl ştim astăzi drept vise mai puţin fericite este marcată abia în 1829, iar doi ani mai târziu s-a consemnat şi prima sa înregistrare ca o metaforă pentru orice eveniment sau experienţă care ne afectează grav.