26 iul.

a plănui

Verbul a plănui îşi lămureşte sensurile cu ajutorul sintagmelor „a face planuri, a pregăti ceva (în minte) pentru viitor”, iar prin extindere de sens se poate referi şi la „a pune la cale”. Dintre sinonime, unele sunt neutre din punct de vedere al conotaţiei – a stabili, a hotărî, a intenţiona, în timp ce altele trimit spre zonele obscure ale minţii umane, capabile a naşte planuri diabolice – a premedita, a unelti, a urzi. Cel mai utilizat echivalent pare să fie a planifica, ce are articole de dicţionar mult mai consistente şi explicaţii mai detaliate, căci se află într-o zonă mai activă a vocabularului (cel puţin aşa îmi pare mie).

Mă gândeam într-o zi la ciudăţenia destinului omului, condamnat să facă şi să desfacă planuri pe toată durata vieţii sale. Eu cred că nu se poate fără, deşi ştiu că unii dintre noi pretind altceva. Însă vieţile noastre au nevoie de scopuri, iar acestea devin, în timp, obiectul unor planuri care să le transforme în realitate. Însă în mintea mea „planul” nu e deloc un traseu bătut în cuie, ci e o noţiune extrem de flexibilă, vie, capabilă de adaptare şi deschisă oricăror influenţe sau întâmplări ajutătoare. Nu e deloc un orar pe care trebuie să-l respect cu stricteţe, ci un fel de… pescuit, ori mai curând un soi de pândă.

A ocaziilor, care sunt pe toate drumurile şi de care fugim atunci când par să nu se conformeze planurilor noastre stabilite în detaliu. De fapt, proiectele noastre ar trebui să se adapteze după fiecare imbold al destinului. N-am nimic împotriva celor care-şi fac planuri amănunţite pentru că „ştiu ce vor de la viaţă”. Nici eu nu sunt o persoană care-şi lasă rostul la întâmplare, dar mi-e frică (recunosc cinstit) de bătrânescul „Ai grijă ce-ţi doreşti”. Iar gândul blocării pe un plan măreţ care să mă târască în cel mai mare eşec al vieţii mele – minuţios pus la punct cu orgoliul nemăsurat al atotştiutorului – mi se pare cel mai cumplit coşmar imaginabil.

Acesta este motivul pentru care îmi apreciez foarte mult viaţa, aşa cum e ea, şi îmi croiesc lumea după chipul şi asemănarea mea. Şi îmi ascult întotdeauna glasul interior, pentru că acolo apar notele discordante pe care raţiunea tinde să le neglijeze, dar pe care nimeni nu le poate ignora la nesfârşit fără să plătească. În felul acesta, există un acord perfect între mine şi mine, între ceea ce sunt şi locul în care trăiesc. Iar atunci când vine timpul schimbării, aflu prima. Din acel moment începând, planul e foarte simplu: „Înarmează-te cu răbdare şi nu rata nicio ocazie”.

4 comentarii la “a plănui”

  1. 1
    Angelica spune:

    Draga Iulia,
    ca intotdeauna, astept cu nerabdare ce verb alegi. Nu stiam ca „a planui” si-a creat drumul in dictionar. Credeam ce e prescurtarea lui „a planifica” tradus din germana/engleza si adaptat limbii cotidiene in ardeal. (Uite cum ma pot insela- nu ca ar fi ceva nou.)
    Ai chef sa-mi explici putin „Ai grija ce-ti doresti?”? Suna ceva prin colturile mintii mele (Are colturi, si ma zgirie cind dau de limitele lor.)dar nu-mi amintesc decit vag ce ar fi. Ne-au blocat atit de mult superstitiile?
    Mersi in avans.
    Angelica

  2. 2
    Iulia Muşat spune:

    :) De obicei mă leg de lucruri care se întâmplă în jurul meu, aşa că putem spune că mai mult mă aleg verbele pe mine, decât eu pe ele.

    „A plănui” este, iar mie mi se pare şi mai frumos decât „a planifica” – mai cald, mai permisiv. Poţi să zici, desigur, că sunt dusă, dar am senzaţii foarte puternice legate de cuvinte :))

    „Ai grijă ce-ţi doreşti” se asociază, în mintea mea, cu o continuare de genul „că s-ar putea să capeţi”. Nu că nu mi-aş dori lucruri (sau oameni, de altfel), dar întotdeauna mă gândesc la faptul că, de obicei, obiectele dorinţelor noastre nu sunt întotdeauna judecate corect, că deseori avem impresia că ne-ar trebui şi că dacă le-am avea (bani, maşină, casă, familie, altă cetăţenie, *you name it*), toate alea s-ar rezolva. Şi dezamăgirile pot să fie fix la fel de mari pe cât sunt aşteptările. Repet, îmi doresc foarte multe lucruri, am o mulţime de aspiraţii, dar trebuie să vină şi ele spre mine, puţin, altfel nu mă încrâncenez şi nu mi le doresc cu orice preţ. Cred că, undeva, e un echilibru de găsit. Şi mă fascinează căutarea lui :)

