Verbul a (se) descuraja face parte dintre cele monosemantice. Este venit din franceză (décourager) şi înseamnă „a-şi pierde sau a face pe cineva să-şi piardă curajul, entuziasmul, speranţa, siguranţa în forţele proprii”. Sinonimele sunt destul de larg utilizate – a (se) demoraliza, a (se) deprima, a (se) demobiliza, a demonta, a descumpăni. Antonimele sunt mai puţin numeroase, dar apar şi ele foarte des în limba vorbită: a îmbărbăta, a încuraja.

În cariera mea de profesor, am observat că unul dintre momentele de cotitură în viaţa omului, dominat în mod cu totul agresiv de descurajare, este preziua marilor examene. (Nu, nu doar pentru tinerii candidaţi, ci şi pentru părinţii lor, dar nu asta interesează acum.) Sentimentul neputinţei, conştiinţa imperfecţiunii, presimţirea imposibilităţii, devin toate parte a fiinţei, se acutizează şi instaurează un regim absolut dominat de „nu înţeleg!, nu ştiu!, nu pot!”

Continuare »

Verbul a îmbătrâni pare a fi unul trist, pentru că oamenii tind să-l privească unilateral, prin prisma relelor pe care le presupune. Înseamnă „a deveni bătrân” atunci când se referă la procesul firesc, natural al trecerii prin ani. Dar se poate referi, de asemenea, la lucruri sau oameni ale căror acţiuni „fac pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.)”, ori la obiecte sau artificii al căror efect „face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, îi dă înfăţişare bătrânicioasă”.

Termenul nu se foloseşte doar pentru oameni (ori pentru organisme vii, de fapt), din simplul motiv că timpul nu iartă pe nimeni şi nimic. Astfel, utilizat pentru maşini, unelte şi materiale, înseamnă „a-şi schimba în mod lent structura şi proprietăţile caracteristice (prin degradare)”, fiind sinonim cu a se învechi. Iar dacă tot am ajuns la elemente echivalente, ar mai fi de amintit verbe precum a se trece, a se veşteji, a (se) mători (învechit) şi a (se) maturiza. Iar omul îşi înţelege, prin ele, apropierea de moarte. Mie mi se pare puţin altfel.

Continuare »

Verbul a interpreta are multe sensuri şi o sumedenie de sinonime. Într-o accepţie generală, de bază, înseamnă „a da un anumit înţeles, o anumită semnificaţie unui lucru”. Această acţiune se poate realiza recurgându-se la elemente clare, la asocieri definitive, la explicaţii recunoscute şi acceptate („a lămuri ori a explica un text, o lege”), dar şi dând o notă particulară, inedită, acestui demers („a expune atribuind o explicaţie personală”), cu referire la fapte, fenomene, evenimente, întâmplări, situaţii, contexte, chiar şi vise.

Dincolo de utilizarea lui în vieţile noastre de zi cu zi, unul dintre cele mai importante domenii în care este necesară această activitate este cel al artei (indiferent de materialul folosit), termenul însemnând astfel „a reda prin mijloace adecvate conţinutul unei opere muzicale, dramatice, literare”. Se poate discuta, deci, de interpretarea unui text literar (a comenta, a explica, a analiza), de interpretarea unui rol într-o piesă sau într-un film (a juca), de interpretarea unei bucăţi muzicale (a executa, a cânta).

Continuare »

Datorită meseriei mele, verbul a nota face parte dintre îndeletnicirile mele zilnice. Fie că este vorba despre „a însemna ori a consemna ceva în scris”, fie că are legătură cu „a aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note”, cuvântul acesta se găseşte deopotrivă în oricare zi ce-mi este dată sub soare (ori sub lună, ca să spun drept, că dau note şi în somn!). În afara sferei mele de activitate, termenul se mai foloseşte pentru „a transcrie o melodie cu ajutorul notelor” în muzică şi pentru „a reprezenta prin semne grafice convenţionale” elemente chimice, geometrice, valori numerice etc. Mă ocup mai puţin de frumos sunătorul a nota sinonim cu „a naviga, a pluti”, însă mi se întâmplă uneori să mă trezesc, ciudoasă, „notând pe cineva undeva în vederea sancţionării lui”…

Continuare »

Am avut întotdeauna impresia că verbul a împiedica este un derivat al substantivului piedică. DEX-ul indică însă la etimologie „lat. impedicare”, lucru ce are după părerea mea implicaţii psihologice, oferind şi un soi de explicaţie despre obiceiurile noastre de naţie. Că nu te joci cu moştenirea, ci te conformezi!

Continuare »

Mă fascinează lucrurile care pot fi răstălmăcite… mă şi enervează în egală măsură, însă întotdeauna apreciez o provocare; dar nu despre asta e vorba aici. Să luăm un exemplu clasic; ceea ce în limba engleză poartă numele de white lie. În primul rând, la nivelul denominaţiei, expresia mi se pare excelentă; se bazează pe asocierea a doi termeni aparent străini ca sens, nesituaţi în aceeaşi sferă semantică. Apropierea se poate face, însă, prin prisma sistemului valoric bun-rău, obţinându-se, în felul acesta, un oximoron, care mizează pe incompatibilitatea a doi termeni pentru a obţine un efect stilistic extrem; e destul de rar întâlnit, iar cele cu adevărat reuşite sunt puţine. Cel mai apropiat echivalent pe care îl pot aduce din română este minciuna necesară, dar nu are nici pe departe sonoritatea expresiei englezeşti, nici încărcătura stilistică, şi nici măcar arie de răspândire asemănătoare.

Continuare »