28 nov.
„El-Zorab” de George Coşbuc
| La paşa vine un arab, Cu ochii stinşi, cu graiul slab. – „Sunt, paşă, neam de beduin, Şi de la Bab-el-Manteb vin Să-l vând pe El-Zorab. |
An Arab to pasha draws near, His eyesight dim and his voice sere. „From Bedouins, pasha, I descend, From Bab-el-Mandeb – I intend To sell El-Zorab here. |
| Arabii toţi răsar din cort, Să-mi vadă roibul, când îl port Şi-l joc în frâu şi-l las în trap! Mi-e drag ca ochii mei din cap Şi nu l-aş da nici mort. |
All Arabs leave their tents to see The way I walk my sorrel free, Or give him rein, or let him trot! I love him dearly and would not Give him, whate‘er may be! |
| Dar trei copii de foame-mi mor! Uscat e cerul gurii lor; Şi de amar îndelungat, Nevestei mele i-a secat Al laptelui izvor! |
Of hunger my three children die! The palates of their mouths are dry, And with continual suffering A mother‘s blessed milky spring My wife has lost for aye! |
| Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi! O, mântuie-i, de vrei, că poţi! Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac! Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac, Dă-mi numai cât socoţi!” |
My dear ones are too cruelly hit; O, save them, for you can do it! Gold for my horse! I am so poor! Gold! If you fancy him for sure, Give just as you think fit!” |
| El poartă calul, dând ocol, În trap grăbit, în pas domol, Şi ochii paşei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind, Stă mut, de suflet gol. |
He walks the horse all around the place At hasty trot or easy pace; The pasha bulgy eyes burn bright, He strokes his grey beard with delight, Though dumb his soul and face. |
| – „O mie de ţechini primeşti?” – „O, paşă, cât de darnic eşti! Mai mult decât în visul meu! Să-ţi răsplătească Dumnezeu Aşa cum îmi plăteşti!” |
―A thousand sequins – you agree?” ―How generous, pasha, you can be! More than I dreamt! May God the Lord Grant you the measure of reward By which you have paid me!” |
| Arabul ia, cu ochii plini De zâmbet, mia de ţechini – De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi, De-acum vor fi şi ei bogaţi, N-or cere la străini! |
The Arab takes, with radiant eyes, The money that before him lies – Henceforth theirs is a happy lot, Henceforth they are rich and will not Ask alms in any wise. |
| Nu vor trăi sub cort în fum, Nu-i vor cerşi copiii-n drum, Nevasta lui se va-ntrăma; Şi vor avea şi ei ce da Săracilor de-acum! – |
Nor live in the tent‘s smoke again, Their kinds won‘t beg on road or lane, He and his wife, restored, will give A friendly coin to those who live In poverty and pain! – |
| El strânge banii mai cu foc Şi pleacă, beat de mult noroc, Şi-aleargă dus d-un singur gând; Deodată însă, tremurând, Se-ntoarce, stă pe loc. |
Once more the sequins he does pluck, Then leaves, drunk with his piece of luck, And runs off as in duty bound, Yet of a sudden he turns round And stops like thunderstruck, |
| Se uită lung la bani, şi pal Se clatină, ca dus de-un val Apoi la cal priveşte drept; Cu paşii rari, cu fruntea-n piept, S-apropie de cal. |
Stares at the money with spent force And staggers like a wave-tossed corpse, Then looks the sorrel in the eye; With measured steps and brow reared high He draws near his dear horse. |
| Cuprinde gâtul lui plângând Şi-n aspra-i coamă îngropând Obrajii palizi: – „Pui de leu, Suspină trist. Odorul meu, Tu ştii că eu te vând!” |
He weeps and does his neck enfold, And buries his face, pale and cold, Into his mane: ―My lion brave, You should sigh sadly. I‘m a knave – You know you have been sold! |
| Copiii mei nu s-or juca Mai mult cu frunze-n coama ta, Nu te-or petrece la izvor; De-acum smochini, din mâna lor, Ei n-or avea cui da! |
My children will not play again With leaves and garlands in your mane. To springs they will not take you, and No more will feed they by the hand A horse with fig or grain! |
| Ei nu vor mai ieşi cu drag Să-ntindă mâinile din prag, Să-i iau cu mine-n şea pe rând! Ei nu vor mai ieşi râzând În calea mea şirag! |
No more will peep they out with glee, Reach forth their hands and summon me To sit them on your back; no more Will Indian files come to the fore And laugh with laughter free! |
| Copiii mei cum să-i îmbun? Nevestei mele ce să-i spun Când va-ntreba de El-Zorab! Va râde-ntregul neam arab De bietul Ben-Ardun! |
What, lie to children and not choke? And tell my wife what kind of joke When she asks of my friend, the best? Poor Ben-Ardun will be the jest Of all the Arab folk! |
| Raira, tu, nevasta mea, Pe El-Zorab nu-l vei vedea De-acum, urmându-te la pas, Nici în genunchi la al tău glas El nu va mai cădea! |
Raira, my wife dear and true, Our horse you shall not see anew, He‘ll no more follow you behind, Not hear your voice so mild and kind And kneel in front of you! |
| Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun N-ai să-l mai vezi în zbor nebun Pe urma unui şoim uşor, Ca să-ţi împuşte şoimu-n zbor; Nu-i vei pofti: «Drum bun»! |
