La prima vedere, cuvântul „melancholy” pare clar. Însă are ascunde o dificiltate.

Te poate face să crezi că este un substantiv și că, prin urmare, înseamnă în românește „melancolie”. Nu e vreo greşeală aici.

Numai că, și în acest punct intervine dificultatea, „melancholy” este și adjectiv. Ca atare, se traduce prin „melancolic”.

Astfel, dacă vrem să spunem că melancolia este o trăsătură nobilă a sufletului, zicem în englezește: „Melancholy is a noble trait of the soul.”

Iar, dacă dorim să spunem că ochii fetei cu părul bălai sunt atât de melancolici, zicem, păstrând aceeași formă a cuvântului: „The flaxen-haired girl’s eyes are so melancholy.„

Prin „ipohondrie” denumim obsesia nesănătoasă legată de propria stare de sănătate, ideea fixă a cuiva că suferă de o boală pe care, în realitate, nu o are. Există şi un exemplu faimos în personajul Argan din piesa „Bolnavul închipuit” de Moliere.

Etimologic, termenul vine de la latinescul „hypocondrie”, compus de la „hypo” (care înseamnă „sub”), „chondro” (cu sensul de „cartilaj”) şi sufixul „ium” (care indică un grup). Iniţial, acesta era un termen medical care desemna toate organele ce se aflau sub cartilajul pieptului. Orice boală care afecta aceste organe, se credea, putea duce la „melancolie”, un sentiment vag de nelinişte fără nicio cauză evidentă.

Verbul a (se) domoli este mai bogat în semnificaţii decât credeam eu atunci când am deschis dicţionarul. Se referă la o diminuare, fie a vitezei – „a face să se mişte sau a se mişca mai încet”, fie a intensităţii unor elemente ori fenomene ale naturii – „a pierde din / a scădea în intensitate (până la încetare)”. Într-o altă accepţie, forma reflexivă a verbului se foloseşte pentru forme de relief (munţi, dealuri etc.) – „a-şi reduce unghiul de înclinaţie, a deveni mai puţin înclinat, mai lin, mai uşor de urcat”. Surprinzătoare mi s-a părut lipsa din dicţionare a expresiilor cu acest termen, deşi sună atât de frumos.

Sinonimele sunt, în schimb, foarte numeroase şi potrivite pentru fiecare dintre situaţii. Se poate, de pildă, domoli un animal – a (se) îmblânzi, a înfrâna, a struni, iar referitor la oameni, se pot domoli bătăi de inimă, sentimente, doruri, furii, reacţii – a (se) alina, a (se) atenua, a (se) calma, a (se) împăca, a (se) modera, a (se) ogoi, a (se) tempera; ne putem domoli fuga sau gesturile, comportamentul – a (se) controla, a (se) cuminţi, a (se) încetini, a (se) stăpâni. Foarte des se utilizează verbul legat de manifestări extreme ale forţelor naturii – o ploaie, un vânt sau o furtună, stabilindu-se sinonimie cu a (se) linişti, a (se) potoli.

Continuare »

Verbul a colora are două arii de utilizare, având în vedere încercarea de a înfrumuseţa lumea din jurul nostru, ori exprimarea artistică. În sensul comun, dar şi în domeniul artelor plastice, verbul se referă la „a da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele”, fiind deci sinonim cu a vopsi, a desena (şi cu ajutorul creioanelor colorate ori a coloranţilor de diferite tipuri). În domeniul artelor limbajului, verbul îşi primeşte sensul figurat, având în vedere intenţia de „a da o nuanţă expresivă stilului, exprimării” ori de „a varia prin nuanţe vii, expresive, bogate”, stabilind sinonimie cu a nuanţa, a reliefa.

Continuare »

Verbul a (se) îngălbeni este un derivat obţinut din numele unei culori. Are două sfere de utilizare, prima referindu-se la plantele pe care nici măcar clorofila nu le mai înverzeşte ori la foile de hârtie pe care le învinge timpul, iar cealaltă la oamenii care, din varii motive, îşi pierd culoarea naturală şi sănătoasă a tenului. Prin urmare, se poate explica prin „a deveni sau a face să devină galben, a căpăta culoarea galbenă” pentru plante, stabilind sinonimie cu a (se) ofili, a (se) veşteji, chiar cu popularul a (se) gălbeni. Pentru reacţii umane în cazul emoţiilor puternice, verbul se explică prin „a deveni palid”, cu sinonimele a păli, a (se) gălbeji.

Continuare »

Unul dintre cele mai profunde şi mai complex generate sentimente umane este duioşia. Asta pentru că în momentele în care apare ne raportăm la oameni dragi, la cei apropiaţi nouă, pentru care avem un cumul de dorinţe şi emoţii. Uneori, se leagă de vreun străin, însă numai în circumstanţe care fac duioşia uşor de confundat cu mila.

Atunci când începe explicarea verbului a înduioşa, DEX-ul face trimitere directă la sentiment: a fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de duioşie, de milă. Sinonimia dintre cei doi termeni, însă, nu mi se pare justificată; n-o să insist pe asta, ci o să subliniez doar ceea ce mi se pare element diferenţiator fundamental: conotaţia, pozitivă în cazul duioşiei, se opune celei negative pe care o detectez la milă. Nu spun că mila ar fi un lucru negativ, ci mă refer la faptul că undeva, la rădăcina ei, este compătimirea, care nu mi se pare întotdeauna luminoasă. Or, duioşia este de neconceput fără luminozitate, interioară şi exterioară.

Continuare »