Rezultate

02 ian.

Virgula după propoziţia subiectivă

Propoziţia subiectivă este o propoziţie subordonată care, într-o frază, joacă rol de subiect pentru propoziţia regentă. Propoziţiile subiective sunt destul de variate şi, de obicei, este evident că nu ai de ce să pui virgulă între ele şi propoziţiile regente corespunzătoare. În general, ar fi chiar greşit să punem virgulă între subiect şi predicat, aşa că manualele enunţă regula de bază: după propoziţia subiectivă nu se pune virgulă. De exemplu, „Cine ştie carte are parte.”

Există însă o excepţie, precizată în unele cărţi de gramatică. Dacă propoziţia regentă începe cu pronume demonstrativ (acela, aceea etc), atunci se pune virgulă după propoziţia subiectivă. Pronumele demonstrativ devenind subiect, nu există problema virgulei dintre subiect şi predicat. De exemplu, „Cine ştie carte, acela are parte.”

Continuare »

Publicat de in Limba română, Punctuaţie
Comenteaza!     Recomanda!

09 apr.

a îmboboci

Verbul a îmboboci ascunde, sub aparenta banalitate a sunetelor articulate, miracolul vieţii, sau cel puţin al (re)începerii ei. Nu are foarte multe explicaţii de dicţionar, de parcă însăşi simplitatea ar fi vreo condiţie implicită a esenţei sale. Sensul de bază are în vedere lumea vegetală din jurul nostru, vorbind despre plante – „a face boboci” sau despre muguri – „a începe să se desfacă”. Termenul are şi o semnificaţie metaforică (şi mereu mi-o amintesc pe bunica privindu-ne cu drag şi alintându-ne „bobocul mamei!”), care priveşte strălucirea omului tânăr sau fericit ca pe un miracol – „a deveni frumos şi atrăgător ca o floare”. Dicţionarele nu precizează sinonime, cu excepţia unui regionalism pe care nu-l mai auzisem – a împupi.

Continuare »

Publicat de in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza!     Recomanda!

21 sept.

a întomna

Eu sunt născută toamna. Se spune că ar trebui să-ţi placă vremea aşa cum era când ai venit pe lume. N-am întrebat-o niciodată pe mama ce fel de timp a fost în ziua naşterii mele, ştiu numai că soarele doar ce răsărise când am început să plâng. Şi pesemne că m-am îndrăgostit văzându-l, pentru că mie toamna îmi displace.

Căutând în dicţionar, am descoperit că există verbul a întomna, pe care, iniţial, crezusem sincer că l-am inventat. Face parte dintr-o categorie specială, aceea a cuvintelor cu un singur sens, dar având conotaţii estetice; folosit exclusiv în sfera poeticului, înseamnă „a se face toamnă”. Atât. Fără multe vorbe, fără explicaţii, fără pierdere de vreme. Fără înflorituri şi fără figuri de stil. Dar nu lipsit de culoare. Căci cele care îmi plac într-adevăr în această perioadă a anului sunt multele culori care străpung până la suflet, şi multele sentimente care răzbesc până la ochi.

Continuare »

Publicat de in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza!     Recomanda!

07 sept.

a îmbolnăvi

A îmbolnăvi este unul dintre cele mai neplăcute verbe pe care le cunosc. Toate trimiterile şi toate asocierile pe care le putem face se referă la boli şi la stări de rău, la neplăceri şi senzaţii de disconfort care ne întrerup şirul zilelor – unele plăcute, altele mai puţin plăcute, dar monotone în succesiunea lor sănătoasă; este, de altfel, singura monotonie pe care o agreez – aceea a zilelor mele fără dureri.

Continuare »

Publicat de in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza!     Recomanda!

05 iun.

Expresie şi unicitate

Foarte departe de mine gândul de a lua în râs sau de a desconsidera limba în care m-am născut şi în care gândesc. Dar, de ceva vreme, mai precis de când limba engleză e parte din viaţa noastră volens-nolens (şi, sinceră să fiu, nici chiar aşa rău nu-mi pare, deşi nu-s mare ori talentată vorbitoare de engleză), mi se întâmplă să descopăr că unele lucruri ce le am de zis sună mai bine (mai concret, mai exact, mai aproape de ceea ce am eu a spune) decât echivalentele lor româneşti. Nici nu-mi trece prin minte să afirm că limba română nu are suficiente resurse. Predau română, prin urmare, din punctul meu de vedere, limba lui Eminescu are tot ce-i trebuie şi încă ceva pe deasupra. Cred că e vorba despre felul în care sună cuvintele pentru a reda o idee pe care ai auzit-o pentru prima dată în limba aceea… Poate e vorba despre magia sunetelor, sau poate chiar de o conexiune mai profundă între sunet şi ceea ce reprezintă el, concret, la obiect. Cred că ceea ce mă intrigă este diferenţa născută din raportarea la realitate a celor două idiomuri: româna este mai metaforică, mai conotativă, engleza mi se pare mai denotativă, mai fixată în realitate, mai pragmatică. Sigur, până la urmă sunt doar probleme de fineţe, de nuanţă, dar limbajul câştigă ceva la nivel sonor, chiar şi la cel subliminal, de parcă s-ar conecta direct la substanţa realităţilor exprimate.

Continuare »

Publicat de in Limba engleză, Limba română, Traduceri
2 comentarii - Comenteaza!     Recomanda!

© 2024 blog.ro-en.ro