Rezultate

11 nov.

a (se) comprima

Verbul a (se) comprima vine din limba franceză (comprimer) și este destul de des folosit, având câteva sensuri, în general cunoscute. Prima utilizare pare a veni din fizică – „a micșora volumul unui corp (mai ales a unui gaz) cu ajutorul unei forțe sau presiuni exterioare, a apăsa cu putere spre a micșora volumul”, sinonim cu a condensa, a presa. De aici derivă sensul figurat al verbului, folosit cu privire la sentimente și stări sufletești – „a împiedica să se manifeste, a stăvili printr-un efort de voință”, echivalent al lui a înăbuși, a înfrâna, a reprima.

O accepție a termenului, care mie îmi era mai puțin cunoscută, este „a reduce personalul unei întreprinderi sau instituții, a face mai mic ca urmare a limitării statelor”… Mai puțin cunoscută pentru că, așa cum mi-am dat imediat seama, îmi lipsea din minte asocierea cu mult mai cunoscutul său sinonim în această situație – a restrânge. Dicționarele susțin că referirea la o singură persoană, cu sensul de „a pune în cadru disponibil”, este improprie (ceea ce nu o împiedică să circule, se pare).

În momentul în care am început căutările pentru acest verb, aveam în minte altă semnificație, pe care nu am găsit-o însă menționată decât în Noul dicționar explicativ din 2002. Este vorba despre cea cu privire la comprimarea unor texte – „a micșora prin reducerea numărului de cuvinte”. Și m-a surprins lipsa lui din dicționare, întrucât acestui sens i-am găsit, paradoxal, cele mai numeroase sinonime: a concentra, a prescurta, a reduce, a rezuma, a scurta. Ai fi zis că e imposibil să găsești echivalente pentru un sens pe care un cuvânt nu-l are, nu?

Motivul pentru care l-am căutat inițial are legătură cu lucrarea de doctorat la care mă tot chinui. Pardon – care mă tot chinuie. Pentru că am tot adunat materiale peste materiale de-a lungul anilor (căci am luat-o de la daci și de la romani cu partea teoretică a cărții), m-am trezit acum că e destul de amplă. Și, mai ales, că nu tot ce e acolo îmi este necesar. Prin urmare, m-am apucat de comprimare: scot ce nu-mi folosește, sintetizez ce-am lungit peste măsură, periez și reorganizez. E o muncă plăcută, care mă ajută să mă reconectez la esența lucrării și să-mi limpezesc scopurile. În plus, parcă și stilistic dă bine comprimarea asta… Vom vedea.

30 mai

„Boda boda” a intrat în Oxford Advanced Learner’s Dictionary

Termenul „boda boda” a fost adăugat în cea de-a noua ediţie a Oxford Advanced Learner’s Dictionary ca urmare a folosirii regulate a termenului în estul Africii. Dicţionarele Collins şi Macmillan definesc termenul ca motocicletă sau bicicletă folosită ca taxi. OED îl defineşte drept: „tip de motocicletă sau bicicletă cu spaţiu pentru pasager sau pentru transportarea bunurilor, folosit de cele mai multe ori ca taxi”.

Termenul, acum în folosirea curentă, a fost prima oară folosit de bicicliştii care-i transportau pe comercianţi la piaţa Busia de la graniţa Kenya-Uganda.

Continuare »

24 mart.

DOOM 2: mea culpa – media

* mea culpa este o expresie latinească, folosită în românește ca locuțiune substantivală de gen feminin

! mecanochimic se scrie acum legat; deși se folosește rar, adjectivul are toate formele – masculin plural mecanochimici, femininul mecanochimică-mecanochimice

* mecena (protector al culturii) este substantiv masculin cu genitiv-dativul lui mecena și pluralul mecena. Substantivul propriu din care provine acesta este *Mecena (protector roman al artelor), înregistrat, și el, drept noutate, ca și substantivul neutru *mecenat (protecție a culturii) cu pluralul mecenate.

! medaliere (me-da-li-e-re) este substantiv feminin care are acum, pe lângă forma cunoscută de genitiv-dativ medalierii, și formă de plural – medalieri

* media este introdus ca alternativă pentru !mass-media, însemnând „presa scrisă și audiovizuală”; este considerat substantiv feminin (în media actuală), având formă identică pentru varianta articulată și genitiv-dativul mediei (prin intermediul mediei)

16 nov.

a (se) istovi

Verbul a (se) istovi are în vedere o stare, asociată cu „a (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a pierde toată forța și energia, ajungând într-o stare de slăbiciune totală”. Atunci când se folosește despre bunuri materiale, termenul înseamnă „a (se) termina prin folosire, a fi folosit până nu mai rămâne nimic”.

Este un derivat al preafrumosului substantiv istov – care în limba de origine însemna „adevărat”, iar acum, la noi, este echivalent al lui „sfârșit, capăt”, parcă într-o frumoasă sugestie că numai finalurile reflectă esența veritabilă a tuturor lucrurilor. În aceeași cheie, sinonimele cel mai des folosite, sunt a consuma, a epuiza, a extenua, a isprăvi, a încheia, a sfârși, a termina.

Continuare »

02 mart.

a asasina

Verbul a asasina a ajuns la noi din limba franceză (termenul este assassiner) şi are două sensuri importante, primul dintre acestea fiind cel propriu – „a omorî pe cineva cu premeditare, a comite un asasinat”. Sensul figurat (în registrul familiar) este aproape distractiv, prin contrast. Înseamnă „a plictisi în cel mai înalt grad, a enerva, a obosi pe cineva cu insistenţele, a importuna foarte”.

Aşa cum se observă la prima vedere, sinonimele ce apar foarte des utilizate sunt a omorî (deja menţionat în definiţie) şi a ucide. Dar lucrurile sunt mai complicate de atât, pentru că, spre deosebire de acestea, asasinatul presupune un plan ce trebuie pus în practică mişeleşte, prin surprindere, şi pare a avea, de asemenea, o miză importantă, de obicei politică sau religioasă.

Continuare »

02 iul.

„Cadenţa inimii” de Saşa Pană

Poetul a iubit drumul printre spirale diafane
Nopţile cu cerul înflorat ca rochia dansatoarei
Sub crengile grele de privighetori
Cercei cu sidef cernut pe pântece
Şi-un cântăreţ infailibil ascuns într-un oscior cât înghiţitoarea
The poet has loved the way through diaphanous spirals
The nights of flowered skies like the dancer’s dress
Under branches heavy with nightingales
Earrings of sifted nacre on belly
And an infallible singer concealed in a little bone no bigger than the gullet
A rămas în urmă cu politica
Iubeşte crinii mângăierile onixul şi orizontul
Întâlniţi vii laolaltă
He is no abreast of political developments
He love lilies the onyx’s caresses and the skyline
Running into one another all alive
Amintirea miracolului rămâne închisă
În scrinul cu lacăt fragil al nostalgiei
Amintire templu clădit pentru a fi devastat
În urmă
un deget pe gură
o frunză presată
Poate un cuvânt poate inima de altădată
The memory of the miracle lies enshrined
In the chest with the fragile padlock of nostalgia
Memory a temple to be devastated
Thereafter
a finger on the lips
a pressed leaf
Maybe it was a word maybe the heart of bygone days
Un răspuns halucinaţiilor a murmurat cu frică
Să nu deştepte căuşul de lumină
Nardul încuiat în silueta de Sèvres
A iubitei
That murmured an answer to hallucinations timidly
Lest the scoop of light be roused
The myrrh locked up in the figure of Sèvres
Of the beloved one
Proaspătă ca roua dimineţelor de aprilie
Cu moliciuni calde
Oază aşteptată
As fresh as the dew of April mornings
All warm and mellow
A longed for oasis
Saşa Pană traducere de Dan Duţescu

© 2024 blog.ro-en.ro