  3. 3
    Angelica spune:

    Ce bine de tine. Eu mi-am cam pierdut simtul fin pentru cuvinte, mentalitate si traiul romanesc. De cind mai corespondez cu Lili si cu tine din cind in cind, revine o parte. Si tu ai observat ca vorbesc germana cu cuvinte romanesti.
    Traind in mediul limbilor paralele – toata viata – sint obijnuita cu cuvintele preluate dintr-o limba in alta incit de multe ori nu le observ ca deosebite. A planui m-a dus insa, la o mica „poveste” a prietenei mele (care m-a vizitat in saptaminile trecute) care a folosit „a tancui” (cu a cu linie deasupra). La folosit pentru „a umple rezervorul masinii cu benzina/motorina etc.”. Un verb conceput de o prietena de-a ei care o vizitase in Romania. Provine de la verbul „tanken” din germana. Lau romanizat pe scurt. De aceea aveam aceeasi senzatie cu a planui care se traduce cu „planen” pe germana – plan in engl. stii desigur. La fel s-a intimplat (in germana) cu a face sens/*make sens*. Lau preluat nemtii (ca si romanii daca am inteles bine) din engleza pentru ca e mult mai usor ca si ….. – cum s-ar fi zis pe romaneste?

    Apai de teluri are nevoie omul, ca altfel pentru ce traim? Atita timp cit ne sint satisfacute cerintele de baza (hrana, haine, birlog) sintem „liberi” sa vrem mai mult. Stiu ca sint mult prea serioasa, cind sint fericita si „glumeata” fac multe „boacane” de aceea iti par probabil ciudata. Nu ma lua in serios, altfel am scrupule sa-ti scriu ce gindesc. (Nu prea mari ca nu sint timida.)
    Dupa parerea mea, toata chestia cu dorintele si aspiratiile pe care le avem isi au inceputul in deciziile pe care le facem. Nu prea imi vine sa cred ca esti tu omul care sa astepte. Unele decizii le poti lua repede altele doar dupa gindire si indelungata si profunda. (Uite ca de atita „filozofie profunda” mi-am pierdut firul.) Ce vreau sa-ti scriu – pe scurt ca incep sa ma enervez pe mine – e ca e egal ce decizie iei, pentru ca nu poti stii intotdeauna sigur daca va corespunde asteptarilor sau va fi o deceptie. Nu inseamna ca nu trebuie cintarite pro si contra inainte. Acum termin ca incep cu banalitati cunoscute de toata lumea care nu-ti folosesc la nimic.

  4. 4
    Iulia Muşat spune:

    :)) Mi-a plăcut aia cu *a tăncui*.
    (Scuze pentru întârziere, n-am avut net vreo două zile.)

    Noi nu-l folosim pe *a face sens*, ci pe *a avea sens*. Dar aud din ce în ce mai des traducerea despre care vorbeai.

    Nu-mi pari deloc ciudată :) adică nu mai mult decât suntem toţi pentru cei din jurul nostru. Ceea ce e şi firesc, întrucât în asta ne stă unicitatea. Cel puţin aşa cred eu, şi sunt extrem de îngăduitoare cu „ciudăţeniile” altora, atâta timp cât le am pe-ale mele :))

    E interesantă ideea ta că nu prea contează ce decizie iei… N-am privit niciodată lucrurile aşa. De obicei sunt atentă, însă nu întotdeauna deciziile mele fac dovada unei maturităţi fără cusur. Tot aşa de profund cred că am dreptul la greşelile mele :)) şi nu prea mă poate opri nimeni să le fac.

    Cu răbdarea e altă trebaă. Chiar am. Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o până acum e că lucrurile nu ies *când* vreau eu, dar dacă intuiţiile mele sunt bune, până la urmă iese *cum* vreau eu.
    Sau aşa ceva :)

    Mă bucur că stăm de vorbă. Oricând, cu mare plăcere. Întotdeauna îmi foloseşte la ceva.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • a plănui: Întrucât se formează prin derivare de la substantivul plan, verbul a plănui înseamnă „a face ...
  • a reuşi: Verbul a reuşi este unul care ne place foarte mult, care ne gâdilă urechile şi ...
  • a medita: Verbul a medita are sensuri care vin din două zone diferite: unele dintre ele au ...
  • a încheia: Dintre toate sensurile verbului a încheia, o să mă opresc asupra celor care au relevanţă ...
  • a dezamăgi: Pentru verbul a dezamăgi am găsit câteva explicaţii, iar cu una dintre ele nu prea ...

© 2024 blog.ro-en.ro