23 sept.
„Noi vrem pământ!” de George Coşbuc
| Flămând şi gol, făr-adăpost, Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut, Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut Şi câine eu ţi-am fost! Ciocoi pribeag, adus de vânt, De ai cu iadul legământ Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi! Răbdăm poveri, răbdăm nevoi Şi ham de cai, şi jug de boi, Dar vrem pământ! |
I’m hungry, naked, homeless, through, Because of loads I had to carry; You’ve spat on me, and hit me – marry, A dog I’ve been to you! Vile lord, whom winds brought to this land, If hell itself gives you free hand To tread us down and make us bleed, We will endure both load and need, The plough and harness yet take heed, We ask for land! |
| O coajă de mălai de ieri De-o vezi la noi tu ne-o apuci. Băieţii tu-n război ni-i duci, Pe fete ni le ceri. Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt: Nici milă n-ai, nici crezământ! Flămânzi copiii-n drum ne mor Şi ne sfârşim de mila lor – Dar toate le-am trăi uşor De-ar fi pământ! |
Whene’er you see a crust of bread, Though brown and stale, we see’s no more; You drag our sons to ruthless war, Our daughters to your bed. You curse what we hold dear and grand, Faith and compassion you have banned; Our children starve with want and chill And we go mad with pity, still We’d bear the grinding of your mill, Had we but land! |
| De-avem un cimitir în sat Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug. Şi-n urma lacomului plug Ies oase şi-i păcat! Sunt oase dintr-al nostru os: Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos Din case goi, în ger şi-n vânt, Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; – O, pentru morţi şi-al lor prinos Noi vrem pământ! |
You’ve turned into a field of corn The village graveyard, and we plough And dig out bones and weep and mourn Oh, had we ne’er been born! For those are bones of our own bone, But you don’t care, o hearts of stone! Out of our house you drive us now, And dig our dead out of their grave; A silent corner of their own The land we crave! |
| Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim Că ni-or sta oasele-ntr-un loc, Că nu-şi vor bate-ai voştri joc De noi, dacă murim. Orfani şi cei ce dragi ne sunt De-ar vrea să plângă pe-un mormânt, Ei n-or şti-n care şanţ zăcem, Căci nici pentr-un mormânt n-avem Pământ – şi noi creştini suntem! Şi vrem pământ! |
Besides, we want to know for sure That we, too, shall together lie, That on the day on which we die, You will not mock the poor. The orphans, those to us so dear, Who o’er a grave would shed a tear, Won’t know the ditches where we rot; We’ve been denied a burial plot Though we are Christians, are we not? We ask for land, d’you hear? |
| N-avem nici vreme de-nchinat. Căci vremea ni-e în mâni la voi; Avem un suflet încă-n noi Şi parcă l-aţi uitat! Aţi pus cu toţii jurământ Să n-avem drepturi şi cuvânt; Bătăi şi chinuri, când ţipăm, Obezi şi lanţ când ne mişcăm, Şi plumb când istoviţi strigăm Că vrem pământ! |
Nor have we time to say a prayer, For time is in your power too; A soul is all we have, and you Much you do care! You’ve sworn to rob us of the right To tell our grievances outright; You give us torture when we shout, Unheard-of torture, chain and clout And lead when, dead tired, we cry out: For land we’ll fight! |
| Voi ce-aveţi îngropat aici? Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi Noi mame şi surori şi fraţi! În lături, venetici! Pământul nostru-i scump şi sfânt, Că el ni-e leagăn şi mormânt; Cu sânge cald l-am apărat, Şi câte ape l-au udat Sunt numai lacrimi ce-am vărsat – Noi vrem pământ! |
What is it you’ve here buried? say! Corn ? maize ? We have forbears and mothers, We, fathers, sisters dear and brothers! Unwished – for guests, away! Our land is holy, rich and brave, It is our cradle and our grave; We have defended it with sweat And blood, and bitter tears have wet Each palm of it – so, don’t forget: ‘Tis land we crave! |
| N-avem puteri şi chip de-acum Să mai trăim cerşind mereu, Că prea ne schingiuiesc cum vreu Stăpâni luaţi din drum! Să nu dea Dumnezeu cel sfânt, Să vrem noi sânge, nu pământ! Când nu vom mai putea răbda, Când foamea ne va răscula, Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa Nici în mormânt! |
We can no more endure the goads, No more the hunger, the disasters That follow on the heels of masters Picked from the roads! God grant that we shall not demand Your hated blood instead of land! When hunger will untie our ties And poverty will make us rise. E’en in your grave we will chastise You and your band! |
Multumesc!
23 septembrie 2008 la 17:18Fabulos! Niciodata nu trebuie sa uita-m ce ne-au facut.
14 iulie 2011 la 15:36Cuvinte exagerate… Imi pare ca poetul demonizeaza o intreaga clasa sociala… Oare se gandeste cineva sa faca o paralela intre aceste versuri si ceea ce s-a intamplat dupa revolutia Bolsevica din 1918? Au murit atunci aproximativ 40 de milioane de oameni. Nu avem dreptul sa judecam arta.. poate.. dar ce ne facem cand oameni care au avut discursuri asemanatoare au omorat in Rusia aproximativ 40 de milioane de oameni?
7 februarie 2016 la 23:10Magy22, poezia lui Cosbuc nu a fost doar un discurs, a fost glasul suferintei reale a taranilor subjugati din acea vreme. Figuri care confisca si deturneaza un simtamant de revolta al unei intregi clase sociale, au existat, exista si vor exista independent de forma de organizare. Si oricum, o crima „mai mare” nu ar trebui sa legitimeze o alta crima „mai mica”. In ambele situatii, tot oameni au de suferit!!!
30 septembrie 2017 la 20:18