Verbul a plănui îşi lămureşte sensurile cu ajutorul sintagmelor „a face planuri, a pregăti ceva (în minte) pentru viitor”, iar prin extindere de sens se poate referi şi la „a pune la cale”. Dintre sinonime, unele sunt neutre din punct de vedere al conotaţiei – a stabili, a hotărî, a intenţiona, în timp ce altele trimit spre zonele obscure ale minţii umane, capabile a naşte planuri diabolice – a premedita, a unelti, a urzi. Cel mai utilizat echivalent pare să fie a planifica, ce are articole de dicţionar mult mai consistente şi explicaţii mai detaliate, căci se află într-o zonă mai activă a vocabularului (cel puţin aşa îmi pare mie).

Mă gândeam într-o zi la ciudăţenia destinului omului, condamnat să facă şi să desfacă planuri pe toată durata vieţii sale. Eu cred că nu se poate fără, deşi ştiu că unii dintre noi pretind altceva. Însă vieţile noastre au nevoie de scopuri, iar acestea devin, în timp, obiectul unor planuri care să le transforme în realitate. Însă în mintea mea „planul” nu e deloc un traseu bătut în cuie, ci e o noţiune extrem de flexibilă, vie, capabilă de adaptare şi deschisă oricăror influenţe sau întâmplări ajutătoare. Nu e deloc un orar pe care trebuie să-l respect cu stricteţe, ci un fel de… pescuit, ori mai curând un soi de pândă.

Continuare »

Verbul a binemerita este, după toate probabilitățile, un termen obținut prin compunere, din adverbul „bine” și verbul „a merita”. Spre deosebire de acesta din urmă, se folosește foarte rar, mai ales la perfect compus (a binemeritat) și la gerunziu (binemeritând) – DOOM-ul subliniază în mod special că se folosește mai frecvent la timpuri trecute și compuse.

Este intranzitiv, deseori urmat de determinări introduse prin prepoziția compusă „de la”, însemnând „a câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc.” Recunosc faptul că îmi era străină existența acestui verb (deși cunosc adjectivul corespunzător)… iar dicționarele nu ajută foarte mult cuiva interesat de utilizarea lui corectă – singurul exemplu este din Alecsandri: „A binemeritat de la patrie”.

Continuare »

Lingviştii au dezbătut multă vreme modelele lingvistice presctiptive şi descriptive. Un dicţionar descrie cuvinte pe care le folosim deja sau prescrie cum să le folosim?

Titlul neutru „Mx.”, care era folosit deja de în formulare guvernamentale şi de către băncile din Marea Britanie când Oxford English Dictionary (OED) s-a decis să-l adauge, e un exemplu perfect de model descriptiv. Dicţionarul a observat dorinţele comunităţii care militează pentru un apelativ politicos care nu obligă pe nimeni să aibă pereche.

Continuare »

Sensul cel mai cunoscut al verbului a fascina se referă la „a produce cuiva o impresie deosebită prin însuşiri (atrăgătoare) ieşite din comun” ori „a face să fie cuprins de uimire şi de admiraţie”. Rezultatul poate fi unul pozitiv, de încântare perfect justificată de calităţile celui admirat, sau unul negativ, de rupere a contactului cu realitatea pentru cel care suferă efectul fascinaţiei – „a pune stăpânire pe deplin, împiedicând să reacţioneze prompt sau să înţeleagă starea reală a lucrurilor”, „a subjuga pe cineva în aşa fel, încât să nu mai vadă lucrurile aşa cum sunt”.

Destul de numeroase, sinonimele se organizează şi ele pe axa pozitiv-negativ, cu grade diferite de intensitate: a captiva, a încânta, a delecta, a desfăta, mergând până la a seduce, a fermeca, a vrăji. Se pare că verbul poate fi folosit şi cu sensul de „a atrage pe cineva în mod irezistibil cu privirea”, sens pe care nu cred că l-am utilizat niciodată (în mintea merge mai curând „a atrage în mod irezistibil privirea cuiva”). Deci cuvântul acoperă şi intenţia de „a subjuga pe cineva cu privirea”, de a controla prin puterea ochilor, adică vrăjitorie curată: „te fascinez de nu te vezi”?

Continuare »

Verbul a cerne este, se pare, foarte vechi în limbă, denumind – din latinescul cernere – acţiunea de a trece substanţe granuloase şi pulverulente prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. Cele mai des întâlnite situaţii sunt cele în urma cărora rezultă o mămăligă sau o construcţie. Dar dincolo de dimensiunea aceasta pur fizică, verbul are conotaţii figurate referitoare pe de o parte la fenomene meteorologice – a ploua mărunt, a bura, iar pe de alta la idei – a alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepţie etc.), eliminând restul. În această ultimă accepţie, cuvântul este sinonim cu un altul ce-i seamănă teribil de bine – a discerne, dar în ambele situaţii scopul este acela de a curăţa sau a sorta, ceea ce presupune introducerea unui principiu ordonator. Poate de asta îmi place atât de mult…

Continuare »