Verbul a îmbătrâni pare a fi unul trist, pentru că oamenii tind să-l privească unilateral, prin prisma relelor pe care le presupune. Înseamnă „a deveni bătrân” atunci când se referă la procesul firesc, natural al trecerii prin ani. Dar se poate referi, de asemenea, la lucruri sau oameni ale căror acţiuni „fac pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.)”, ori la obiecte sau artificii al căror efect „face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, îi dă înfăţişare bătrânicioasă”.

Termenul nu se foloseşte doar pentru oameni (ori pentru organisme vii, de fapt), din simplul motiv că timpul nu iartă pe nimeni şi nimic. Astfel, utilizat pentru maşini, unelte şi materiale, înseamnă „a-şi schimba în mod lent structura şi proprietăţile caracteristice (prin degradare)”, fiind sinonim cu a se învechi. Iar dacă tot am ajuns la elemente echivalente, ar mai fi de amintit verbe precum a se trece, a se veşteji, a (se) mători (învechit) şi a (se) maturiza. Iar omul îşi înţelege, prin ele, apropierea de moarte. Mie mi se pare puţin altfel.

Mi-am iubit copilăria, dar nu aş vrea să mai fiu copil. De fapt, cred că, oricâtă tinereţe ar însemna asta, nu mi-aş mai dori nicicând să mă întorc înainte de 25. Nu mi-am apreciat niciodată – tânără fiind – calităţile şi frumuseţea, iar privind acum pozele şi amintirile vremurilor duse, îmi dau seama că eram mult mai frumoasă decât mi se părea mie. Şi probabil sunt, şi azi, mai frumoasă decât mă văd eu acum. Căci trebuie să recunosc faptul că, uneori, e greu pentru o femeie să se descurce cu efectele vizibile ale trecerii timpului.

Oricât ar fi de stăpână pe ce are şi pe ce a realizat pentru sine („nu mare lucru” – ar zice unii, dar singură, pentru sine). E greu să-şi accepte trecerea, mai ales când oamenii care o înconjoară în fiecare zi sunt, pe zi ce trece, tot mai tineri. E greu. Dar nu imposibil. Pentru că, odată cu vârsta, vine şi înţelegerea lucrurilor. Vine şi liniştea, vine şi priceperea diferenţelor între ce se poate şi ce nu e posibil. Vine şi lumina din ochii înţelepţi. Şi conştientizarea faptului că ar fi greşit, din nou, să înţelegi abia mâine ce frumoasă erai azi.