26 aug.
„Decebal către popor” de George Coşbuc
| Viaţa asta-i bun pierdut Când n-o trăieşti cum ai fi vrut! Şi-acum ar vrea un neam călău S-arunce jug în gâtul tău: E rău destul că ne-am născut, Mai vrem şi-al doilea rău? |
This life is a lost boon if you Don’t live it as you wanted to! Much would a warlike, ruthless foe Enslave us all! Our birth, we know, Was woe enough; would you get through Another dreadful woe? |
| Din zei de-am fi scoborâtori, C-o moarte tot suntem datori! Totuna e dac-ai murit Flăcău ori moş îngârbovit; Dar nu-i totuna leu să mori Ori câine-nlănţuit. |
Death, even for a godlike scion, Is a hard law, as hard as iron! It is all one to breathe one’s last A lad or an old man bypast, But not the same to die a lion Or a poor dog chained fast. |
| Cei ce se luptă murmurând, De s-ar lupta şi-n primul rând, Ei tot atât de buni ne par Ca orişicare laş fugar! Murmurul, azi şi orişicând, E plânset în zadar! |
What if you fight in the first line, What if by great exploits you shine? A grumbler cannot better be Than those who fear to fight and flee! To murmur is to have no spine And make a bootless plea! |
| Iar a tăcea şi laşii ştiu! Toţi morţii tac! Dar cine-i viu Să râdă! Bunii râd şi cad! Să râdem, dar, viteaz răsad, Să fie-un hohotit şi-un chiu Din ceruri până-n iad! |
Like dead men, cowards will keep still! The living – let them laugh at will! The really good ones laugh and die. Hold, therefore, heroes, your brows high And let your lusty cheering fill Both hell and earth and sky! |
| De-ar curge sângele pârău, Nebiruit e braţul tău Când morţii-n faţă nu tresari! Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari Când râzi de ce se tem mai rău Duşmanii tăi cei tari. |
Blood may in floods and torrents flow, The arm assail with spear and blow, When the fierce enemies are dead! Well, you may think yourself Godhead, When you but laugh at what the foe Does more than all else dread. |
| Ei sunt romani! Şi ce mai sunt? Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt, Zamolxe, c-un întreg popor De zei, i-am întreba: ce vor? Şi nu le-am da nici lor pământ Căci ei au cerul lor! |
They’re Romans, we know that. So what? Where they not Romans but our god, Zamolxes, with his creatures, still We would, sure, ask them what they will – They won’t get of our land a jot: They have their skies to fill! |
| Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut! E rău destul că ne-am născut: Dar cui i-e frică de război E liber de-a pleca napoi, Iar cine-i vânzător vândut Să iasă dintre noi! |
Now, men, to sword and shield and horn! ‘Twas bad enough that we were born; But he is free to go whose fright Makes him too dastardly to fight, And if there is someone foresworn, Let him avoid our sight! |
| Eu nu mai am nimic de spus! Voi braţele jurând le-aţi pus Pe scut! Puterea este-n voi Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi, Că zeii sunt departe, sus, Duşmanii lângă noi! |
What I have told you is enow! You swore on shields your oath of love For Dacia! Might resides in you And in the gods! But, heroes, know That they, the gods, are far above, Our foes – at a stone’s throw! |
La poezia asta nu e insusirea regelui sau al poporului sau,ca-mi trebuie insusirile pana Marti! :((
11 ianuarie 2014 la 13:41