Rezultate

19 apr.

„Intimations of Immortality (From Recollections of Early Childhood)” de William Wordsworth

There was a time when meadow, grove, and stream,
The earth, and every common sight,
To me did seem
Apparelled in celestial light,
The glory and the freshness of a dream.
It is not now as it hath been of yore;–
Turn wheresoe’er I may,
By night or day,
The things which I have seen I now can see no more.
A fost un timp când pajişti, crâng, pâraie,
Ogor, priveliştile toate,
’Mi păreau în straie
De vis înveşmântate,
În prospeţime, în lumini bălaie.
Azi ele nu mai sunt ca în trecut;
Oriunde-aş mai privi,
Noapte sau zi,
Nu le mai văd aşa cum le-am văzut.


Continuare »

20 ian.

a (se) iluziona

Verbul a (se) iluziona vine din limba franceză (illusionner) şi înseamnă „a(-şi) face iluzii”. Dincolo de aparenta lui simplitate, seria sinonimică din care face parte este extrem de interesantă – a ademeni, a (se) amăgi, a (se) încânta, a (se) minţi, a momi, a (se) păcăli, a prosti, a purta, a trişa.

Acestea fiind spuse, dicţionarele sunt apoi tăcute, adăugând doar că verbul se foloseşte rar. Poate pentru că e mai nou, ori pentru că are atât de multe şi expresive cuvinte echivalente. Dar, în mod sigur, nu pentru că oamenii s-ar iluziona rar de tot… Dimpotrivă. Mi se pare uneori că, de fapt, singurele momente când putem funcţiona aşa cum trebuie sunt cele în care lumea pare conformă cu viziunea noastră despre ea.

Continuare »

13 mart.

„La curţile dorului” de Lucian Blaga

Prin vegherile noastre — site de in —
vremea se cerne, şi-o pulbere albă
pe tâmple s-aşază. Aurorele încă
se mai aprind, şi-aşteptăm. Aşteptăm
o singură oră să ne-mpărtăşim
din verde imperiu, din raiul sorin.
Strained through our waking hours —
linen sieves —time passes, and a white dust
settles on our temples. Auroras still
gleam, and we are waiting. Waiting
to share one hour of green empire,
of the sun‘s heaven.
Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduţi şi străini.
Oaspeţi suntem în tinda noii lumini
la curţile dorului. Cu cerul vecini.
With wooden spoons we linger near platters
long days lost and strangers.
We wait in the courtyard of our desires,
guests on the verandah of new light, neighbours of heaven.
Aşteptăm să vedem prin columne de aur
Evul de foc cu steaguri păşind,
şi fiicele noastre ieşind
să pună pe frunţile porţilor laur.
We wait to see through golden columns
the century of fire, flags flying
as our daughters run to decorate
the lintel and the arch with laurel.
Din când în când câte-o lacrimă-apare
şi fără durere se-ngroaşă pe geană.
Hrănim cu ea
nu ştim ce firavă stea.
From time to time a tear comes
swelling below our lashes.
With it we feed some
fragile unimportant star.
Lucian Blaga traducere de R. MacGregor-Hastie

28 nov.

„El-Zorab” de George Coşbuc

La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
– „Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să-l vând pe El-Zorab.
An Arab to pasha draws near,
His eyesight dim and his voice sere.
„From Bedouins, pasha, I descend,
From Bab-el-Mandeb – I intend
To sell El-Zorab here.


Continuare »

11 ian.

„Winter” de James Thomson

Mean while, the Leaves,
That, late, the Forest clad with lively Green,
Nipt by the drizzly Night, and Sallow-hu‘d,
Fall, wavering, thro‘ the Air; or shower amain,
Urg‘d by the Breeze, that sobs amid the Boughs.
Then list‘ning Hares foesake the rusling Woods,
And, starting at the frequent Noise, escape
To the rough Stubble, and the rushy Fen.
Then Woodcocks, o‘er the fluctuating Main,
That glimmers to the Glimpses of the Moon,
Stretch their long Voyage to the woodland Glade:
Where, wheeling with uncertain Flight, they mock
The nimble Fowler‘s Aim. – Now Nature droops;
Languish the living Herbs, with pale Decay:
And all the various Family of Flowers
Their sunny Robes resign. The falling Fruits,
Thro‘ the still Night, forsake the Parent-Bough,
That, in the first, grey, Glences of the Dawn,
Looks wild, and wonders at the wintry Waste.
Iar frunzele-ntre timp,
Ce-n verde viu pădurea le-mbrăcase,
De-ai nopţii stropi pişcate, şi livide,
Cad rar şi-ncet, sau ca o ploaie iute,
Când vântul, suspinând prin crengi, le smulge.
Apoi fricoşii iepuri lasă crângul
Şi, tresărind la zgomote, aleargă
Spre mirişti aspre sau spre bălţi cu trestii;
Sitari, peste întinderi mişcătoare,
Ce scânteiază la lumina lunii,
Mai vin o dată spre poieni de codri,
Şi, dând ocol, îşi râd de pădurarul
Cu arcu-ntins. Natura-ngenunchează,
Şi ierburile lâncezesc, bolnave,
Şi-a florilor familii felurite
Îşi pierd vestmântul însorit. Iar noaptea,
Cad poame şi se rup de creanga mamă,
Ce-n zori, la primul licăr sur, arată
Pustie, şi se miră de ruină-i.


Continuare »

27 apr.

a împrieteni

Atunci când susţin cu tărie că dragostea este cea mai puternică forţă a universului, nu mă refer exclusiv la dragostea dintre un bărbat şi o femeie. Din câte am observat, şi dragostea pentru bani poate avea acelaşi rol pentru unii dintre noi; nu pentru mine, deci n-o să insist pe tema asta.

Mă voi opri, legat de motoare care mişcă lumea, la un verb care în viaţa mea înseamnă foarte mult: a împrieteni. Ce mi s-a părut interesant de la bun început, a fost lipsa de ambiguitate a acestui cuvânt: marchează, simplu, a deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten. Frumos e faptul că are trei direcţii de manifestare: eu pot să mă împrietenesc cu tine, tu poţi să te împrieteneşti cu mine, dar se foloseste acelaşi cuvânt şi dacă altcineva ne împrieteneşte pe unul cu celălalt (adică face să ne împrietenim). Iarăşi interesant este faptul că există grade diferite ale acestui sentiment, de la amiciţie până la dragoste, dar pentru toate este folosită aceeaşi vocabulă, care presupune stabilirea unor relaţii bazate pe afecţiune deosebită, încredere şi stimă reciprocă, pe idei şi pe principii comune (în fine, uneori dragostea n-are-a face cu principiile, dar sunt bune când sunt).

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro