Verbul a se război poate avea atât sens denotativ, cât și valoare figurată. În toate situațiile în care este folosit, însă, are același înțeles, referindu-se la „a purta război”, stabilind sinonimie cu a se bate, a se lupta. Dicționarele nu ne spun mai mult, iar lucrul acesta mi s-a părut întotdeauna foarte ciudat, dat fiind faptul că războiul a fost dintotdeauna (și încă a rămas, până astăzi) una dintre ocupațiunile principale ale omului. Negative, e adevărat. Dar principale.

De când e lumea asta lume, undeva în lumea asta mare e război. Nu ne ajunge planeta, nu ne mai satură pâmântul, nu mai terminăm de împărțit ce n-avem… Sunt locuri unde oamenii nu cunosc altă realitate, decât cea a jafului, a luptelor și a zbaterii pentru supraviețuire. Sunt oameni pentru care (și așa) scurtul popas în această existență înseamnă doar coșmar și durere, ravagii ale armelor și moarte. Fără vreo posibilitate de alegere. Asta pentru că războiul este o afacere profitabilă pentru alții.

Continuare »

Verbul a mucenicí are o arie de utilizare foarte redusă, fiind un derivat al substantivului mucenic – „martir din primele timpuri ale creştinismului”, motiv pentru care singurul sinonim al termenului este verbul a martiriza. Prin extindere de sens, această familie lexicală poate face referire la suferinţa (fizică sau morală) născută din sacrificiul pentru ideile sau convingerile proprii.

De la numele sărbătorii celor 40 de martiri creştini din Sevastia (Armenia), care este fixată în calendarul ortodox pe data de 9 martie, vine denumirea colăcelului împletit în formă de 8, din aluat copt (sau fiert, în unele zone), cu nucă, zahăr şi miere, care se mănâncă în această zi. Am descoperit cu surprindere că are şi el sinonime: sfinţişor, sfânt, bradoş, brăduleţ, brânduş, o parte dintre ele folosite doar în anumite zone ale ţării.

Continuare »

Verbul a martiriza are drept semnificaţie de bază supunerea cuiva la un martiriu, stabilind sinonimie (prin extindere de sens) cu a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. Termenul are o conotaţie puternic religioasă, putându-se referi şi la trecerea în rândul martirilor a celor care au avut de îndurat chinuri îngrozitoare pentru ideile, convingerile lor, acceptând condamnarea la moarte fără a se dezice de credinţa creştină. Iar pentru această suferinţă intensă şi prelungită, mai ales morală, echivalentele semantice sunt martiraj, mucenicie, supliciu, calvar.

Continuare »

Verbul a răstigni înseamnă, în primul rând, „a ucide în chinuri pe cineva, pironindu-l cu braţele şi picioarele pe o cruce”, pedeapsă răspândită în Antichitate, care sfârşea odată cu viaţa condamnatului. Termenul este sinonim cu a crucifica şi se mai poate referi, prin extindere de sens, la a chinui, a tortura. Conotaţiile mai puţin dramatice ale cuvântului au în vedere acţiunea de „a întinde cuiva braţele în lături (pentru a-l imobiliza)” sau „a sta culcat, a se întinde (în mod neglijent) cu mâinile şi picioarele desfăcute” – atunci când este reflexiv şi se foloseşte în registrul familiar.

Continuare »

Verbul de care au mare nevoie românii zilele astea, în care se pregătesc a-şi alege preşedintele, este a se calma. Nu unul pe altul, ci fiecare pe sine, că altfel ne plesnesc venele de la gât şi ni se schimonosesc definitiv feţele!

Din punct de vedere lingvistic analizând lucrurile, termenul stabileşte sinonimie cu a se potoli şi a se linişti, cu trimitere la orice activitate a animatelor sau inanimatelor. Se face însă referire la un moment care urmează dezordinii şi haosului, agitaţiei şi zbuciumului, aţâţării răuvoitoare chiar, fără de care vocabula nu-şi stabileşte deplina semnificaţie. Ceva mai expresivi sunt termenii similari care presupun alinarea, domolirea, îmbunarea, chiar îmblânzirea, dezmânierea şi împăcarea.

Continuare »

Verbul a descânta face parte dintre acele cuvinte care pe mine mă încântă: acelea care vorbesc despre ele însele. Mi se par fantastice înlănţuiri de sunete care spun că darul lor este acela de a crea. Dicţionarul ni-l explică prin descrierea ritualului de descântare, care include rostiri de versuri, gesturi magice şi puterea de îndepărtare a farmecelor rele sau de vindecare a unei boli. În această accepţie a termenului nu are sinonime, însă, prin lărgire de sens, este echivalent cu a fermeca, a vrăji. În registru familiar, acumulează sensuri similare cu a certa, a mustra, a bate la cap; şi întotdeauna o să mi-o amintesc pe mama încruntându-se la mine „să nu mai descânt atâta mâncarea aia”. M-a surprins partea etimologică, pentru că verbul e moştenit din latinescul discantare, dar substantivul descântec (formula magică) e un derivat al lui cântec, cu prefixul des-. Vine, prin urmare, de departe şi cu multă poveste.

Continuare »