Verbul a mucenicí are o arie de utilizare foarte redusă, fiind un derivat al substantivului mucenic – „martir din primele timpuri ale creştinismului”, motiv pentru care singurul sinonim al termenului este verbul a martiriza. Prin extindere de sens, această familie lexicală poate face referire la suferinţa (fizică sau morală) născută din sacrificiul pentru ideile sau convingerile proprii.

De la numele sărbătorii celor 40 de martiri creştini din Sevastia (Armenia), care este fixată în calendarul ortodox pe data de 9 martie, vine denumirea colăcelului împletit în formă de 8, din aluat copt (sau fiert, în unele zone), cu nucă, zahăr şi miere, care se mănâncă în această zi. Am descoperit cu surprindere că are şi el sinonime: sfinţişor, sfânt, bradoş, brăduleţ, brânduş, o parte dintre ele folosite doar în anumite zone ale ţării.

Iar de la obiceiul acesta frumos al covrigeilor cu nucă vine frumuseţea primăverilor, mai ales al celor care se lasă aşteptate. În afară de culoarea florilor şi de cochetăria mărţişoarelor, mirosul colăceilor este lucrul care îmi demonstrează, dincolo de orice zăpadă care ar mai putea veni – din greşeală, că a venit primăvara. Căci ziua mucenicilor este ultima din şirul Babelor, mofturoasele care mai îngăduie, puţin, zăbava iernii pe meleagurile astea.

Iar anul acesta s-au întrecut pe ele în mofturi! Nu-mi aduc aminte să le mai fi simţit aşa unite-n deznădejdea lor, egale cu sine şi uniform neplăcute: fără soare, cu ploi prelungi şi enervante, cu vânturi amarnice şi stări deprimante… Să fi fost una fără ploaie şi una cu un strop de lumină solară, dar, toate-n toate, rău m-au sufocat cu mohoreala lor! Bine că s-au dus, cu toate cojoacele lor, şi să mai vie la anu’! Iar Domniile Voastre, o primăvară frumoasă să aveţi!