Your dear Ardun, your Ben-Ardun Shall no more weep like a simoon After a falcon flying fleet And shoot it; neither will you greet And tell us, ‒See you soon!‒ |
| Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt Ardun al tău în alb vestmânt; Şi ca să simţi sosirea lui, Mai mult de-acum tu n-o să pui Urechea la pământ! |
You shall no more seen my burnoose In the soft breezes flutter loose, No more put to the ground your ear And making sure that we are near To cry at the good news. |
| O, calul meu! Tu, fala mea, De-acum eu nu te voi vedea Cum ţii tu nările-n pământ Şi coada ta fuior în vânt, În zbor de rândunea! |
My horse! I‘ll no more have the right To watch your eyes, ever so bright, Your nostrils turned towards the ground, You tail by the simoon unwound. Your run – a swallow‘s flight! |
| Cum mesteci spuma albă-n frâu, Cum joci al coamei galben râu, Cum iei pământul în galop Şi cum te-aşterni ca un potop De trăsnete-n pustiu! |
You chewed the white foam on the rein And shook your streaming golden mane And galloping with ringing hoof On the dry earth, looked like a sheaf Of lightnings on the plain! |
| Ştia pustiul de noi doi Şi zarea se-ngrozea de noi – Şi tu de-acum al cui vei fi? Şi cine te va mai scuti De vânturi şi de ploi? |
The desert dreaded us; the blue Grew pale when heavenwards we flew – From now on who will be your mate? From winds and rains and ill-starred fate Whoever will shield you? |
| Nu vor grăi cu tine blând, Te-or înjura cu toţi pe rând Şi te vor bate,-odorul meu, Şi te-or purta şi mult, şi greu; Lăsa-te-vor flămând! |
They‘ll talk to you in language rude And swear at you in vicious mood And beat you savagely, horse brave, And you shall toil and moil and slave And go without your food! |
| Şi te vor duce la război, Să mori tu, cel crescut de noi!… Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac, Dar fără cal eu ce să fac? Dă-mi calul înapoi!” |
And they will take you to the wars, You, never trained in warfare laws! Here is the money I have sought! I‘m poor, but without him I‘m nought; Bashaw, give back my horse!” |
| Se-ncruntă paşa: –„Eşti nebun? Voieşti pe ianiceri să-i pun Să te de-a câinilor? Aşa! E calul meu, şi n-aştepta De două ori să-ţi spun!” |
The pasha frowns: ―He‘s mad! Beware! The jenissaries, in a trice, Will set the dogs on you, I swear! It is my horse, so don‘t wait there For me to tell it twice!” |
| –„Al tău? Acel care-l crescu, Iubindu-l, cine-i: eu ori tu? De dreapta cui ascultă el, Din leu turbat făcându-l miel? Al tău? O, paşă, nu! |
„He – yours? With love unmeasured, who Has reared him? Is it I or you? Whose hand obeys he? whose makes him A lamb out of a lion grim? Yours? No, that is not true! |
| Al meu e! Pentru calul meu Mă prind de piept cu Dumnezeu – Ai inimă! Tu poţi să ai Mai vrednici şi mai mândri cai, Dar eu, stăpâne, eu? |
He is all mine! I would defy, For him, the very God on high! Do have a heart! Whene‘er you need, You may take hold of the best steed; But I, dread pasha, I? |
| Întreagă mila ta o cer! Alah e drept şi-Alah din cer Va judeca ce-i între noi, Că mă răpeşti şi mă despoi, M-arunci pe drum să pier. |
Give me your greatest mercy, pray! Allah is just and He, I say, Will judge what is between us, He Knows you‘re a thief who will leave me Stark poor, for dogs a prey. |
| Şi lumea te va blăstema, Că-i blăstem făptuirea ta! Voi merge, paşă, să cerşesc, Dar mila voastră n-o primesc – Ce bine-mi poţi tu da?” |
The world will bitterly curse you, For a curst thing is what you do! I‘ll go and beg – though I‘m undone, Of your great mercy I want none; We know you through and through!” |
| Dă paşa semn: – „Să-l dezbrăcaţi Şi binele în vergi i-l daţi!” Sar eunucii, vin, îl prind – Se-ntoarce-arabul răsărind Cu ochii îngheţaţi. |
The pasha beckons. „Undress him – Let rods give him a proper trim!” The eunuchs spring, leave him no chance, And he returns as in a trance, His eyes frozen and dim. |
| El scoate grabnic un pumnal, Şi-un val de sânge, roşu val De sânge cald a izvorât Din nobil-încomatul gât, Şi cade mortul cal. |
He drew the dagger, struck the head Of El-Zorab, a spirt of red, Of crimson-red, warm blood gushed out, Spilt on the neck and mane, throughout, And El-Zorab fell dead. |
| Stă paşa beat, cu ochi topiţi, Se trag spahiii-ncremeniţi. Şi-arabul, în genunchi plecat, Sărută sângele-nchegat Pe ochii-nţepeniţi. |
The pasha stares, a speechless wrack; The petrified spahees step back; The Arab, kneeling Eastern-wise, Kisses upon the lifeless eyes The clotted blood turned black. |
| Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni Şi-aruncă fierul crunt din mâini: –„Te-or răzbuna copiii mei! Şi-acum mă taie, dacă vrei, Şi-aruncă-mă la câni!” |
He turns then round with savage scowls, Throws down the deadly steel and howls: „My children shall avenge you soon! Now, pasha, rack and cast Ardun To dogs and preying fowls!” |
| George Coşbuc | traducere de Leon Leviţchi |
Il se retourne, les yeux d’un Païen
24 aprilie 2016 la 0:16Il jette l’arme féroce de mains
«- Mes enfants vont te venger!
Et maintenant tu peux me découper
Et me jeter aux chiens! »